Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului;
Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț;
Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul;
Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei
Greco-catolice
Sf. m. Eusignie; Sf. papă Fabian
Romano-catolice
Sfințirea Bazilicii ‘Sf. Maria cea Mare’
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul) este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 august.
Sfântul Ioan Iacob (Ilie – numele din botez) s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, la 23 iulie 1913, într-o familie de țărani credincioși. Între anii 1926-1932, a urmat Gimnaziul ‘Mihail Kogălniceanu’ din Lipcani (Hotin) și Liceul ‘Dimitrie Cantemir’ din Cozmeni. În 1932, a susținut examenul de bacalaureat la Cernăuți.
A intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În același an, a plecat cu alți doi călugări în Țara Sfântă, unde s-a închinat mai întâi la Locurile Sfinte din Ierusalim.
În anul 1938 a intrat în obștea monahală a Mănăstirii Sfântul Sava, aflată pe valea Iordanului, unde s-a nevoit vreme de opt ani în diferite ascultări, îngrijitor de bolnavi, paracliser, ghid și bibliotecar.
A avut astfel posibilitatea de a învăța bine limbile greacă, arabă și engleză. În această perioadă a îmbrăcat schima mare, ultima treaptă a monahismului, pe care o primesc monahii care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătățire spirituală.
Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit cu un ucenic român în pustiul Qumran și într-o peșteră aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care apoi i-a rămas ucenic credincios până la obștescul sfârșit. Aici obișnuia să se roage noaptea singur în pustiul Iordanului cu mâinile și inima înălțate la cer, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe și răbdând multe ispite de la diavoli.
Din cauza războiului, între anii 1940-1941, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din Țara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor, suferind grele ispite și boală. Apoi, fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și aceeași nevoință până în anul 1947, când este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea patriarhului Nicodim, la recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot la Mormântul Domnului, de mitropolitul Irinarh, și este numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan a săvârșit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris și tradus numeroase pagini patristice de învățătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară.
După câțiva ani, în 1952, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde a viețuit timp de opt ani într-o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana.
La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârșit din viață, în vârstă de 47 de ani, fiind prohodit și așezat chiar într-una din încăperile peșterii.
Potrivit unei tradiții locale, după 20 de ani, în anul 1980, conducerea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peștera urmând ca osemintele să fie mutate în locul de obște. Pentru că trupul său a fost găsit întreg și binemirositor, cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului, moaștele Sfântului Ioan au fost puse într-o raclă din lemn de abanos și așezate în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Din acea zi, numeroși pelerini vin să se închine și să ceară ajutor la racla Cuviosului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat ca sfânt, la 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob cel Nou de la Neamț (Hozevitul), fiind pomenit în fiecare an la 5 august.
* Sfânta Nona este mamă a trei sfinți, cinstiți cu toții de Biserica Ortodoxă.
Ea a dat Împărăției lui Dumnezeu, dar și calendarului creștin, trei sfinți: Sfânta Gorgonia, prăznuită la 23 februarie, Sfântul Cezarie, prăznuit la 9 martie, și Sfântul Grigorie Teologul, prăznuit la 25 ianuarie singur, iar la 30 ianuarie – dimpreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur.
Născută și crescută în Capadocia, în Asia Mică, Nona s-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din orașul Nazianz. Așa cum confirmă scrierile de mai târziu ale Sfântului Grigorie de Nazians, soțul ei făcea parte dintr-o sectă ce nu îmbrățișa învățătura ortodoxă. Prin răbdare și rugăciune, Nona a reușit să-l aducă pe bărbatul ei la credință. O credință care l-a făcut pe avocatul Grigorie să intre în clerul Sfintei Biserici, devenind episcop al orașului, slujire pe care a îndeplinit-o timp de 45 de ani.
În spatele episcopului de la Nazians a stat smerită soția sa, Nona. Creșterea și educația celor trei copii a fost altarul ei, o jertfă pe care a închinat-o Bisericii.
Despre mama sa, Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale: ‘Într-un trup de femeie, ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbați. Nu se ocupa de cele lumești și materialicești, decât în măsura în care acestea puteau să fie spre înălțarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri și toaletele femeiești, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai strălucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul său; și nu socotea niciun fel de noblețe lumească, decât numai aceea că, prin credință lucrătoare, prin fapte, omul cunoaște că vine de la Dumnezeu și la Dumnezeu merge’. (surse: ‘Monahismul ortodox românesc’, vol. II, 2016; vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro/)
