Ortodoxe
Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes
Greco-catolice
Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea
Romano-catolice
Sf. Ioan Paul al II-lea, pp.
Sfântul Ierarh Averchie este pomenit în calendarul creștin ortodox la 22 octombrie.
Sfântul Averchie a fost episcop al orașului Ierapole din provincia Frigia, în timpul împăratului roman Marc Aureliu (161-180).
A propovăduit Evanghelia în vremea în care cei orbiți, lăsând pe Dumnezeu, se închinau idolilor și a adus în Biserică mulțime de oameni.
Când s-a tulburat poporul necredincios pentru idolii sfărâmați în templu de Sfântul Averchie și voia să vină asupra casei sale, credincioșii s-au temut și sfătuiau pe sfântul lor păstor ca să iasă din casă și să se ducă undeva, până ce se vor potoli oamenii.
Dar sfântul nu se temea și a mers în mijlocul cetății împreună cu credincioșii și, acolo unde avea obiceiul a se aduna poporul, învăța mulțimile ca să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, să înțeleagă înșelăciunea diavolească și deșărtăciunea zeilor și să se lepede de ea și apoi să slujească cu credință Celui ce locuiește întru cei de sus, Ziditorul tuturor.
Sfântul Averchie a petrecut anii săi în cuvioșie și dreptate, și bine păstorindu-și turma, s-a apropiat de sfârșitul vieții sale, despre care a știut mai înainte de vreme. Pentru că i s-a arătat Domnul în vedenie, zicându-i: ‘Averchie, acum este aproape vremea să te odihnești după ostenelile tale’. Iar Averchie a chemat credincioșii și a spus că viața lui se sfârșește și dând obișnuitul său cuvânt de învățătură, pe toți îi învăța să stăruie în credință, în nădejde neîndoită și în dragoste nefățarnică.
Apoi și-a gătit mormântul și, dând tuturor pace și binecuvântare, și-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Așa s-a sfârșit Sfântul Averchie, cel întocmai cu apostolii, având șaptezeci și doi de ani.
* Sfinții 7 tineri din Efes, Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian și Constantin, sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, la 4 august și la 22 octombrie.
Sfinții din Efes au fost soldați în armata împăratului Deciu (249-251). Și pentru că nu au vrut să participe la cultul păgân, au fost prinși și au fost duși în fața împăratului, care i-a eliberat pentru un timp, impresionat fiind de tinerețea acestora.
Tinerii erau creștini din Efes, fii din familii bogate, și au rămas împreună în rugăciune, răstignindu-se împreună cu Hristos prin omorârea trupurilor lor și prin păzirea curăției. S-au găsit însă niște denunțători care au mers la împărat și i-au spus despre tinerii ce se rugau lui Hristos și nu voiau să jertfească zeilor.
Așa s-a aflat despre cei șapte tineri că stăteau într-o peșteră, acolo au fost înmormântați de vii, gura peșterii fiind zidită la ordinul împăratului.
Între cei care au îndeplinit ordinul împăratului, s-au aflat și Teodor și Rufin, ofițeri din armata romană, care erau creștini în ascuns. Ei au scris pe două tăblițe de plumb pătimirea celor șapte tineri și le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peșteră.
Potrivit sinaxarelor, cei șapte tineri au fost lăsați de Dumnezeu într-un somn adânc de mulți ani. Unii spun că tinerii au dormit peste 300 de ani. Prologul, Hronograful și Sinaxarul lunilor spun de 172 ani. Gheorghe cel numit Chedrinos, scriitorul de istorii al Constantinopolului, în Sinopsisul istoriilor sale, întru împărăția lui Teodosie cel Mic, a scris că sfinții au dormit 170 de ani și au înviat în anul 23 al împărăției lui Teodosie. După această perioadă, un anume Adolie care stăpânea muntele Ohlonului a luat pietrele cu care fusese zidită intrarea în peșteră pentru a fi folosite la o anumită construcție și a descoperit astfel intrarea.
Trezindu-se ca dintr-un somn de o noapte, cei șapte tineri l-au trimis ca de obicei pe Iamblic să cumpere de mâncare. Acesta, ajungând în Efes, a fost uimit văzând atâtea biserici și atâtea simboluri creștine peste tot și ajungând la piață și arătând moneda cu efigia împăratului Deciu a aflat că nu este de nici un folos, pentru că atunci erau alte monede în circulație, cu efigia altui împărat. Ba, chiar mai mult, a fost arestat și dus la guvernatorul orașului Efes crezându-se că este un hoț care a descoperit o comoară din timpul împăratului Deciu.
Guvernatorul, aflând de la tânăr despre faptul că este încă din timpul împăratului Deciu, l-a dus la episcopul Ștefan, și Iamblic, realizând din convorbirea cu episcopul că nu mai trăiește sub domnia lui Deciu, i-a condus pe toți în peșteră la ceilalți șase sfinți. Cu acest prilej au descoperit tăblițele de plumb cu numele sfinților și atunci, atât episcopul, cât și guvernatorul au scris împăratului despre minunea cu cei șapte tineri din Efes.
Faptul care a adus în uimire toată cetatea s-a petrecut pe fondul tulburărilor provocate în Biserică de ereziile apărute în primele secole ale creștinismului, și în special, în această perioadă, de erezia nestoriană.
Nestorianismul susținea că cele două esențe divină și umană sunt separate și sunt două persoane: omul Iisus Hristos și Logosul divin, care locuiește în om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia ‘Dumnezeu a suferit’ sau ‘Dumnezeu a fost răstignit’, spunând că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).
Întâmplarea cu tinerii care s-au trezit după atâta timp din marea cetate a Efesului a venit ca o luminare și întărire în acele vremuri tulburi.
Sfinții treziți la viață au mai trăit șapte zile, după care, plecându-și iar capetele la pământ, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro)
