În inima celei mai bătrâne păduri din România, Pădurea Mociar, o bornă de piatră dăltuită, atent îngrijită și protejată de comunitate, ascunde povestea unui gest diplomatic inedit: o fărâmă de pământ românesc transformată în teritoriu al prieteniei europene, chiar înaintea integrării României în Uniunea Europeană.
Pădurea Mociar, situată între Valea Gurghiului și Valea Mociarului, poartă un nume ce provine din toponimia regională transilvăneană care înseamnă teren mlăștinos, mocirlos sau zonă cu izvoare de suprafață, reflectând caracterul solului de o textură aparte. Această rezervație naturală de interes național, faimoasă pentru stejarii pedunculați seculari, a fost martora unui demers simbolic, premergător obținerii de către țara noastră a statutului oficial de stat membru al Uniunii Europene.
Povestea acestui loc s-a scris exact în urmă cu 20 de ani, la data de 30 octombrie 2006. Atunci, Asociația Comunităților de pe Valea Gurghiului a donat un metru pătrat de pământ statului german, prin Asociația Federală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Germania (BVMW – Bundesverband mittelständische Wirtschaft), în semn de recunoștință pentru susținerea pe care acest stat a oferit-o României pe calea integrării în Uniunea Europeană.
Locul nu a fost ales întâmplător. Pădurea Mociar adăpostește cei mai bătrâni stejari din țară, devenind simbolul perfect pentru o prietenie trainică, profund înrădăcinată și rezistentă în timp. Certificatul de proprietate asupra terenului, unde se află doi stejari multiseculari, a fost înmânat simbolic lui Hans-Werner Czerwinski, directorul general al Consiliului de Conducere și al Comisiei de Relații Internaționale din cadrul BVMW, de către Instituția Prefectului – Județul Mureș, condusă la acea vreme de prefectul Ciprian Dobre.
Inaugurarea bornei, realizată înaintea integrării oficiale a României în Uniunea Europeană, a adus laolaltă oficialități și lideri ai mediului economic germano-român, iar oaspetele german, Hans-Werner Czerwinski, care era și consul, a rămas profund impresionat de frumusețea aspră a locului.
‘Sper ca prin acest simbol să avem ocazia și posibilitatea să extindem colaborarea dintre noi. Regiunea este ca un diamant neșlefuit. Aveți bogății deosebite, posibilități foarte multe, îndeosebi în domeniul turistic, pe care trebuie să le aduceți la adevărata lor valoare, să șlefuiți acest diamant prețios, iar rezultatele nu se vor lăsa așteptate’, spunea Hans-Werner Czerwinski, în cadrul evenimentului.
Fascinat de ospitalitatea locală, diplomatul a povestit chiar că intenționează să își construiască o reședință de vacanță în regiune și a fost extrem de mișcat de un grup de opt copii din Gurghiu care s-au străduit să interpreteze acordurile unei melodii de Beethoven.
‘În afară de programele culturale, pe care le încurajăm în nordul Germaniei, dorim să identificăm posibilitatea de a promova această grupă de copii, care au produs o atmosferă atât de plăcută și de primitoare’, afirma omul de afaceri.
Promisiunile din acea zi de toamnă au început să prindă contur. Au urmat vizite bilaterale, ajutoare substanțiale aduse Școlii Generale din Gurghiu și chiar un turneu în Germania pentru ansamblul de copii din comună. Planul cel mare viza atragerea de investitori în localitatea Orșova, o zonă faimoasă pentru pășunea sa bogată în sare, unde localnicii folosesc apa sărată pentru murături și conservarea cărnii pe timp de iarnă. Se pregătea concesionarea terenului pentru o stațiune balneară modernă.
Primarul comunei Gurghiu, Laurențiu-Dumitru Boar, își amintește cu nostalgie de acele vremuri pline de speranță.
‘A fost o întâlnire foarte importantă pentru comuna Gurghiu, în urmă cu circa 20 de ani, este vorba despre domnul consul Hans-Werner Czerwinski, care ne-a vizitat prin intermediul Prefecturii Mureș. Bineînțeles că l-am primit cum se cuvine, conform obiceiului popular, cu mulți tineri în costumații populare. Avem și o cioplitură din piatră pe locul respectiv, unde ne-am întâlnit, care semnifică o prietenie între România și Germania, iar unde este amplasat acel monument, aș putea să spun, s-a donat și un metru pătrat de pământ… Dânsul a fost foarte surprins de ceea ce a văzut pe la noi, îl interesa să aducă investitorii în comuna Gurghiu și mai precis în localitatea Orșova, unde avem o pășune care conține foarte multă sare’, a declarat Laurențiu-Dumitru Boar.
