Sediul din Priștina al misiunii civile a Uniunii Europene în Kosovo (EULEX ) a fost atacat miercuri cu pietre și alte obiecte de sute de kosovari după ce au fost cunoscute pedepsele cu închisoarea pronunțate de un tribunal de la Haga împotriva liderilor Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK), informează EFE.
Televiziunea publică kosovară TV Klan a transmis în direct adunarea oamenilor din fața clădirii EULEX, care era protejată de un dispozitiv mare de polițiști.
Imaginile au arătat cum populația, indignată de verdictele care i-au găsit vinovați de crime de război pe luptători considerați în Kosovo eroi naționali pentru lupta lor pentru independență, arunca în clădire cu obiecte contondente, precum pietre, dale și sticle de plastic, pe lângă artificii, spărgând câteva geamuri.
Potrivit presei locale, mulțimea s-a adunat după ce Tribunalul Special pentru Kosovo (TSK) de la Haga a pronunțat miercuri condamnările în primă instanță împotriva fostului președinte kosovar Hashim Thaci și a altor trei foști lideri ai UCK.
Thaci, în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război, dețineri arbitrare, tratamente crude, tortură și ucidere în timpul conflictului din Kosovo din 1998-1999, o pedeapsă egală cu cea primită de Jakup Krasniqi, în timp ce Kadri Veseli și Rexhep Selimi au fost condamnați la 18, respectiv 13 ani de închisoare.
În centrul Priștinei, mii de oameni au urmărit în direct citirea sentințelor. Piața principală din Priștina s-a umplut de cetățeni îmbrăcați în haine de camuflaj, fluturând însemne UCK și scandând sloganuri precum ‘Libertatea are un nume’ și ‘Libertatea nu poate fi închisă’. Toți protestatarii intervievați de postul de televiziune au considerate nedrepte hotărârile de primă instanță.

Foto: (c) Valdrin Xhemaj / REUTERS
Când mulțimea s-a dispersat, multe persoane au continuat să mărșăluiască pe străzile din jur scandând ‘UCK’, iar o parte s-a îndreptat spre sediul EULEX.
Implicarea misiunii europene în proces datează din 2010, când a creat un grup de lucru pentru a investiga crime de război în timpul conflictului din Kosovo, lucru care a dus la înființarea Sălilor Specializate ale Kosovo (KSC), denumirea oficială a tribunalului care astăzi i-a condamnat pe foștii membri ai UCK.
EULEX, cea mai mare misiune civilă desfășurată de UE în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună, a oferit sprijin operațional în investigarea cazului, organizarea audiențelor și emiterea citațiilor.
Misiunea civilă europeană a fost creată în 2008 pentru a ajuta Kosovo, după autoproclamarea independenței în același an, să construiască instituții sustenabile și independente bazate pe statul de drept în domeniile polițienesc, judiciar și vamal.


