Ortodoxe
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; SF. Cuv. Iosif Isihastul
Greco-catolice
Sf. cuv. Moise Etiopianul; Sf. Augustin
Romano-catolice
Ss. Augustin, ep. înv.; Florentina, fc.
Sfântul Cuvios Moise Etiopianul este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 28 august.
Avva Moise Arapul sau Moise Etiopianul a fost unul dintre marii Părinți ai pustiei Egiptului.
În tinerețe, Moise a fost un tâlhar vestit din părțile Egiptului.
‘El mai înainte a fost rob la un stăpân vestit, care, pentru obiceiul lui cel rău și pentru multele feluri de ucideri, l-a gonit de la el; iar el, plecând, s-a alăturat de tâlhari. Văzându-l ei că este tare cu trupul și aspru la obicei, l-au pus mai mare peste ei înșiși. Aceasta se povestește despre dânsul, ca și îndreptarea lui să fie arătată, adică ce fel de viață a avut și în ce fel de pocăință și plăcere de Dumnezeu a venit’. (Viețile Sfinților)
Moise, făcând tâlhării și jafuri împreună cu tovarășii săi, mult sânge a vărsat și a săvârșit multe fapte necurate și rușinoase, făcându-se vestit prin răutatea sa și înfricoșat tuturor.
Deci înainte de a merge în pustia sketică, Sfântul Moise fusese tâlhar, unul renumit pentru răutățile și crimele sale, căpetenie a unei cete de tâlhari de pe valea Nilului.
Ca monah, a arătat însă atâta râvnă pentru viața ascetică, încât întrecea în sensibilitate pe unii dintre cei mai mari părinți ai pustiei.
Cuviosul Moise, petrecând mulți ani în nevoințele pustnicești, s-a învrednicit de rânduiala preoțească în urma unei descoperiri dumnezeiești.
După primirea preoției, Cuviosul Moise, petrecând 15 ani și împlinind de la naștere șaptezeci și cinci de ani, a adunat șaptezeci și cinci de ucenici și s-a sfârșit mucenicește.
A refuzat să plece din chilia sa atunci când schitul era amenințat de năvălirea arabilor, socotind după cuvintele lui Hristos și amintindu-și de viața dinainte: ‘(…) într-una din zile, șezând cu frații, a zis: ‘Sculați-vă și fugiți de aici, că astăzi barbarii vor veni în schit să taie pe monahi’. Frații i-au zis: ‘Părinte, tu pentru ce nu fugi?’ El a zis către dânșii: ‘Eu am atâția ani și aștept ziua aceasta ca să se împlinească cuvântul Stăpânului meu Hristos, Care a zis: Cel ce ridică sabia, de sabie va muri!’ ‘. (Viețile Sfinților)
Sfântul Cuvios Moise a fost ucis de năvălitori, împreună cu câțiva ucenici ai săi.
‘Așa a fost sfârșitul Cuviosului părintelui nostru Moise arapul, care din tâlhar se făcuse monah și care, prin adevărată pocăință, a plăcut desăvârșit lui Dumnezeu. Lui nu numai Raiul, dar și cerul i s-a deschis ca unui mucenic’. (Viețile Sfinților)
* Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în anul 1897 în insula Paros, din Marea Egee. Odrăslit în familia credincioasă, cu mulți copii, a lui Gheorghe (Kottis) și a Mariei, a primit la Sfântul Botez numele Francisc. Fiind isteț și înțelept din copilărie, școala vieții, cu greutățile și întâmplările ei, l-a învățat să cunoască atât cinstirea lui Dumnezeu, cât și deșertăciunea acestei lumi.
A trăit puțină vreme în lume ca mirean, trudind pentru a-și sprijini familia după moartea tatălui, și în scurt timp, prin descoperire dumnezeiască, a primit chemarea de a alege calea vieții monahale.
Căutând Părinți încercați în făptuire și în vedere duhovnicească, a venit în Sfântul Munte Athos, unde a rămas, cu statornicie și răbdare, vreme de 38 de ani, nevoindu-se în chip bineplăcut lui Dumnezeu și stăruind în multe osteneli monahale. A primit tunderea în marele și îngerescul chip, devenind schimonah, în anul 1924, în peștera Cuviosului Atanasie Athonitul, care aparține de Marea Lavră. A strălucit în nevoințe la Katunakia și la Schiturile Sfântul Vasile și Sfânta Ana Mică. Aici și-a întemeiat obștea cu care s-a așezat în cele din urmă la Noul Schit, care ține de Mănăstirea Sfântul Pavel.
Acest Părinte purtător de Dumnezeu, nevoitorul cel luminat de harul Preasfântului Duh, un adevărat Avvă de Pateric din vremurile noastre și ‘un duhovnicesc general de oști’, cum după dreptate a fost numit, L-a iubit pe Dumnezeu din toată puterea, din tot sufletul și din tot cugetul său și s-a luptat cu asprime din tinerețe să biruiască pe omul cel vechi, cu patimile și poftele lui. După opt ani de aprigă și neclintită nevoință, a primit darul nestricăcioasei curății sufletești. S-a învrednicit de arătări cerești și a fost dăruit din belșug cu harisma străvederii și a înainte-vederii.
Pășind pururea în chip bineplăcut lui Dumnezeu pe calea cea strâmtă și cu osteneli a vieții monahale, a devenit Părinte duhovnicesc a sute de călugări.
S-a arătat și înnoitor al Sfântului Munte, fiind Părinte duhovnicesc al unor vestite chinovii athonite din zilele noastre, dar și al unor monahi și monahii din afara Sfântului Munte.
Deși nu a primit educația lumească, decât pe cea elementară, trăia în isihie și singurătate, cel mai adesea zăvorât, dar împărtășea cu inima durerile și necazurile celor din lume. Făcea aceasta prin neîncetata sa rugăciune, ascultată de Dumnezeu, dar și prin scrisorile lui simple, însă înțelepte, izvorâte din viața sa de nevoință, precum și prin celelalte puține scrieri ale lui, prin care mângâia întru Domnul și povățuia fără primejdie pe căile mântuirii multe suflete din lume, care însetau după Dumnezeu. Istovit de ostenelile nevoințelor sale și de bolile și de durerile trupului, la vârsta de 62 de ani și-a dat sufletul cu pace, la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1959, în Coliba Buna Vestire de la Noul Schit, după făgăduința pe care Preacurata însăși i-o dăduse.
După adormirea sa, vreme de zeci de ani a sprijinit cu prisosință – prin pilda, prin scrierile și mijlocirile sale – renașterea și înflorirea duhovnicească a Sfântului Munte, care începuseră deja să se înfăptuiască prin virtutea și nevoința aleșilor săi ucenici, deveniți mai târziu Stareți și Părinți duhovnicești ai multor obști athonite. Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, învrednicește-ne și pe noi în pocăință și cu dumnezeiască râvnă să străbatem viața aceasta și mântuiește sufletele noastre, ca un bun și iubitor de oameni. Amin. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro)