Însă visul dezvoltării s-a năruit brusc după doar trei ani, din cauza unui eveniment neprevăzut.
‘Dar după vreo 3 ani, în timp ce se deplasa spre noi, domnul Czerwinski a avut probleme de sănătate, a căzut într-un aeroport, a făcut un infarct și, din păcate, s-a dus. Dumnezeu să îl odihnească! Ne pare foarte rău. Pe urmă nu am mai avut nicio relație cu nimeni din partea respectivă și totul s-a încheiat… Acum, după 20 de ani, eu așa simt: mi se pare că nu mai suntem atractivi pentru investitori. A fost singura intenție să se facă la Orșova o stațiune cu apă sărată. De atunci nu am mai fost contactați de nimeni’, a afirmat primarul din Gurghiu.
Primarul a spus că nu doar decesul omului de afaceri a îngreunat ulterior situația de pe Valea Gurghiului, ci și barierele birocratice românești, care blochează inițiativele locale, cum este cazul Castelului din Gurghiu și al parcului dendrologic, obiective care ar putea atrage turiști.
Am încercat un proiect pe fonduri europene, dar nu am reușit să îl depun în timp, pentru că e un proiect foarte sofisticat, cu multe avize și, din păcate, la noi, în țara asta, ne țin pe loc, la orice investiție mare, o sumedenie de avize care se obțin destul de greu. Ne străduim cât putem să ridicăm comuna și să asigurăm oamenilor tot ceea ce este necesar, să nu avem diferențe între oraș și sat. E rolul primarului și al consiliului local, să își dea tot interesul pentru comunitate’, a precizat Laurențiu-Dumitru Boar.
Deși marile proiecte economice s-au oprit, borna ridicată pe Platoul Mociar a rămas neatinsă de trecerea timpului, protejată ca un altar al memoriei. În partea de sus a bornei este gravat ‘Certificat de Proprietate’, urmat de textul: ‘Acest spațiu a fost dăruit ca semn de prețuire a relațiilor Româno-Germane’. Pe piatră sunt înscrise clar organizațiile partenere – Asociația Comunităților Văii Gurghiului și BVMW -, iar la bază stă dăltuită data istorică: 30 octombrie 2006.
Din punct de vedere silvic, parcela pe care se află monumentul este monitorizată cu strictețe. Importanța ecologică a zonei a fost recunoscută încă din anul 1932, când parcela din Pădurea Mociar a fost declarată rezervație naturală forestieră. Reputați botaniști clujeni, precum Alexandru Borza și Ion Grințescu, au atras atenția asupra unicității ei în anii 1940.
Sidonia Batin, responsabil la compartimentul de regenerare a pădurilor din cadrul Direcției Silvice Mureș, ne-a explicat statutul tehnic al acestei enclave.
‘Pădurea Mociar a fost declarată o arie naturală protejată în unitatea amenajistică 58 A, pe o suprafață de 48 de hectare. Vârsta stejarilor multiseculari se presupune că e cuprinsă între 400 și 500 de ani. Au un diametru mediu de 1,5 m, 2 m și se găsesc răspândiți, așa, cam 10 bucăți pe hectar… Vitalitatea lor este redusă, cele mai multe exemplare sunt uscate și cele care vegetează au o stare de vegetație lâncedă. E o specie indigenă, stejarul pendulat (Quercus robur)’, a spus Sidonia Batin.
În această parcelă cu funcție specială de protecție, intervenția omului este complet interzisă, lăsând natura să își consume propriul destin.
‘E o pădure cu funcție specială de protecție. Deci nu se execută alte lucrări, de interes științific și nu se fac lucrări. Au fost lăsați să evolueze natural, fără niciun fel de intervenție. Nu se intervine în niciun fel silvicultural, ei evoluează natural și când o să se usuce, asta le e soarta. E doar o parcelă cu o suprafață de 48 de hectare, doar atât e declarată arie protejată. A primit numele pădurii, care are peste 1.000 de hectare’, a explicat specialistul Direcției Silvice Mureș.
