La peste o jumătate de secol de la organizarea expoziției de bază a Muzeului Național al Unirii (MNU) Alba Iulia, din acest an cei care trec pragul uneia dintre cele mai importante instituții muzeale din țară descoperă un nou mod de valorificare a artefactelor din Preistorie, mult mai atractiv.
Muzeul a fost organizat într-o formă asemănătoare celei de astăzi în 1975, exponatele fiind prezentate cronologic pe parcursul a 64 de săli ale clădirii ‘Babilon’ și în Sala Unirii.
‘Noi ne-am dorit de mulți ani să reorganizăm expoziția de bază. Și nu se poate decât treptat, din cauza lipsei fondurilor pentru o reorganizare generală a muzeului’, a declarat, pentru AGERPRES, arheologul Anca Timofan, implicată, alături de alți arheologi, conservatori, restauratori, graficieni și personal tehnic, în ‘reinventarea’ expoziției permanente de Preistorie, situată la parterul clădirii.
‘S-a lucrat pe etape, pentru că muzeul trebuia să rămână deschis’, a adăugat colegul său, Cristian Florescu.
Anca Timofan a menționat că s-a lucrat dimineața și lunea, zi când muzeul nu are vizitatori.
‘În general, noi, arheologii, suntem pe șantiere. Doar în iarnă, noiembrie- martie, cam așa am putut lucra la expoziție. Fiind public, nu am putut lucra zilnic. Bineînțeles că ne-am dori să fie o reorganizare integrală a clădirii, în primul rând, dar deocamdată nu mai puteam rămâne cu expoziția din anii 70. Era păcat de patrimoniu’, a declarat aceasta.
Pe lângă fotografiile realizate din săpături, pozele din reconstituiri, s-au folosit și unele imagini realizate cu Inteligența Artificială. ‘Le considerăm didactice. Ne-au ajutat foarte mult ca să exprime exact ceea ce am vrut să redăm legat de viața comunităților preistorice’, a explicat Anca Timofan.
Potrivit acesteia, în vechea expoziție exista doar o etichetă și nicio explicație. ‘Acum vin oamenii și deja înțeleg cum funcționa, de exemplu, un cuptor, care era arhitectura lui, dintr-o simplă grafică și din aceste imagini arheologice. (…). Am vrut decoruri frumoase, care să-i atragă pe oameni, și obiectele să aibă niște povești, nu doar să fie cum era înainte. În modul de expunere în anii 70, 80, chiar 90 erau doar piesele cu explicații. Trebuie să fie un pic vizual’, a mai spus Anca Timofan.
Ea a declarat că sunt vizitatori care poate citesc doar titlurile sau care își iau datele din imagini și, de aceea, acestea trebuie să fie cât mai relevante
‘Fiecare să aibă de unde alege, în funcție de profilul vizitatorului. Dar și să-i captiveze ca prezentare’, a adăugat Anca Timofan.
Cristian Florescu a explicat că s-a schimbat și modul de expunere.
‘Numărul de piese l-am restrâns un pic. Dacă îngrămădeam foarte, foarte multe materiale, vizitatorul de multe ori rămânea cu multe semne de întrebare și atunci am simplificat un pic numărul de piese. Am venit cu elementele de panotaj, cu explicații mai clare. (…). Este destul de multă informație și am încercat cât de mult am putut să o compactăm, să intrăm numai pe generalități și vizitatorul să își facă o idee generală despre perioadă. (…). Am încercat să-l facem pe vizitator ca atunci când iese din muzeu să rămână cu o poveste legată și continuă’, a spus arheologul.
Există rezumate și în limba engleză.
La intrarea în spațiul expozițional, vizitatorul află mai întâi povestea muzeului, care își are începuturile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Expoziția de Preistorie debutează cu un panotaj referitor la procesul de antropogeneză și evoluția omului, proces început în Estul Africii acum 6-7 milioane de ani.
‘Toată expoziția de Preistorie este cronologică. Pornim cu Epoca pietrei, cu primele cele mai veche descoperiri și de pe teritoriul României de acum aproximativ 1.800.000 – 2.000.000 de ani. Un punct central al acestei etape, al Paleoliticului, sunt câteva mostre de la Mamut. Acesta a fost principalul animal vânat de om în paleolitic’, a explicat Cristian Florescu.
Sunt expuse unelte de piatră cioplită din Paleoliticul superior, descoperite la Peștera Mare, Cioclovina, județul Hunedoara, și la Peștera Muierilor, Baia de Fier, județul Gorj, dar majoritatea pieselor din expoziție provin din situri arheologice din județul Alba.
