Şcolile din Los Angeles impun limite privind timpul petrecut în faţa ecranului în sala de clasă

Consiliul şcolar din Los Angeles a adoptat marţi o măsură care reglementează timpul petrecut de elevi în faţa ecranului în timpul activităţilor din sala de clasă, ca răspuns la îngrijorările potrivit cărora tehnologia ar putea fi asociată cu o serie de afecţiuni, printre care obezitatea şi depresia, transmite Reuters.

Măsura a fost adoptată cu 6 voturi pentru, 0 împotrivă şi o abţinere, făcând din Districtul Şcolar Unificat din Los Angeles unul dintre primele din ţară care a creat limite la nivel de sistem, pentru fiecare clasă în parte, privind timpul petrecut în faţa ecranelor în sala de clasă.

”Împreună cu interdicţia privind telefoanele mobile adoptată de Districtul Şcolar Unificat din Los Angeles în 2024, sperăm să devenim un lider naţional în aceste chestiuni”, a declarat prin intermediul unui purtător de cuvânt Nick Melvoin, membru al Consiliului care a susţinut măsura.

Susţinătorii au afirmat că politica are scopul de a găsi un echilibru între nevoile educaţionale şi îngrijorările crescânde că expunerea excesivă la ecrane afectează atenţia şi dezvoltarea socială a elevilor.

Districtul, care deserveşte aproximativ jumătate de milion de elevi, s-a bazat în mare măsură pe laptopuri şi tablete de când pandemia de coronavirus din 2020 a accelerat învăţarea digitală.

”Deşi accesul la tehnologie şi dezvoltarea competenţelor în acest domeniu sunt esenţiale într-o lume digitală, timpul excesiv petrecut în faţa ecranului poate fi asociat cu probleme de vedere, anxietate şi depresie crescute, comportament de dependenţă, capacitate de concentrare redusă, dificultăţi în gestionarea emoţiilor, rezultate şcolare mai slabe şi capacităţi cognitive diminuate, potrivit Academiei Americane de Pediatrie”, se menţionează în rezoluţie.

Măsura se bazează pe studii care indică faptul că copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani care depăşesc recomandările privind timpul petrecut în faţa ecranului prezintă un risc mai mare de obezitate şi obţin rezultate mai slabe la testele cognitive.

Rezoluţia nu interzice imediat dispozitivele şi nici nu impune o limită de timp uniformă. În schimb, aceasta solicită personalului districtului să elaboreze linii directoare adaptate vârstei, cu contribuţia cadrelor didactice, a familiilor şi a experţilor în sănătate publică. Până atunci, regulile existente la nivel de şcoală vor rămâne în vigoare.

Scepticii au avertizat că limitele de utilizare a ecranelor trebuie implementate cu atenţie pentru a evita afectarea elevilor cu dizabilităţi care depind de tehnologie.

viewscnt

Un poliţist şi un jandarm, răniţi într-un accident produs între Smeeni şi Pogoanele, în judeţul Buzău

INTERVIU – Producătoarea Ada Solomon, preşedinta board-ului Academiei Europene de Film: “Cred din tot sufletul că orice produs cultural are cota lui de discurs politic, social”