Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineața în Suedia la ora locală 08.00 (06.00 GMT) pentru alegeri parlamentare care se anunță foarte strânse, a căror miză este fie o revenire a stângii la putere, fie intrarea extremei drepte la guvernare pentru prima dată, transmite AFP.
Lupta se dă între, pe de o parte, blocul de centru-stânga, condus de social-democrata Magdalena Andersson, fost prim-ministru pentru scurt timp (2021-2022), și, pe de altă parte, Ulf Kristersson, actualul premier, care speră să se mențină la putere împreună cu coaliția sa de dreapta, susținută de extrema dreaptă.
Kristersson a promis extremei drepte posturi ministeriale în caz de victorie.
De câteva luni, sondajele arătau perdantă coaliția guvernamentală, formată în 2022, în fața blocului de stânga.
Însă, în cele mai recente sondaje, acest decalaj s-a redus considerabil.
Secțiile de votare se vor închide la ora locală 20.00 (18.00 GMT), când sunt așteptate două sondaje realizate la ieșirea de la urne. Rezultate parțiale mai fiabile vor fi disponibile câteva ore mai târziu.
Aproximativ opt milioane de alegători sunt chemați la urne, dintre care mai mult de jumătate au votat anticipat.


