Prefectul județului Sălaj, Claudiu Cristian Bîrsan, își va da demisia din funcție, marți, acesta confirmând informația pentru AGERPRES.
Instituția Prefectului Sălaj a transmis, marți, pe pagina de Facebook, un mesaj de bilanț la încheierea mandatului, în care a evidențiat importanța colaborării instituționale și a responsabilității față de comunitate.
‘Un mandat se încheie. Responsabilitatea față de oameni continuă’, este mesajul publicat de instituție, care subliniază că perioada mandatului prefectului a fost marcată de provocări, decizii importante și situații care au necesitat implicare, responsabilitate și colaborare.
În mesaj sunt adresate mulțumiri celor cu care prefectul a colaborat pe parcursul mandatului.
‘Un județ se dezvoltă prin proiecte, hotărâri și investiții, dar se dezvoltă, mai ales, prin oamenii care își fac treaba cu seriozitate, prin comunitățile care își păstrează identitatea și prin implicarea celor care își doresc un viitor mai bun pentru locul în care trăiesc’, se arată în mesaj.
Instituția mai transmite că își va continua activitatea în slujba cetățenilor, cu respectarea atribuțiilor legale și cu responsabilitate față de comunitatea pe care o deservește.
Jurist de profesie, Claudiu Cristian Bîrsan a ocupat funcția de subprefect al județului Sălaj în perioada martie 2009 – iunie 2010. Ulterior, a fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, în perioada iunie 2010 – iulie 2012, și viceprimar al municipiului Zalău, între octombrie 2015 și iunie 2016.
În perioada noiembrie 2020 – 1 august 2024, Bîrsan a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Sălaj, iar din august 2024 a ocupat din nou funcția de subprefect al județului. În februarie 2025, a fost numit prefect al județului Sălaj.