În inima rezervației există aproximativ 300 de stejari seculari, adevărați giganți vegetali, cu înălțimi cuprinse între 15 și 25 de metri și diametre impresionante ale trunchiului. Mulți dintre ei au un coronament haotic, cu ramuri noduroase, răsucite și uscate spre vârf. Pe lângă stejarii care domină în proporție de 60%, în pădure cresc frasini, carpeni și plopi tremurători, formând un ecosistem sălbatic populat de căprioare, mistreți, vulpi, urși și numeroase păsări răpitoare.
Rezervația de stejari seculari Mociar este considerată astăzi unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, iar pentru cei care doresc să descopere această fărâmă de istorie europeană și ecologică, asociația de promovare turistică Visit Mureș a propus un traseu turistic interesant.
‘Lângă Reghin, pe drumul spre Sovata, se ascunde Pădurea Mociar, o adevărată comoară naturală, unde stejarii și fagii de sute de ani povestesc despre trecut. Rezervația protejată, cu o suprafață de aproximativ 48 de hectare, adăpostește nu doar plante rare, ci și o faună bogată (…). O plimbare aici este ca o călătorie în timp, unde liniștea este spartă doar de sunetele naturii. Este locul perfect pentru cei care caută relaxare, pentru fotografii de natură și pentru orice călător dornic să descopere comorile ascunse ale Transilvaniei. Dacă vizitezi județul Mureș, nu rata Pădurea Mociar – cea mai veche pădure din România’, se precizează pe site-ul Visit Mureș.
Rezervația este situată în apropierea orașului Reghin, la poalele Munților Gurghiu, fiind încadrată între localitățile Solovăstru, Beica de Sus și Gurghiu.
Turiștii pot ajunge aici alegând drumul dinspre Reghin spre stațiunea Sovata, trecând prin satul Nadășa, de-a lungul Văii Mociar.
De asemenea, marginea pădurii, unde este amplasată și acea bornă a tinerei istorii a integrării României în Uniunea Europeană este vizibilă de pe drumul județean DJ 153C, șoseaua principală care conectează municipiul Reghin de comuna Gurghiu.
Pădurea se întinde pe partea dreaptă a drumului, pe traseul dinspre Reghin spre Gurghiu, imediat după Solovăstru, iar de la șosea se observă liziera pădurii și profilul general al copacilor.
Totuși, exemplarele cele mai spectaculoase și bătrâne de stejari seculari (noduroși și masivi) nu se află la marginea drumului, ci sunt grupate în interiorul ariei protejate. Pentru a vedea acești arbori de aproape și pentru a descoperi borna prieteniei, călătorii trebuie să oprească mașina pe marginea DJ 153C și să intre pe jos pe drumurile forestiere sau pe potecile care se ramifică în pădure.
O incursiune la Pădurea Mociar poate fi completată perfect cu vizitarea bogățiilor culturale și istorice din comuna Gurghiu. După momentele de liniște petrecute printre stejarii seculari, călătorii pot descoperi Murătorile de la Orșova, Biserica Reformată din satul Gurghiu, o construcție ridicată în anul 1756, Biserica Romano-Catolică din Gurghiu, lăcaș de cult încărcat de istorie sau Ansamblul Castelului Bornemisza, un monument istoric de secolele XVIII-XIX ce cuprinde castelul propriu-zis, o capelă, parcul dendrologic și turnul istoric.
Nu e de neglijat nici Fabrica de Porțelan din Gurghiu, o mărturie a meșteșugului local datând din secolul al XVII-lea, situl arheologic și așezarea romană de la Gurghiu, locuri unde pasionații de istorie pot explora urmele epocii romane și vestigiile unor cetăți medievale din secolul al XIV-lea sau Rezervația naturală de tip botanic Poiana Narciselor, destinația ideală pentru cei care vizitează zona primăvara, când platoul se transformă într-un covor alb, parfumat.
Borna din Pădurea Mociar rămâne astfel un hotar simbolic dublu: pe de o parte, este o mărturie vie a unui moment în care Valea Gurghiului a vibrat la unison cu spiritul european, un loc unde un metru pătrat de pământ a purtat speranțele de dezvoltare ale unei întregi comunități. Pe de altă parte, îngrijită cu sfințenie printre giganții aflați în amurgul existenței lor, piatra de hotar demonstrează că, deși oamenii se sting, iar proiectele se blochează în birocrație, respectul pentru istorie și pentru natură rămâne adânc înfipt în pământul Transilvaniei, asemeni rădăcinilor bătrânilor stejari din Mociar.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