Vizitatorii pot afla informații interesante despre mamutul lânos, gigantul Epocii Glaciare, care putea ajunge la peste 3,5 metri și greutate de 6-8 tone.
Mamuții au dispărut din arealul continental în urmă cu aproximativ 10.000 de ani din cauza schimbărilor climatice și a vânătorii, însă populații izolate au reușit să supraviețuiască, doar pe insule, până acum 4.000 de ani.
Descoperirile locale demonstrează că văile râurilor din județul Alba au reprezentat culoare de tranzit pentru mamuți.
În 2009, un molar masiv a fost identificat în timpul lucrărilor la Cetatea Alba Carolina, o descoperire similară fiind înregistrată ulterior la Cugir. Acestea se adaugă exemplarului extras în 1953 la Tău, comuna Roșia de Secaș, în timpul săpării unei fântâni.
În vitrină sunt expuse aceste piese, respectiv fragmentul de molar provenit de la mamutul lânos, o scapula dreaptă, de la același tip de mamut lânos, precum și mandibula dreaptă cu fragment de molar, existând un panotaj din care vizitatorul descoperă amplasarea anatomică a molarului.
Se trece apoi la etapa Paleolitică din România, cu descoperirile din județul Alba.
Cea mai veche unealtă paleolitică descoperită aici, care poate fi văzută în vitrină, a fost identificată în anul 2009, în situl de la Pianu de Jos. Piesa este realizată din silex și este datată 50.000 – 35.000 BP.
De menționat că de pe teritoriul mai multor localități ale județului Alba – Alba Iulia, Aiud, Ciumbrud, Presaca Ampoiului, Sebeș, Vălișoara, au fost recuperate resturi faunistice preistorice: oase de mamut, urs de peșteră, bizon, elefant și rinocer lânos.
Este expus un craniu al unui urs de peșteră, iar din fotografiile și informațiile expuse, vizitatorii pot afla că cea mai veche amprentă de picior uman cunoscută în România aparține unui om de Neanderthal și are o vechime de aproximativ 62.000 de ani. Ea a fost descoperită în Peștera Ghețarul Vârtop, comuna Gârda de Sus, din Munții Apuseni.
Cercetări recente efectuate în zona localității Întregalde, în Peștera lui Peștereanu din Valea Pravului, au identificat urme de locuire precum vetre, materiale faunistice și artefacte litice, datând din Paleoliticul mijlociu.
‘Am încercat toate elementele explicative, tot panotajul pe care l-am făcut, să lucrăm pe lucruri generale, pentru a pune vizitatorul în imaginea generală, să înțeleagă procesul general istoric al perioadei. Nu am intrat în amănunte detaliate pentru că ar fi însemnat pierderea firului poveștii’, a explicat arheologul.
Cristian Florescu a adăugat că pentru toate epocile, inclusiv pentru Neolitic, Epoca bronzului, Epoca fierului, sunt prezentate câteva informații generale, un panou reprezentativ și general cu situația care se întâmpla în acea perioadă istorică, după care s-a încercat să se meargă unitar cu ceea ce se întâmpla cu viața omului din perioada respectivă, de la așezări, locuințe, fortificații, viață spirituală, meșteșuguri, cultivarea plantelor, olărit.
De exemplu, a fost reconstituit un război de țesut neolitic și sunt expuse vase neolitice pictate, din Cultura Petrești, descoperite la Ghirbom și Ampoița, un sceptru neolitic, unelte neolitice din os, brățări neolitice din scoică, topoare din piatră perforate, dăltițe și topoare din piatră.
‘Pe alocuri am încercat să scoatem în evidență, așa, ca niște vedete ale fiecărei epoci, am pus pe panouri mari piesele cele mai interesante de la fiecare epocă’, a precizat Anca Timofan.
De exemplu, sunt imagini cu două statuete antropomorfe legate de cultul neolitic al zeiței mame, piese care provin din arhicunoscutul sit de la Tărtăria. Nu lipsesc nici replicile tăblițelor de la Tărtăria, plăcuțe de lut cu semne pictografice, originalele fiind în inventarul muzeului din Cluj.
Descoperite, potrivit relatărilor cercetătorului N. Vlassa, în campania anului 1961 și publicate succint în 1962, apoi mai detaliat în 1963, cele trei ‘tablete de lut ars’ au suscitat un interes deosebit atât în mediul științific, cât și în rândul publicului larg.
‘Conform datelor cunoscute, după încheierea săpăturilor din 1961, materialele arheologice au fost împachetate și depozitate la muzeul din Cluj Napoca. Se pare că, în momentul ambalării pe șantier, cele trei table nu au fost observate. În anul următor, în timpul studierii materialelor, N. Vlassa le-a identificat într-unul dintre pachete, realizând importanța descoperirii. Starea lor fragilă, aflată în curs de degradare, l-a determinat să recurgă la un proces de consolidare prin reardere în laborator. Această situație a generat, de-a lungul timpului, numeroase dezbateri și o vastă bibliografie, atât în rândul cercetătorilor români, cât și al celor străini, privind autenticitatea pieselor, contextul descoperirii, datarea și semnificația lor’, aflăm din prezentarea făcută de specialiștii muzeului pentru Tăblițele de la Tărtăria – ‘Mit al Mitului’.
Cert este că descoperirile făcute de-a lungul timpului la Tărtăria, mai ales după reluarea cercetărilor sistematice în sit de către Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, începând cu 2010, indică faptul că acesta este unul dintre cele mai relevante situri arheologice neolitice din Sud-Estul Europei.
‘Este o vitrină dedicată Tărtăriei, pentru că este un sit atât de controversat și atât de important în același timp. Piesele provin din descoperiri recente, după 2014-2015, din campaniile sistematice și preventive realizate atunci când s-a lucrat la reabilitarea căii ferate’, a spus Cristian Florescu.
Nu lipsesc nici descoperirile făcute în cadrul cercetărilor din așezarea de la Teleac, care au scos la iveală numeroase practice cu semnificație rituală, fie că vorbim de figurine antropomorfe, figurine zoomorfe, vase de ofrandă. Este expus, provenind tot din fortificația de la Teleac, și un cuptor destinat cel mai probabil producției de ceramică fină.
O secțiune aparte este destinată în cadrul expoziției depozitelor de bronzuri de pe teritoriul județului Alba, fie că este vorba despre cele din zona saliniferă, fie de cel cu piese din bronz și aur de la Cugir.
Vizitatorii pot afla astfel că la Uioara de Sus, în 1909, și Șpălnaca, în 1887, au fost descoperite unele dintre cele mai mari depozite de bronzuri din Europa, fiecare având peste 1.000 de kilograme de metal, fiind datate în secolele XIII-X î.Hr.
Din secolele XIII-XII î.Hr. datează depozitul scos la iveală, în timpul unor lucrări edilitare, la Cugir, care conținea piese de bronz și aur.
Nu lipsesc nici informațiile despre prezența sciților în Transilvania, la Sâncrai fiind descoperită cea mai mare necropolă din Transilvania. Aici, au fost găsite și două morminte care au aparținut unor femei-războinic, echipate asemenea bărbaților, un aspect deosebit al societății scitice fiind faptul că femeile luptau alături de bărbați. În antichitate ele erau descrie ca ‘amazoane’.
Tot la Sâncrai a fost descoperit și mormântul unui cal, un alt element important al culturii războinice scitice fiind legătura profundă dintre călăreț și calul său, fiind expuse zăbala din fier cu muștiuc și două psalii în formă de S și un buton din fier cu agățătoare.
Vizitatorii pot afla, de asemenea, informații interesante despre povestea craniului trepanat de la Livezile, cea mai amplă operație pe creier din Epoca bronzului în Europa.
Craniul, care este expus, a fost descoperit în 1972, pe culmea pietroasă din dreapta Văii Aiudului. Alături de câteva fragmente ceramice atipice, craniul a fost recuperat dintr-un tumul în timpul amenajării unui drum.
El a aparținut unei femei de aproximativ 35-40 de ani.
Intervenția chirurgicală a constat în practicarea unui orificiu în cutia craniană, având dimensiunea de 12,2X7,3 centimetri, cu ajutorul unei lame de obsidian sau silex. Anestezia pacientei s-a realizat probabil cu ajutorul unei substanțe halucinogene.
Osul prezintă pe marginile operației urme de refacere postoperatorii, ceea ce denotă faptul că femeia a mai supraviețuit intervenției cel puțin un an.
Ținând cont de lipsa unor traumatisme și de aspectul suturilor, operația a fost realizată pe o persoană sănătoasă, indicând fie un scop magico-religios, fie o problemă de sănătate gen migrenă, epilepsie, care să nu fie aparentă la nivelul scheletului.
