Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian; Sf. Mc. Corneliu Sutașul; Sf. Sfințit Mc. Ciprian, episcopul Cartaginei
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci
Greco-catolice
Duminica Dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Sfințirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. m. Corneliu Sutașul
Romano-catolice
Duminica a 24-a de peste an
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.
Sărbătorile mari din timpul unui an bisericesc sunt precedate de o zi de preserbare pentru pregătirea sufletească a credincioșilor. Între aceste sărbători se află și cea închinată Sfintei Cruci.
Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci înseamnă începutul acestei sărbători. La slujbele din această zi se adaugă cântări, rugăciuni și lecturi biblice în legătură cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Este un moment de pregustare a bucuriei sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.
* Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim este sărbătorită de Biserica Ortodoxă în ziua de 13 septembrie.
Biserica Învierii din Ierusalim sau Biserica Sfântului Mormânt este o construcție ridicată de Sfânta împărăteasă Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), pe muntele Golgota, deasupra Sfântului Mormânt.
Sfânta Elena a dărâmat construcțiile făcute de împăratul Hadrian (117-138), care ridicase o nouă cetate pe ruinele Ierusalimului.
Curățind și înnoind cetatea, Sfânta împărăteasă a aflat Crucea pe care a fost răstignit Hristos și mormântul și a întemeiat o biserică minunată, îngrădind cu un zid locurile unde S-a răstignit Hristos și unde S-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, așa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: ‘Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, și în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat’ (Ioan 19, 41).
Finalizarea construcției și sfințirea ei, Sfânta Elena nu le-a mai văzut, căci întoarsă la Roma a trecut în veșnicie.
În urma definitivării lucrărilor de construcție, care au durat zece ani, împăratul Constantin cel Mare a invitat episcopii din toate țările în Ierusalim, la sfințirea bisericii, care s-a făcut în ziua de 13 septembrie
Sfântul și întocmai cu apostolii împărat Constantin cel Mare a hotărât în acea zi, împreună cu sfinții părinți, ca sfințirea bisericii Învierii din Ierusalim să fie sărbătorită de toate bisericile din toată lumea, în fiecare an.
* Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop era originar din satul Silvașul de Sus. Părăsind casa părintească, s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea Prislop.
După un număr de ani petrecuți aici, dorind să ducă o viață și mai liniștită, a găsit un loc mai depărtat, unde și-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de ‘chilia’ sau ‘casa sfântului’.
Nu se știe cu precizie când a trăit, dar se presupune că a viețuit în secolul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în 1992, canonizarea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.
* Sfinții Mucenici Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuției împăratului roman Liciniu.
Sfinții Macrobie și Gordian erau doi tineri de prin părțile Asiei Mici, care slujeau la curtea împăratului Liciniu. Dar, într-o zi aflându-se că sunt creștini, au fost exilați în Scythia Minor, la Tomis.
Aici a avut loc judecarea și execuția Sfinților Zotic, Lucian și Ilie, care au refuzat să se lepede de credința creștină. La acestea au fost nevoiți să asiste și cei doi sfinți exilați de Liciniu.
În urmă, Macrobie și Gordian au primit și ei mucenicia, fiind condamnați la moarte prin ardere în foc. Sfântul Mucenic Valerian, ultimul dintre cei prăznuiți în această zi, a murit plângând pe mormintele fraților săi de credință.
* Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul a fost unul dintre centurionii împăratului Tiberiu (14-37), din cohorta ‘Italica’ din orașul Cezareea Palestinei.
Corneliu era un om bun și milostiv, așa cum se arată în Faptele Apostolilor: ‘Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș, din cohorta ce se chema Italica. Cucernic și temător de Dumnezeu, cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna’ (Fap. Ap. 10 ; 1, 2).
După primirea sfântului botez, Corneliu l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit episcop. A fost prins în orașul Schepsia de senatorul Dimitrie, care l-a obligat să jertfească idolilor. Arătându-și în fața acestuia puterea rugăciunii sale la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Dimitrie s-a botezat împreună cu familia sa și alte 277 de persoane.
‘A petrecut Sfântul Cornelie în acea cetate vreme îndelungată, dezrădăcinând spinii necredinței din inimile omenești și semănând sămânța bunei credințe. Și, în scurtă vreme a adus la Hristos toată cetatea și pe oarecare bărbat cinstit, anume Evnomie, pe care l-a făcut preot. Apoi, plin fiind de zile, a sosit la fericitul său sfârșit, de care fiind înștiințat mai înainte de vreme, se nevoia la rugăciune cu osârdie, gătindu-se mai înainte spre calea pe care avea să meargă la Dumnezeul său’. (Viețile Sfinților)
Așa, Sfântul Corneliu a plecat la Domnul în pace. (surse: vol. ‘Viețile Sfinților’; ‘Monahismul ortodox românesc’, vol. II, 2016; https://doxologia.ro)
