Salvamont România anunţă, joi, că a găsit „cea mai simplă, accesibilă şi economică soluţie” în litigiul din instanţă privind sigla organizaţiei cu Societatea Naţională de Cruce Roşie sau cu „orice altă instituţie care se consideră deţinătorul absolut al oricărei forme de cruce ori al semnului plus”. „Astfel, cu un simplu pix sau o cariocă vom contura cu negru crucea roşie din sigla noastră, rezultând fie o cruce neagră cu interior roşu, fie un semn plus roşu cu margine neagră”, afirmă salvatorii montani. Ei mai spun că astfel simbolul va fi diferit de emblema Crucii Roşii şi că vor evita „costuri uriaşe de rebranding”, iar „conturul negru” le va aminti permanent de „acea zi neagră” în care Crucea Roşie din România a contestat sigla deţinută şi folosită de peste jumătate de secol de un „serviciu public de urgenţă care în fiecare zi salvează vieţi gratuit”.
“Întrucât mâine, 8 mai, este Ziua Internaţională a Crucii Roşii, din respect pentru cele aproximativ 25 de societăţi naţionale de Cruce Roşie din întreaga lume în ale căror însemne ale salvatorilor montani se regăseşte, fără a fi contestat, simbolul «crucea roşie», şi pentru structurile judeţene ale Crucii Roşii din România nu vom mai aborda subiectul legat de demersul conducerii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România”, afirmă reprezentanţii Salvamont România.
Aceştia le mulţumesc tuturor celor care le-au transmis sugestii privind concepte moderne pentru realizarea unei noi sigle Salvamont sau care le-au trimis “propuneri concrete de logo”.
“Le suntem recunoscători tuturor, însă, ţinând cont de faptul că nu lansăm un produs nou, nu considerăm necesară schimbarea imaginii Salvamont România printr-un nou logo (…) şi nu ne permitem, din punct de vedere financiar, rebranduirea prin serigrafie, termotransfer, broderie sau vopsire a peste 10.000 de elemente de echipament, mijloace de intervenţie, salvare, prim ajutor şi transport, baze Salvamont, panouri indicatoare sau săgeţi de marcaj, (…) am decis să alegem cea mai simplă, accesibilă şi economică soluţie identificată de noi, în eventualitatea în care vom pierde acest litigiu cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România sau cu orice altă instituţie care se consideră deţinătorul absolut al oricărei forme de cruce ori al semnului plus. Astfel, cu ajutorul unui simplu pix sau al unei carioci, vom contura cu negru crucea roşie din sigla noastră, rezultând fie o cruce neagră cu interior roşu, fie un semn plus roşu cu margine neagră”, arată salvatorii montani.
Aceştia consideră că, în acest mod, vor obţine “un simbol diferit de emblema Crucii Roşii”, vor evita “costuri uriaşe de rebranding”, iar conturul negru le va aminti “permanent de acea zi neagră şi de acest moment neplăcut, unic la nivel mondial, în care Societatea Naţională de Cruce Roşie din România a contestat sigla unui serviciu public de urgenţă, un serviciu care în fiecare zi salvează vieţi gratuit, siglă pe care o deţinem şi o folosim de peste o jumătate de secol”.
“De asemenea, pentru că am lansat şi un concurs de propuneri de sigle, toţi cei care ne-aţi trimis imagini cu ideile dumneavoastră veţi primi din partea Salvamont România un album dedicat istoriei Salvamont România şi un fanion oficial Salvamont România, ambele purtând sigla Salvamont – aceea care, prin intermediul conducerii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, a făcut posibil să ne cunoaştem. Vă rugăm ca, în acelaşi loc în care aţi transmis propunerile de siglă, să ne trimiteţi adresa şi datele dumneavoastră de contact pentru a vă putea expedia cadoul nostru, precum şi numele complet, pentru a putea primi şi o dedicaţie pe albumul «Istoria Salvamont România» din partea autorului – în mod paradoxal, un fost membru de onoare al Crucii Roşii din România. Vă mulţumim tuturor că ne-aţi demonstrat că ne sunteţi alături şi în astfel de situaţii si sa ne întâlnim întotdeauna cu drag pe cărările munţilor!”, mai arată reprezentanţii Salvamont România.
Conducerea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România cere în instanţă anularea mărcii oficiale Salvamont, acuzând instituţia, printre altele, că ar utiliza sigla “în scopuri comerciale” şi că “ar obţine avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană”.
La începutul săptămânii, Salvamont România a lansat către public un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle Salvamont în cazul în care ar pierde în instanţă procesul cu Societatea Naţională de Cruce Roşie.
“Noua propunere trebuie să păstreze elementele de identitate ale siglei actuale, dar să aibă un design care să nu mai deranjeze vizual şi să creeze obiecţii din partea conducerii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România şi pe care să o folosim în situaţia, puţin probabilă, în care vom pierde acest proces”, preciza sursa citată.
Salvamontiştii au mai anunţat că vor continua toate demersurile legale pentru apărarea siglei sale oficiale, precizând că această schimbare “ar necesita ani întregi şi ar presupune costuri şi eforturi logistice uriaşe”, în condiţiile în care ar trebui înlocuite sau modificate peste 10.000 de echipamente de lucru, protecţie şi intervenţie, individuale sau colective, inscripţionate, folosite de cei peste o mie de salvatori montani din România, precum şi inscripţionările de pe autospeciale, baze de salvare şi puncte de prim ajutor.
De asemenea, salvamontiştii au respins acuzaţiile că ar utiliza sigla “în scopuri comerciale” şi că “ar obţine avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană”.
“Considerăm aceste afirmaţii profund nedrepte şi lipsite de orice fundament, în condiţiile în care Salvamont este un serviciu public de urgenţă, gratuit, aparţinând administraţiilor publice locale şi judeţene şi integrat în Sistemul Naţional de Urgenţă”, adăuga sursa citată.


