Diferențele de tratament fiscal între venituri similare pot ajunge până la un raport de 7:1, în funcție de forma juridică prin care sunt obținute, iar sarcina fiscală depinde mai degrabă de modul de organizare juridică decât de nivelul veniturilor, potrivit studiului ‘Reforma impozitării veniturilor personale. Sarcina fiscală totală în funcție de cât, nu de cum câștigăm’, lansat de The Tax Institute, la sediul Băncii Naționale a României.
Analiza arată că actualul sistem fiscal creează condiții pentru arbitraj fiscal, afectează conformarea voluntară și contribuie la erodarea bazei de impozitare, întrucât sarcina fiscală depinde mai degrabă de modul de organizare juridică decât de nivelul veniturilor.
‘Îmi face o deosebită plăcere să contribui și eu la această dezbatere foarte importantă legată de o reformă a taxării în România. Mi se pare un moment cu atât mai important cu cât acest tip de dezbateri cred că a lipsit. Sute de modificări ale Codului fiscal, care au rezultat în fragmentări ale legislației și, practic, ne-au adus în situația în care suntem azi, nu s-ar fi întâmplat dacă, la baza discuțiilor, ar fi fost dezbateri publice, cu zona academică și cu zona de expertiză din România. Acest studiu este un punct de plecare important. Există un dialog între Ministerul de Finanțe și specialiștii din The Tax Institute, noi suntem în strânsă legătură. Acest dialog trebuie să continue pe baza evaluărilor din acest studiu. Vom continua discuțiile și, poate că nu toate punctele de vedere se vor alinia, dar sunt convins că, din acest exercițiu, vom avea acte normative și politici publice care să se apropie mult mai mult de nevoile României de astăzi’, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, într-un comunicat.
Specialiștii The Tax Institute au analizat modul în care sunt impozitate veniturile persoanelor fizice în România, acoperind toate categoriile relevante – salarii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, chirii, dividende, pensii și alte surse de venit. Studiul reprezintă o premieră: încercarea de evaluare unitară a impozitării veniturilor obținute de persoanele fizice, abordare justificată de faptul că sistemul de impozitare are un efect global: contribuția la deficitul cronic de venituri bugetare.
‘Toți oamenii de business intră în contact cu structurile de control, care fac abuzuri. Pentru asta, noi, până în iunie, o să avem discuția finală cu contribuabilul înregistrată video. Colegii noștri, în momentul de față, sunt oameni care le știu pe toate. Un om de la control trece de la un domeniu la altul, de la un impozit la altul, cu o ușurință ieșită din comun. 0,30%, atât aduce controlul, adică nimic. Am publicat lista celor mai mari arierate, Top 10. Companii de stat. Avem management privat. De cât timp? Managementul privat la o companie de stat care acumulează taxe și impozite ar trebui să aibă atragerea răspunderii, așa cum are un SRL care nu-și plătește taxele? Eu zic că da. În momentul acesta, ANAF-ul face ce n-a făcut niciodată: publică tot ce face, iar acum, la 6 luni, o să vedeți pe pagina noastră tot ce fac structurile de control. Am pus indicatori de performanță, o să-i vedeți, sunt pe calitate, nu pe cantitate. Ne-am consultat cu Comisia Europeană, o să-i punem în dezbatere publică. Vă rog să ne certați ori de câte ori nu facem un lucru bun, dar să ne și lăudați când facem unele lucruri bune’, a precizat Adrian Nica, președintele ANAF.
Totodată, studiul propune un pachet coerent de reformă, construit în jurul principiului echității fiscale – potrivit căruia sarcina fiscală totală trebuie să depindă de nivelul venitului, și nu de forma juridică sub care acesta este realizat. Propunerea include un set de 16 măsuri care vizează unificarea bazei de impozitare, simplificarea regulilor fiscale, plafonarea contribuțiilor sociale. Una dintre principalele măsuri propuse este nivelul unic de impozitare, de 16%.
‘Poți să modelezi o națiune prin intermediul fiscalității, între a fi focusată pe muncă și, în mod natural, în a-și proteja câștigurile, și a se uita la cum să evite 40% pe salarii. Ce s-a întâmplat de-a lungul timpului este că noi, pe calea dreaptă a remunerării muncii, am pus o barieră. Nu atât impozitul pe venit, care astăzi reprezintă doar 6,5% din sarcina fiscală totală, restul fiind contribuțiile, ci tocmai aceste contribuții. Foarte mari și cu bază neplafonată. Pe lângă acestea, s-au creat ‘potecuțe’. Că s-au numit și se numesc microîntreprinderi, PFA, drepturi de autor, contractele sportivilor – am creat ‘potecuțe’. Pe aceste ‘potecuțe’ am pus ‘capcane’. Când ești pe o potecuță și știi că sunt capcane, ești foarte atent. Astfel, s-au creat complicități și, în consecință, legislația fiscală s-a modelat într-un sens nedorit’, a afirmat Gabriel Biriș, Cofondator The Tax Institute.
Potrivit reprezentanților The Tax Institute, angajamentele asumate de România față de CE și prin PNRR presupun exact tipul de reforme structurale pe care studiul le propune: lărgirea bazei de impunere, eliminarea scutirilor nejustificate, simplificarea și stabilizarea cadrului fiscal, creșterea gradului și scăderea costurilor de conformare.
‘Argumentul central al studiului nostru este, în esență, simplu în formulare, dar profund în implicații: cât, nu cum. Sarcina fiscală totală, într-un sistem modern și matur, ar trebui să depindă de capacitatea economică, de cât câștigăm, și nu de cum alegem sau reușim să calificăm juridic venitul. Atunci când venituri comparabile suportă sarcini fiscale radical diferite, avem o problemă de arhitectură fiscală. Iar când aceasta produce arbitraj masiv, instabilitate și neîncredere, problema devine economică, administrativă, morală și, desigur, constituțională. Studiul nostru pornește de la aceste două repere constituționale esențiale: egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, iar al doilea este obligația ca sistemul legal de impuneri să asigure justa așezare a sarcinilor fiscale’, a explicat, la rândul său, Ana Bobircă, cofondator The Tax Institute.
Pe de altă parte, Ruxandra Jianu, de asemenea cofondator al asociației, susține că România nu a avut niciodată cotă unică de impozitare.
‘Noi nu am avut cotă unică niciodată. Nu am avut-o nici de când a fost implementată prima dată, în 2004, și nu o avem nici acum. De exemplu, salariile și activitățile independente sunt impozitate cu 10%, drepturile de autor – cu 6%, 7 sau 8% pentru chirii, 16% pentru dividende. Avem 1 sau 3% din venit pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, 16% pentru transferul de titluri de valoare, dar 3 sau 6% dacă titlurile de valoare sunt tranzacționate printr-un broker român. Practic, nu am avut niciodată cotă unică și cred că ar trebui să îi dăm o șansă. Și să o facem cum trebuie, respectiv să avem o cotă unică generalizată. Principalul avantaj al cotei unice este că este simplă. Dacă am avea aceeași cotă unică pentru toate veniturile, ar fi foarte simplu atât să le declarăm, cât și să ne conformăm. Ar fi mult mai simplu pentru declarațiile precompletate și pentru administrarea fiscală să efectueze controalele’, a afirmat Ruxandra Jianu.
The Tax Institute este un think tank format din experți în economie, drept și fiscalitate, alături de specialiști din domeniul politicilor publice și din mediul academic, și își propune să contribuie la fundamentarea deciziilor de politică fiscală prin studii și analize riguroase, bazate pe date și pe bune practici internaționale.


