Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina
Greco-catolice
Sf. m. Haritina
Romano-catolice
Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost canonizați prin hotărârea din 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.
Sfântul Cuvios Daniil Pustnicul a trăit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, fiind duhovnic al obștii monahale de aici.
Pentru că dorea o viață îmbunătățită, a ieșit din mănăstire cu binecuvântarea starețului și a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia.
Cunoscând dinainte locurile acelea, și-a ales unul ca să-și poată săpa o peșteră. Peștera făcută de Sfântul Cuvios Daniil este bine așezată, cu vedere spre soarele de amiază, atunci când căldura lui este mai puternică, spre a usca umezeala scoasă de stâncile nisipoase, făcându-i și o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura către adierea făcută dinspre Olt.
Și-a rânduit cu mare înțelepciune viața pustnicească, știind bine de marile ei ispite.
Numai așa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi și a răni pântecele și care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viața sa. Douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri și grele nevoințe.
S-a făcut însă iscusit în războiul duhovnicesc și, aprins fiind cu lumina înțelepciunii celei înalte, Dumnezeu l-a pus în sfeșnic, ca și pe alții să-i povățuiască. Pentru aceasta mulți părinți veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele și gândurile pe care le întâmpinau și se foloseau de iscusința lui și de subțirimea vederii sale. Așa a devenit părinte al sihaștrilor și al călugărilor.
Alături de el a viețuit și ucenicul său, Cuviosul Misail, care îl sprijinea și îl ajuta, văzându-l mereu luminat și senin la suflet. Cuviosul Misail a intrat în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-și viața în smerenie și în iubire desăvârșită de aproapele și de Dumnezeu.
La Cozia, l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil, deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârșire de părintele său duhovnicesc; din acest motiv obștea l-a găsit vrednic de hirotonie, pentru împlinirea menirii sale de duhovnic și povățuitor.
Cu voia starețului de la Cozia, dar și cu acordul povățuitorului său, a ieșit din mănăstire și s-a așezat lângă cuviosul Daniil, într-o peșteră alăturată.
Mai târziu, în aceste locuri, mai jos de peșterile cuvioșilor, a fost zidită o biserică mică de lemn, cu catapeteasmă sculptată împodobită cu icoane, cu hramul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Egumen a fost pus Cuviosul Misail, iar sihaștrii care pustniceau în acei munți veneau sâmbăta și duminica și participau la Sfânta Liturghie.
Unii dintre aceștia și-au făcut chilii de lemn în jurul peșterilor celor dintâi pustnici, iar prin zidirea bisericuței a fost întemeiată ”Sihăstria lui Daniil și Misail”.
În jurul anului 1676, în locul bisericuței de lemn a fost zidită una mai mare de piatră, iar atunci când s-a început construcția la temelia altarului au fost puse sfintele moaște ale celor doi cuvioși, Daniil și Misail, lăsând ca adevărate mărturii despre ei inscripțiile ”Daniil duhovnicul” și ”Misail nacealnicul”.
* Sfânta Muceniță Haritina a trăit în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305), persecutor al creștinilor, și, pentru că a rămas orfană de foarte mică, a fost crescută de un creștin evlavios pe nume Claudie.
Tânăra Haritina a dorit să ducă o viață retrasă de lume în liniște, iar cel care a crescut-o, bucurându-se pentru alegerea fiicei sale adoptive, i-a zidit o casă în care trăia așa cum dorea, făcându-se pildă de credință și de viață plăcută lui Dumnezeu.
Denunțată autorităților că este creștină și slujește lui Hristos, Sfânta Haritina a fost adusă în fața guvernatorului.
”Judecătorul i-a pus mai întâi în față toate uneltele de schingiuire, apoi a grăit către dânsa: ‘Miluiește-te pe tine singură, mai înainte de a nu fi pierdută cu munci cumplite. Primește sfatul cel bun și adu jertfă zeilor nemuritori, pentru că în felul acesta vei afla trei mari lucruri folositoare ție: pe zei îi vei îmblânzi, de la împărat vei dobândi daruri și ție îți vei păzi frumusețea cea înflorită a tinereților tale, întreagă și neveștejită de muncile cele cumplite”’.
Auzind acestea, mucenița și-a ridicat ochii spre cer, căutând ajutor de acolo, apoi făcându-și semnul crucii a grăit către judecător: ”Iscusit, ești, o! judecătorule viclean și nedrept, dar nimic nu va spori uneltirea ta, căci nu mă vei prinde prin vicleșug, nici nu mă vei înfricoșa, îngrozindu-mă cu muncile, nici sfătuindu-mă nu mă vei putea duce la păgânătatea ta și nu vei schimba în mine hotărârea mea de a pătimi pentru Hristos. Sfătuiește-te pe tine cele ce îți sunt de folos și nu te mai închina neînsuflețiților idoli, ca să nu pieri vândut diavolilor pe care îi cinstești ca pe niște dumnezei’ ”. (Viețile Sfinților)
A fost supusă la multe chinuri și, aruncată fiind în mare cu o piatră mare legată pe umerii săi, Sfânta Muceniță Haritina a umblat desculță pe mare ca și când ar fi mers pe un drum obișnuit. Și ieșind la mal s-a dus înaintea judecătorului și i-a zis: ‘Uitați-vă și vedeți puterea Hristosului meu și credeți în El’. (Viețile Sfinților)
Sfânta Haritina a fost din nou prinsă de chinuitori și supusă la alte cazne, pentru că torționarii săi spuneau că este vrăjitoare și cu ajutorul vrăjilor a ieșit vie din mare.
A murit după o grea suferință, iar Claudie a luat cinstitul și prea chinuitul ei trup, cu plângere și cu bucurie, și l-a îngropat. (surse: https://arhiepiscopiaramnicului.ro; vol. Viețile Sfinților)


