Ca împins de un resort interior, la primele acorduri de chitară ale celor de pe scenă, cea mai mare parte a publicului a țâșnit în picioare, cu mâinile sus, anticipând și murmurând piesa care urma, iar apoi, la refren, unindu-și glasurile și aplaudând din când în când. Așa a fost la Alina Manole, la Claudia Șerdan și Jimi El Laco, Trupa Taxi, Anida Băbțan, Daniel Iancu, dar în special la mai titrații Mircea Rusu și Alexandra Ungureanu, Mircea Vintilă, Emeric Imre. Așa a fost vineri, în prima zi a festivalului, așa a fost și sâmbătă și așa urma să fie și în ultima zi, duminică.
Peste 2.000 de spectatori au venit să se relaxeze, să asculte muzică, să cânte și să socializeze la Camping Colina, în Cluj-Napoca, în cele trei zile al Cluj Folk Fest (22-24 mai), un festival care promite să se așeze în vârful manifestărilor de gen din țară și care, printre altele, își propune să promoveze și tinere talente, prin concursul pe care îl găzduiește pentru tineri folkiști, concurs jurizat la această ediție, a șasea, printre alții de Mircea Rusu și Emeric Imre.

Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES
‘Ce se întâmplă aici, la Cluj Folk Fest, este, într-adevăr, un lucru minunat. Am mai venit și la alte trei ediții ale festivalului și vreau să spun că încă de prima dată când am venit a fost o surpriză de proporții pentru mine. Este un loc minunat, de senzație, lumea face ce vrea, stă unde vrea, este o minunăție ce se întâmplă. Artiștii sunt și pe scenă, sunt și pe lângă spectatori, împreună cu ei, lucrurile sunt minunate. Este o luptă teribilă ca în fiecare an să fie acest festival, nu e deloc ușor, știu câtă muncă se pune pentru ca festivalul să fie o reușită și este o reușită’, a declarat pentru AGERPRES Mircea Vintilă.
Folkistul Emeric Imre consideră că festivalul Cluj Folk Fest promite să aibă un viitor bun, cu atât mai mult cu cât promovează și tinere talente ale genului.
‘Este foarte îmbucurător că peste tot în țară sunt tineri talentați, care – probabil că au cultura de acasă, de la părinți – vin înspre muzica folk. Chiar sunt foarte multe festivaluri de muzică folk – cred că sunt cele mai multe dintre genurile muzicale – și mă bucur că la noi în Cluj se întâmplă. Eu sunt de la început alături de cei din organizare și e bine că, uite, Clujul are a șasea ediție la Folk Fest. Era singurul festival care lipsea Clujului. Eforturile sunt mari, dar e binevenit. E o organizare impecabilă. Sperăm ca festivalul să crească și să fie unul dintre cele mai frumoase festivaluri, pentru cei care au suflet curat și iubesc muzica cântată pe viu, că și așa suntem invadați de AI și alte ciudățenii’, a afirmat pentru AGERPRES Emeric Imre.

Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES
Printre cei prezenți s-a numărat și muzicianul Costi Cămărășan, cunoscut mai ales datorită activității sale în grupul Compact.
‘În seara asta am avut un regal de folk extraordinar. Am văzut mai multe recitaluri în această seară, foarte mișto, oameni dedicați acestui gen muzical. E foarte multă lume, am văzut zâmbetul oamenilor pe fețe, am văzut bucuria că se reîntâlnesc cu cei dragi lor, cu muzica folk de calitate, pe care acest festival o promovează de șase ani. Folkul e de viitor și cred că acest festival are viitor. Muzica simplă și directă, cu text bun, are un mesaj adevărat, are un impact extraordinar. Mesajul ajunge foarte repede la auditoriu și se și vede, fiindcă am văzut foarte multă lume în vârstă fericită, aplaudând, cântând’, a declarat pentru AGERPRES Costi Cămărășan.
În cele trei zile de festival, în fața scenei au fost prezenți aproximativ 2.000 de spectatori, lucru care îl mulțumește pe sufletul festivalului, inițiatorul și organizatorul Cluj Folk Fest, Tiberiu Fărcaș.
‘Este o ediție reușită, cu aproximativ 2.000 de spectatori și cu artiști foarte așteptați și care nu au mai fost demult la Cluj. Pe viitor, ca orice organizator, îmi doresc ca festivalul să crească cât mai mult, ca să atragem cât mai mulți români pentru a asculta muzică de calitate live. Folkul este o muzică bună, cu multă poezie și cred că acesta este principalul scop al acestui festival: creșterea publicului și orientarea acestuia către muzica folk’, a spus pentru AGERPRES Tiberiu Fărcaș.

Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES
‘Este pentru prima dată când particip la acest festival, dar cu siguranță voi fi prezentă și la următoarele ediții. Este o atmosferă relaxată, cu muzică bună și cu versuri care spun ceva. Este minunat și sunt convinsă că și prin acest festival Clujul se va impune pe harta muzicii românești, așa cum a făcut, de altfel, cu cele două mari festivaluri organizate aici, Untold și Electric Castle’, a apreciat o spectatoare.

Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES
O altă participantă la ediția din acest an a Cluj Folk Fest a spus că nu a ratat până acum nicio ediție.
‘Îmi place să vin la acest festival fiindcă mă bucur să întâlnesc oameni care iubesc poezia ce curge pe acordurile muzicii cântate de artiști cu suflet frumos. Mesajul transmis de folkiști îmi încălzește inima și simt că sunt în locul potrivit alături de oameni care simt ca și mine frumusețea muzicii și a versurilor, în care poate ne regăsim. La festival întâlnesc prieteni vechi sau mai noi, oameni de care mi-a fost dor și cu care împărtășesc aceeași stare de bucurie simplă, ascultându-i și privindu-i pe artiștii pe care îi simt că dăruiesc o părticică din sufletul lor’, a spus aceasta.


