in ,

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 7 mai

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 7 mai

Ortodoxe
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie și Codrat

Greco-catolice
Arătarea pe cer a Sf. Cruci la Ierusalim

Romano-catolice
Ss. Roza Venerini, călug.; Ghizela, regină; Anton Pecerski, pustnic

Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim este sărbătorită de Biserică în ziua de 7 mai.

Sfânta cruce s-a arătat pe cer deasupra Ierusalimului în dimineața zilei de 7 mai 35, în timpul domniei împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Mare Împărat Constantin (prăznuit în 21 mai). În acea vreme, erezia arianismului, care tăgăduia Dumnezeirea Fiului, era cauza multor dispute în interiorul imperiului. Chiar și după primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, mulți au fost atrași de această falsă învățătură.

Așadar, semnul minunat al Sfintei Cruci a apărut la Ierusalim într-o perioadă extrem de încordată pentru Biserică și a făcut ca mulți oameni să creadă și să se boteze.

‘Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit și s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Deci, toți câți aveau orice lucruri în mâinile lor și cei care erau prin case, lăsându-și toate treburile lor, ieșeau și priveau cu frică spre acel semn preaminunat’. (Viețile Sfinților)

Despre acest semn minunat, patriarhul Ierusalimului (348-386), Chiril, l-a înștiințat pe împărat, sfătuindu-l spre dreapta credință.

‘Iar Hermias Sozomen a scris că, prin acea arătare pe cer a Sfintei Cruci, foarte mulți dintre evrei și păgâni s-au încredințat; și, apropiindu-se cu pocăință de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfântul Botez și au slăvit cu bună credință pe Hristos, Cel ce este de o ființă cu Tatăl și cu Sfântul Duh’. (Viețile Sfinților)

Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile. Minunea dumnezeiască a Crucii deasupra Ierusalimului este și o reamintire a celei de-a doua veniri a Mântuitorului pe pământ când ‘semnul Fiului se va arăta pe cer’ (Matei 24:30). (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

40 de ani de când Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni. Spectacol la stadionul Steaua

40 de ani de când Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni. Spectacol la stadionul Steaua

Conferință despre dezvoltarea infrastructurii dedicate inteligenței artificiale, organizată joi la București

Conferință despre dezvoltarea infrastructurii dedicate inteligenței artificiale, organizată joi la București