Ortodoxe
Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; Sf. Cuv. Nil Pustnicul
Greco-catolice
Sf. aep. Ioan Milostivul al Alexandriei; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat
Romano-catolice
Ss. Iosafat, ep. m.; Cristian, m.
Canonizarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2007, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie.
Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, fac parte din grupa martirilor mărturisitori pentru credința strămoșească în Transilvania, în perioada când aceasta se afla sub stăpânire habsburgică. Sfântul Atanasie Todoran fusese militar în armata habsburgică, în perioada de domnie a lui Leopold I (1640-1705).
Sfântul Mucenic Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, într-o familie de țărani liberi, înrudit cu familia preoților Coșbuc din Hordou, strămoșii poetului George Coșbuc. Avea 104 ani atunci când a declanșat revolta din 10 mai 1763.
Tulburările au fost provocate de înființarea a două regimente de graniță la Orlat (județul Sibiu) și Năsăud (județul Bistrița), care ar fi trebuit să fie compuse din credincioși uniți, ce puteau să beneficieze de scutirea de impozite și să primească o anumită diurnă.
La 10 mai 1763, în comuna Salva, grănicerii din părțile Năsăudului care urmau să depună jurământul în fața episcopului unit Petru Pavel Aron (1754-1764) s-au răzvrătit, la îndemnul bătrânului Atanasie Todoran.
Când militarii erau pregătiți pentru depunerea jurământului, în față a ieșit, călare, ‘moș Tănase Todoran’, care în anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alți fruntași, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuței și Someșului Mare. Împreună cu alți români, el însuși a fost la Viena unde s-a încheiat pactul cu guvernul și li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ținutul Năsăudului vor avea mai multe înlesniri și nu vor fi siliți să-și lepede credința ortodoxă.
În fața grănicerilor, Sfântul Atanasie Todoran a rostit o cuvântare spunând: ‘De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine’. (sursa: http://sfintiromani.ro)
Represaliile au fost crunte pentru cei care au cerut respectarea credinței neștirbită și a drepturilor pe care ar fi trebuit să le aibă în calitate de slujitori în armata imperială.
Atanasie Todoran a fost condamnat să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare. Ceilalți trei sfinți martiri au fost spânzurați și trupurile neînmormântate. Încă 19 oameni au fost condamnați la mii de lovituri de vergi, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.
Capetele celor martirizați au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăți din trupurile ciopârțite au fost așezate la răscruci de drumuri.
La executarea pedepsei, atât Atanasie Todoran, cât și ceilalți conducători ai revoltei și-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferința morții pentru dreptate și lege, fiindcă este mai bine să-și piardă viața decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei.
‘Atanasie, Vasile, Grigorie și Vasile, dimpreună cu cei 19 țărani năsăudeni bătuți cu vergile, muceniciți împreună cu voi pe Mocirla de la Salva, din părțile Năsăudului, și cu toți mărturisitorii Ortodoxiei din Transilvania și de pretutindeni, mijlociți înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru noi, păcătoșii!’
Ne rugăm vouă, celor care ați biruit cu evangheliceștile arme pe vrăjmașii dreptei credințe, să ne fiți aproape și grabnic ajutători la ceasul încercărilor noastre de obște. Sfinților Martiri Năsăudeni, care cu darul muceniciei v-ați împodobit, întăriți-ne întru credință, răbdare și mărturisire. Cu darul vostru, izbăviți-ne de frica de cei puternici și vrăjmași și sădiți-ne nouă singura mântuitoare frică, cea de Dumnezeu’ – din rugăciunea episcopului Eparhiei Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie, către Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni.
* Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 noiembrie.
Sfântul Ioan cel Milostiv a trăit în timpul împăratului bizantin Eraclie (610-641). Era originar din cetatea Amatunda din Cipru. A fost căsătorit și a avut doi copii. După moartea copiilor și a soției sale, având o avere considerabilă, s-a dedicat acțiunilor caritabile, devenind purtător de grijă al celor nevoiași de unde și numele pe care i l-a dat poporul ‘Milostivul’.
Pentru milostenia sa către cei săraci și nevoiași ‘l-a preamărit Dumnezeu între oameni, și nu numai de către cei deopotrivă cu dânsul ci și de împărat era cinstit și slăvit. Iar când scaunul Patriarhiei de Alexandria era fără păstor, împăratul Iraclie, după rânduiala lui Dumnezeu, a înălțat pe acea treaptă pe Ioan, care, deși nu voia, dar mai apoi s-a plecat a primi hirotonia și s-a făcut păstor al Bisericii Alexandriei’. (Viețile Sfinților)
Sfântul Ioan, în calitate de patriarh, și-a continuat cu sârguință eforturile de ajutorare a săracilor. A înființat numeroase azile, cămine pentru găzduirea străinilor și spitale.
La începutul păstoriei sale a chemat pe iconomii bisericii și le-a spus să umble prin toată cetatea și să-i identifice pe domnii lui. La întrebarea iconomilor cine sunt acești domni, patriarhul a răspuns că aceștia sunt cei pe care lumea îi numește săraci și nevoiași, ei sunt domnii lui; pentru că pot să îl ducă la locașurile cele veșnice și să îi dea tot felul de ajutor spre mântuire.
Deci au mers iconomii și i-au scris pe toți săracii pe care i-au aflat prin ulițe și prin bolnițe în număr de șapte mii și cinci sute. Tuturor acestora, Sfântul Ioan le-a rânduit ca să li se dea din averea bisericilor câte un mertic în fiecare zi, pentru hrană.
Când perșii au cucerit Ierusalimul, luând cu ei, odată cu lemnul crucii lui Hristos (descoperit cu secole în urmă prin efortul Sfinților Împărați Constantin și Elena) și mulțime de prizonieri, Sfântul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grâu și aur pentru răscumpărarea celor duși în captivitate.
Sfântul Ioan, după o întâmplare cu un monah care a fost acuzat pe nedrept și care înaintea morții a dovedit nevinovăția sa, spunea: ‘De aceea, frații mei și fiii mei, nu fiți grabnici spre a osândi; pentru că de multe ori vedem păcatul celui ce greșește, iar pocăința lui, care o face în taină, nu o știm’. (Viețile Sfinților)
A trecut la Domnul în cetatea sa, Amatunda, din Cipru. (surse: ‘Istoria Bisericii Ortodoxe Române’, ediția a III-a, 2013; ‘Mari Sfinți Români’, vol II, 2018; http://sfintiromani.ro; http://episcopiascandinavia.se; https://calendar.patriarhia.ro/; vol. Viețile Sfinților)
