Piețele agroalimentare din Sectorul 1 vor avea o direcție clară de dezvoltare în următorii ani, printr-o strategie care urmărește modernizarea spațiilor și extinderea piețelor volante, după ce Consiliul Local a adoptat în ședința de miercuri un proiect de hotărâre în acest sens.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis miercuri, documentul stabilește direcțiile de modernizare a piețelor Matache, 16 Februarie, Aviației, Domenii și 1 Mai, prin reconfigurarea spațiilor comerciale, construirea de hale noi unde este necesar și amenajarea unor zone destinate alimentației publice.
Strategia prevede și extinderea rețelei de piețe volante, astfel încât acestea să fie organizate mai frecvent, în mai multe locații.
Totodată, au fost actualizate tarifele din piețe.


