in ,

Reprezentant al filialei PNL Timiș: Avem propria noastră agendă, este a Timișului și a timișorenilor

Reprezentant al filialei PNL Timiș: Avem propria noastră agendă, este a Timișului și a timișorenilor

Purtătorul de cuvânt al filialei PNL Timiș, Raul Olajos, a declarat, vineri seara, că în organizația de partid pe care o reprezintă deciziile se iau în forurile statutare, în acord cu propria agendă, care este a Timișului și a timișorenilor, și nu se pune problema să fie stabilită de altcineva din alt partid.

Precizarea vine după ce președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, președinte al Consiliului Județean, a afirmat, vineri, că este deschis să susțină un candidat stabilit de PNL-USR pentru funcția de primar al municipiului Timișoara, vacantă după ce Dominic Fritz și-a pierdut mandatul, cu condiția ca acesta să provină din PNL.

Simonis a punctat că ‘există o presiune a liderului PNL Arad, Gheorghe Falcă, asupra liberalilor timișeni, un adevărat desant, pentru a-și salva Aradul’, iar pentru aceasta ‘tranzacționează Timișul, inclusiv PNL Timiș’.

Raul Olajos a subliniat că liberalii nu comentează scenarii de tipul asediu sau desant, iar PNL Timiș are propria agendă, a Timișului și a timișorenilor, pe care nu o stabilește nimeni din alt partid.

‘În PNL Timiș deciziile se iau la Timiș, în forurile statutare ale filialei și în deplină concordanță cu prioritățile PNL la nivel național stabilite de președintele Ilie Bolojan. Avem propria noastră agendă. Este agenda Timișului și a timișorenilor. Nu ne-o stabilește nimeni din alt partid și nici nu intrăm în jocul în care un lider al altui partid ne face agenda. Cu colegii din Arad avem o relație colegială și de respect reciproc. Fiecare filială își gestionează propriile responsabilități politice și administrative. Nu au existat și nu există presiuni. Există consultări firești între organizații vecine, așa cum este normal într-un partid mare. Cât despre rezistența la presiuni, PNL Timiș nu trebuie să reziste nimănui, trebuie să livreze pentru oameni. Asta facem. Ne concentrăm pe administrație, pe bugete pentru comunități, pe menținerea județului pe direcția de dezvoltare’, a afirmat Raul Olajos, într-o informare de presă.

În ceea ce privește oferta lui Simonis de susținere pentru Primăria Timișoara, liberalul consideră că ar fi mai util ca fiecare partid să se preocupe de propria agendă.

‘PNL Timiș își va desemna singur candidatul pentru Primăria Timișoara, când și dacă va fi cazul, în urma unei analize interne și a sondajelor, nu în urma ofertelor de sprijin venite din partea oricărui partid’, a mai transmis Raul Olajos.

Alfred Simonis a declarat vineri, intr-o conferință de presă, că există o presiune a liderului PNL Arad, Gheorghe Falcă, asupra liberalilor timișeni.

‘Știm cu toții că este un adevărat desant la adresa PNL Timiș pentru a accepta propunerile USR, care sunt: ‘dați-ne nouă tot, iar voi să ne votați!’. Știu că există un asediu din partea președintelui PNL Arad, Gheorghe Falcă, să accepte aceste condiții fără niciun avantaj politic pentru PNL Timiș, O capitulare în fața USR, pentru că domnia sa vrea să salveze situația politică de la Arad. În Arad, PNL să ia totul, iar USR să ia Primăria Municipiului Timișoara. Face acest lucru de mult timp, să tranzacționeze Timișoara în interesele sale, inclusiv PNL Timiș. Nu e treaba mea, dar avem totuși un protocol politic și administrativ de colaborare cu PNL la nivelul județului Timiș, pe care dorim să-l menținem, așa cum l-am negociat în 2024 (…)’, a detaliat Alfred Simonis, într-o conferință de presă.

Președintele PSD Timiș a reamintit că oferta sa este de a susține un candidat PNL Timiș la alegerile parțiale, indiferent de conducerea de la București a liberalilor.

‘Sunt dispus să merg chiar mai departe și dacă toată lumea dorește ca PNL și USR să fie în alianță (pentru Primărie Timișoara, n.r.), să fim și noi (PSD, n.r.) și sunt dispus să susțin și eu candidatul USR și PNL la alegerile parțiale la Primăria Timișoarei, dar să fie din PNL. Dacă tot se dorește o alianță și se dorește îngenuncherea unui adversar politic (PNL, n.r.), cred că e o propunere mai bună ca oricare alta. Să nu ne mai certăm (…)’, a mai explicat Alfred Simonis.

 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bolojan: Guvernul Niculescu, dacă va fi învestit, e un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și PSD

Bolojan: Guvernul Niculescu, dacă va fi învestit, e un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și PSD

VIDEO Nicușor Dan: Dacă nu se ajunge la un acord pe cadrul financiar multianual vor exista niște măsuri tranzitorii

VIDEO Nicușor Dan: Dacă nu se ajunge la un acord pe cadrul financiar multianual vor exista niște măsuri tranzitorii