in ,

Serbia: Președintele Vucic a dizolvat parlamentul și a convocat alegerile anticipate pentru 25 octombrie

Serbia: Președintele Vucic a dizolvat parlamentul și a convocat alegerile anticipate pentru 25 octombrie

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a dizolvat miercuri parlamentul în vederea convocării alegerilor legislative anticipate pe care le-a anunțat pentru data de 25 octombrie și în urma cărora urmărește să obțină din nou postul de prim-ministru, pe care l-a deținut înaintea primului mandat prezidențial, relatează agențiile Reuters și AFP.

El a semnat decretul de dizolvare a legislativului și de convocare a alegerilor parlamentare anticipate.

Președintele naționalist sârb se confruntă cu proteste de stradă organizate de opoziția pro-occidentală și despre care el afirmă că sunt dirijate din Occident, în timp ce este acuzat la Bruxelles de subminarea democrației, diminuarea libertății presei, ineficiența luptei împotriva corupției și pentru refuzul Belgradului de a se ralia sancțiunilor impuse Rusiei de UE, deși Serbia dorește să adere la blocul comunitar.

Primirea săptămâna trecută cu onoruri militare la Belgrad a trupului neînsuflețit al criminalului de război Ratko Mladic, încă popular în rândul sârbilor, și participarea mai multor miniștri sârbi la funeraliile acestuia au stârnit de asemenea proteste din partea Comisiei Europene.

Pentru a calma tensiunile politico-sociale, Vucic a promis de luna trecută că va convoca alegeri parlamentare anticipate, vorbind inițial despre organizarea acestora anul viitor, dar în cele din urmă a decis ca scrutinul să se desfășoare în octombrie, estimând că orice amânare a alegerilor ‘ar amenința supraviețuirea democrației’.

Manifestațiile studenților susținători ai opoziției au fost alimentate și de un accident survenit la gara din Novi Sad, unde prăbușirea unui acoperiș a ucis 16 persoane în noiembrie 2024, protestatarii considerând că acest accident este o ilustrare a corupției.

Între timp, mișcarea de protest pare că și-a pierdut din avânt, dar studenții au anunțat că își vor prezenta propria listă de candidați la alegerile anticipate.

Ales președinte în 2017, apoi reales în 2022 pentru încă un mandat de cinci ani, Aleksandar Vucic urmărește acum să revină în funcția de prim-ministru, pe care a ocupat-o înainte să fie președinte. Formațiunea sa, Partidul Serbia Progresistă, l-a nominalizat sâmbătă drept candidat al acestui partid pentru conducerea executivului după alegerile de luna viitoare. Încă nu este clar dacă el va demisiona din funcția de președinte înaintea acestor alegeri.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Camera Deputaților/ Grup de lucru pentru analiza proiectelor privind reducerea numărului de parlamentari

Camera Deputaților/ Grup de lucru pentru analiza proiectelor privind reducerea numărului de parlamentari

Alba: Turistă rănită după ce a căzut în ‘micul canion al României’, la Râpa Roșie

Alba: Turistă rănită după ce a căzut în ‘micul canion al României’, la Râpa Roșie