in ,

Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal

Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal

Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale.

Evenimentul religios este organizat cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, Laurențiu Streza, iar credincioșii vor putea să se închine la o părticică din mâna dreaptă a Sfântului Nectarie și la moaștele Sfântului Luca al Crimeei.

Potrivit programului anunțat de reprezentanții spitalului, duminică, 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, slujbele vor începe la ora 8:30, cu Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie, la ora 9:30.

Moaștele vor fi scoase spre închinare la ora 11:00 și vor rămâne în exteriorul capelei, pentru a permite accesul pelerinilor. De la ora 19:00 va fi oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfântului Nectarie.

Luni, 9 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, programul va începe la ora 9:00, cu Acatistul Sfântului, urmat, la ora 9:30, de Sfânta Liturghie de hram. Moaștele vor rămâne expuse spre închinare și în această zi, iar programul religios se va încheia la ora 19:00.

Capela Spitalului Municipal Sibiu, care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Nectarie, se află pe strada Constantin Noica nr. 20, accesul fiind posibil din strada Independenței.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

MApN: Dronă detectată la nord de localitatea Vîlcove; a fost emis mesaj RO-ALERT

MApN: Dronă detectată la nord de localitatea Vîlcove; a fost emis mesaj RO-ALERT

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova