in ,

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 10 iulie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 10 iulie

Ortodoxe
Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Greco-catolice
Sf. m. uciși la Nicopole, Armenia

Romano-catolice
Sf. Victoria, m.

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 10 iulie, ziua în care au fost uciși pentru Hristos.

În timpul împăratului roman Liciniu (308-321), persecuțiile împotriva creștinilor s-au extins mult în Răsărit. Legile care impuneau persecuția creștinilor prevedeau și confiscarea averilor, care erau folosite la zidirea templelor, a băilor și la înnoirea cetăților.

S-au adunat atunci mai mulți creștini în cetatea Nicopole din Armenia să mărturisească de bună voie credința în Hristos.

Pentru mărturisirea lor, creștinii din Nicopole, în număr de peste patruzeci, au răbdat cu bărbăție chinurile la care au fost supuși pentru a apostazia.

Când mucenicii erau în temniță, doi dintre cei care îi păzeau auzeau glas de înger și vedeau strălucind multă lumină. Au fost și ei convinși în inima lor că Hristos este adevăratul Dumnezeu, așa încât au mărturisit și ei că sunt creștini și că vor să fie părtași cu Sfinții Mucenici.

A fost făcută atunci judecată de moarte asupra tuturor celor care L-au mărturisit pe Hristos, dând judecătorul un astfel de verdict: ‘Acești 45 de oameni care stau înaintea judecății mele, fiind de credință creștinească, neascultând poruncile împărătești și hulind pe zeii părintești, poruncesc să ia vrednica pedeapsă pentru faptele lor. Întâi să li se taie mâinile și picioarele cu securea, apoi să se dea focului spre ardere; iar oasele lor, care vor rămâne, să se arunce în râu’. (Viețile Sfinților)

Îndată slujitorii, trântind pe mucenici la pământ, le-au tăiat mâinile și picioarele.

În vremea aceea, a fost aprinsă o grămadă mare de lemne, care era pregătită, și sfinții mucenici au fost luați și aruncați în foc. Între sfinți, unii erau vii, alții, morți de curând, deci ei i-au aruncat în foc și pe unii și pe alții. Oasele acestor sfinți mucenici au fost păstrate cu grijă și atunci când a încetat prigoana împotriva creștinilor a fost zidită o biserică în numele lor.

‘Acești patruzeci și cinci de Sfinți Mucenici au pătimit în ziua de 10 iulie, în cetatea Nicopoli din Armenia, de la Lisie ighemonul, stăpânind peste Imperiul de Răsărit Liciniu, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.’ (sursă: vol. Viețile Sfinților)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Vrancea – Microbuz cu 11 persoane, răsturnat. Trei persoane au fost transportate la spital. A fost activat Planul roşu de intervenţie

Vrancea – Microbuz cu 11 persoane, răsturnat. Trei persoane au fost transportate la spital. A fost activat Planul roşu de intervenţie

Averile create de SpaceX şi companiile de inteligenţă artificială alimentează cererea pentru avioane private

Averile create de SpaceX şi companiile de inteligenţă artificială alimentează cererea pentru avioane private