Inițial s-a crezut că acest craniu ar data din Cultura Coțofeni, dar actuala opinie științifică este că datează între 2700-2500 î.Hr., din Epoca bronzului timpuriu.
‘Avem în plan să continuăm cu expozițiile dedicate celților, civilizației dacice, epocii romane, după care va urma etapa medievală timpurie până în secolul XI. Dar când vrei să faci un lucru de genul acesta, nu merge de azi pe mâine’, a conchis Cristian Florescu.
Etajul al II-lea este dedicat expozițiilor privind perioada modernă și perioada contemporană.
Muzeul din Alba Iulia a apărut într-un context favorabil dezvoltării interesului pentru istorie și cercetare științifică în Transilvania.
Înființat în 1887 din inițiativa Societății de Istorie, Arheologie și Științe Naturale a comitatului Alba, muzeul se află în actualul sediu, clădirea Babilon, din 1967.
Din 1901 până în 1920 a funcționat într-o fostă grădiniță, de unde, cu sprijinul societății ASTRA, a fost mutat în aripa nord-estică a complexului Catedralei Ortodoxe și inaugurat, la 20 mai 1929, ca Muzeu al Unirii, cu ocazia împlinirii a zece ani de la Marea Unire.
Patrimoniul inițial, constituit din donațiile membrilor societății, în special ale unui pasionat colecționar, avocatul Sigismund Reiner, era alcătuit din 622 piese arheologice, o mie de monede, o mie de volume de carte și 125 de florini, bani lichizi.
Primul său custode și apoi director a fost Adalbert Cserni, care a reușit să îmbogățească colecția muzeului prin ample cercetări arheologice efectuate în diverse puncte ale orașului.
O bună parte din obiectele muzeului au fost trimise în timpul Primului Război Mondial la Budapesta, de unde au fost readuse parțial la Alba Iulia în septembrie 1922. Pentru a preveni eventualele înstrăinări de obiecte, la 22 ianuarie 1919, primăria orașului a dispus închiderea muzeului, el fiind redeschis la 8 august 1920, în baza unei decizii a Inspectoratului General al Muzeelor din Transilvania.
Treptat, colecția a fost completată cu numeroase documente referitoare la Revoluția de la 1848 din Transilvania și la pregătirea și înfăptuirea Unirii, transferate de la Muzeul Central al ASTREI din Sibiu și de la Casa Memorială Avram Iancu. Nu au lipsit nici donațiile particulare.
Au ajuns astfel în patrimoniul muzeului diverse obiecte personale și scrisori autografe ale lui Avram Iancu, cele șase volume ale Documentelor Unirii, legate în piele în culorile tricolorului, manuscrisul original al cuvântării lui Vasile Goldiș, diverse drapele și eșarfe tricolore purtate la 1 Decembrie 1918.
În 1938 începe o nouă etapă în evoluția muzeului, atunci când Nicolae Iorga, care era președinte al Comisiei Monumentelor Istorice din România, îl numește director pe Ion Berciu, de numele căruia se leagă creșterea prestigiului instituției pe plan național, dar și internațional.
Totodată, muzeul va primi o nouă denumire – Muzeul Regional Alba Iulia.
O altă etapă însemnată în existența muzeului a început odată cu inaugurarea, la 28 noiembrie 1968, cu ocazia Semicentenarului Unirii, a complexului muzeal denumit Muzeul de Istorie Alba Iulia.
Aniversarea în 1975 a 375 de ani de la prima unire politică a țărilor române și a două mii de ani de existență a orașului Alba Iulia a constituit un bun prilej pentru reorganizarea expoziției de bază a muzeului. De asemenea, s-a revenit la denumirea de Muzeul Unirii.
În 1992, muzeul a intrat în subordinea directă a Ministerului Culturii, devenind Muzeul Național al Unirii. În ianuarie 2002, muzeul a trecut în subordinea Consiliului Județean Alba, păstrându-și titulatura de muzeu național.
Muzeul dispune în prezent de un patrimoniu de aproximativ 200.000 de obiecte, inclusiv zeci de bunuri cultural mobile, unele unicat, care sunt considerate, prin lege, de valoare excepțională pentru umanitate.
Prin semnificația sa istorică și prin colecțiile pe care le deține, muzeul din Alba Iulia este una dintre instituțiile de prim rang ale României.
Foto: (C) MARINELA BRUMAR/AGERPRES
