Ortodoxe
Sf. Cuv. Rafael și Partenie de la Agapia Veche; Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel
Greco-catolice
Sf. cuv. Simeon și Ioan
Romano-catolice
Sf. Laurențiu din Brindisi, pr. înv.
Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie au fost viețuitori în obștea monahală de la Mănăstirea Agapia Veche, în județul Neamț.
Sfântul Cuvios Rafael s-a nevoit în așezământul monahal de la Agapia Veche, în secolul al XVI-lea, fiind cinstit ca sfânt încă din secolul al XVII-lea.
Sfântul Rafael s-a născut, după unele izvoare, în satul Bursucani, din ținutul Bârladului. Faima despre viața duhovnicească înaltă a călugărilor din ‘Mănăstirea lui Agapie’, trecând de hotarele Moldovei și chiar dincolo de Carpați, atrăgea pe mulți iubitori de Hristos. Cuviosul, ascultându-și chemarea lăuntrică și purtând întru sine frica de Dumnezeu, vine aici cu dorința de a urma calea cea strâmtă și mult bătătorită de sihaștrii cei din veac. Cu iubirea de Hristos în suflet și cu îndrăzneala cea bună fiind înarmat, s-a făcut ucenic părinților.
Învăța de la ei că ascultarea este mai mare decât toate și că numai cei curați cu inima pot intra în împărăția lui Dumnezeu, dar pentru a dobândi neprihănirea este nevoie de multă silință a firii. Pătrunde, cu vremea, tainele vieții duhovnicești, străduindu-se să se asemene părinților în osteneli, rugăciune și smerenie.
Viața de nevoință a acestui purtător de Dumnezeu este mult învăluită în taină. Dar se știe că părinții de la Agapia țineau o rânduială a locului, călugării viețuiau în obște, iar cine era întărit și râvnea la viața cea liniștită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân, mai târziu, poate, și singur. Această cale binecuvântată a urmat-o și fericitul Rafael.
Rodul ostenelilor sale și ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, care cu anevoie pot fi înfățișate în cuvânt. Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care vrea mântuirea tuturor, a rânduit ca să fie îndrumător al fraților din obște, căci, prin viața sa îngerească și prin înțelepciunea cea mai presus de fire, pricinuia tuturor uimire. În Condica Sfântă și în pomelnicele vechi este numit ‘Fericitul Stareț Rafael’. Toți îl priveau ca pe o icoană a virtuților. Sfeșnic de lumină era sihaștrilor, dar și părinte iubitor creștinilor din satele Moldovei care veneau la el ca la un liman, pentru rugăciuni, tămăduiri și ajutor în tot felul de nevoi, în vreme de pace sau de cumpănă pentru țară.
După trecerea din lumea aceasta, ucenicii, cunoscându-i viața și nevoințele și văzând minunile care se făceau la mormântul său, i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat bine mirositor. A fost așezat în biserică spre închinare. Odor de mare preț era pentru Moldova, pentru că veneau credincioșii să se închine la sfintele sale moaște, mai ales la hramul Mănăstirii Neamț, când avea loc pelerinajul la Mănăstirile Neamț, Agapia și Secu. La Agapia Veche acest pelerinaj continuă și azi, cu toate că trupurile întregi ale Sfinților au fost tăinuite din pricina vitregiei vremurilor.
Sfântul Partenie, părintele cel sfânt și minunat, vrednic urmaș al sihaștrilor din Munții Agapiei, a viețuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea.
Ucenic al starețului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinților, primește din mâinile acestuia tunderea în schima monahală.
Tradiția spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinților de odinioară. Nevoința lor era aceasta: ziua se rugau în singurătate, mai ales citind Psaltirea, pe care o știau pe dinafară, iar la apusul soarelui gustau puțin din pâine și legume fierte, după care toată noaptea se nevoiau, rostind cu mintea rugăciunea lui Iisus, iar cu mâinile împletind coșuri. Ațipeau doar câte puțin când oboseau, în lavițe (scaune), așezate între trunchiurile de brazi. Această nevoință continua fără întrerupere până dimineața. Ucenicii duceau coșurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câștigați, cumpărau hrană și cele necesare traiului.
Părintele Partenie este numărat și el în rândul egumenilor Agapiei. Mulți călugări și pustnici s-au mântuit prin rugăciunea și povățuirea sa blândă. Era luminat și plin de toată înțelepciunea. Avea darul tămăduirii și alunga demonii din cei îndrăciți. Pentru viața sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de călugări și de credincioși. Mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este și faptul că, după moarte (pe la anul 1660), trupul i-a fost găsit nestricat.
Canonizarea sfinților din județul Neamț, printre care și a Cuvioșilor Rafael și Partenie de la Agapia Veche, a fost aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în martie 2008.
* Sfinții Simeon și Ioan, originari din Edesa, Siria, au trăit în vremea împăratului Iustinian (527-565).
Erau prieteni și la întoarcerea dintr-un pelerinaj făcut la Ierusalim s-au călugărit, mergând la Mănăstirea Sfântului Gherasim. După puțin timp, s-au retras însă în pustie, unde au petrecut în aspre nevoințe ascetice.
După mulți ani, Cuviosul Simeon a primit încredințare pentru a merge din nou în lume, a plecat la Ierusalim, apoi s-a dus în cetatea Emesei. Acolo a început nebunia sa pentru Hristos, spre folosul multora.
Sfântul Cuvios Simeon s-a rugat să fugă de slava deșartă și de înălțare, care și pe îngerii din cer i-a surpat și i-a pierdut și toți să-l aibă ca pe un nebun și fără minte. Această cerere a lui a fost auzită, pentru că Domnul ascultă rugăciunile robilor Săi adevărați și ia aminte la rugăciunile lor.
‘Multe minuni a făcut după aceea acest plăcut al lui Dumnezeu. Gonea diavolii, cele ce aveau să fie le spunea mai înainte, tămăduia toate felurile de boli, izbăvea de năpraznice morți, pe cei necredincioși îi aducea la credință, iar pe cei păcătoși îi povățuia la pocăință. Dar oamenii nu puteau să cunoască sfințenia lui, Dumnezeu acoperindu-l, și, până la sfârșitul său, au socotit că este nebun și îndrăcit. El știa singur că lucrurile cele minunate ale sale, care se făceau cu darul lui Dumnezeu, trebuia să le acopere cu nebunia, care se arăta pe dinafară’. (Viețile Sfinților)
Când a fost descoperită minunea mutării sale din mormânt ‘toți oamenii din cetatea Emesei, deșteptându-se ca din somn, au început a-și aduce aminte și a-și spune unul altuia lucrurile cele minunate ale plăcutului lui Dumnezeu, prorociile și viața lui cea mult chinuită’. (Viețile Sfinților)
Au murit la scurtă vreme unul după celălalt; Sfântul Simeon în cetatea Emesei, iar Sfântul Ioan în pustiul Iordanului. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro/)
