in ,

Test important pentru Partidul Laburist din Marea Britanie, în alegerile din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor care au loc joi şi care ar putea schimba radical peisajul politic, pe fondul ascensiunii Partidului Reform UK, Verzilor şi Liberal-Democraţilor

Test important pentru Partidul Laburist din Marea Britanie, în alegerile din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor care au loc joi şi care ar putea schimba radical peisajul politic, pe fondul ascensiunii Partidului Reform UK, Verzilor şi Liberal-Democraţilor

Secţiile de votare s-au deschis joi în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor pentru o serie de alegeri locale, pentru primărie şi parlamentare – cea mai mare provocare electorală cu care se confruntă premierul Keir Starmer şi guvernul laburist de la alegerile generale din 2024, relatează The Guardian.

În timp ce milioane de oameni din Marea Britanie se îndreaptă joi către urnele de vot, liderii partidelor se pregătesc pentru o serie de rezultate care ar putea schimba fundamental peisajul politic la nivel naţional în Scoţia şi Ţara Galilor, precum şi în cadrul autorităţilor locale din Anglia.

Rezultatele vor fi urmărite cu atenţie de toate partidele şi sunt considerate primul test politic major al unui sistem cu din ce în ce mai multe partide care se afirmă. Aceste evoluţii vin după luni în care Partidul Laburist şi conservatorii au stagnat în sondaje, iar popularitatea partidelor mai mici, precum Reform UK, Verzii şi Liberal-Democraţii, a crescut.

Alegerile de joi sunt organizate pentru parlamentele scoţian şi galez, precum şi pentru 136 de consilii locale din Anglia, unde sunt disputate 5.014 de locuri, inclusiv toate cele din cele 32 de consilii districtuale din Londra.

Există, de asemenea, şase alegeri pentru funcţia de primar – în Croydon, Hackney, Lewisham, Newham, Tower Hamlets şi Watford.

Secţiile de votare pentru alegerile locale vor fi deschise între orele locale 7:00 şi 22:00 (9:00 şi 24:00, ora României), primele rezultate fiind aşteptate vineri, în jurul orei 00:30 (2:30, ora României), iar o avalanşă de rezultate suplimentare începând cu ora 03:00 (5:00, ora României).

Pentru aproximativ o treime dintre consiliile locale rezultatele ar trebui să fie anunţate până în jurul orei 7:00 (9:00, ora României(, în timp ce rezultatele cele mai semnificative – inclusiv rezultatele alegerilor pentru funcţia de primar din cartierele londoneze şi rezultatele consiliilor locale din Manchester şi Leeds – vor începe să sosească vineri, la ora prânzului.

Până la sfârşitul zilei de vineri, în aproximativ 80 de consilii locale vor fi anunţate rezultatele, dar ultimele consilii – inclusiv Croydon şi Tower Hamlets din Londra şi Hastings din Sussex – nu vor anunţa rezultatele decât sâmbătă după-amiază.

Rezultatele din Scoţia şi Ţara Galilor ar trebui să fie clare până la ora 16:00 (18:00, ora României) vineri, iar mai multe rezultate ale alegerilor locale vor fi anunţate la sfârşitul după-amiezii şi la începutul serii.

Numărarea voturilor pentru alegerile primarilor va începe abia vineri, Hackney şi Newham urmând să-şi anunţe rezultatele la ora 13:00, Watford la ora 14:00, Lewisham la ora 15:00, Croydon la ora 16:00 şi Tower Hamlets la ora 18:00.

După alegerile locale din mai 2025, Partidul Laburist a deţinut 34% din totalul locurilor din consiliile locale din Anglia, în scădere cu 2% faţă de 2024. Conservatorii au scăzut la 26%, în scădere cu 4% faţă de anul precedent, iar Liberal-Democraţii au deţinut 19%, în creştere cu 1%. Numărul consilierilor reprezentaţi de alte partide a crescut de la 11% la 12%. Verzii au deţinut 5% din locuri, o pondere similară cu cea din 2024. Partidul Reform UK a trecut de la zero la 5%, odată cu alegerea a 677 de consilieri.

În Scoţia, 129 de membri vor fi aleşi pentru Holyrood (parlamentul scoţian), unde vor dezbate şi adopta legi privind toate chestiunile descentralizate, inclusiv educaţia, sănătatea şi transporturile. Domeniile de politică cu impact la nivel naţional sau internaţional, precum apărarea, politica externă şi imigraţia, sunt decise la Westminster, în Londra.

La ultimele alegeri pentru parlamentul scoţian din 2021, SNP a câştigat 64 de locuri – cu unul mai puţin decât majoritatea – iar conservatorii scoţieni au ieşit pe locul al doilea, cu 31 de locuri. Partidul Laburist Scoţian a ieşit pe locul al treilea, cu 22 de locuri, Verzii Scoţieni au obţinut opt, iar Liberal-Democraţii Scoţieni, patru.

Secţiile de votare vor fi deschise în Scoţia de la ora 7:00 până la ora 22:00. Spre deosebire de anii precedenţi, numărarea voturilor va avea loc vineri dimineaţa, primele rezultate fiind aşteptate la ora prânzului, iar majoritatea rezultatelor fiind anunţate până seara.

Alegătorii galezi vor alege 96 de reprezentanţi în 16 circumscripţii, cu câte şase membri ai Senedd (parlamentul Ţării Galilor) în fiecare. Modificările electorale înseamnă că va fi instituit un nou sistem de vot proporţional. Alegătorii vor trebui să susţină un partid mai degrabă decât un candidat, şase membri ai Senedd fiind aleşi în mare parte pe baza proporţiei de voturi pe care o obţin într-o circumscripţie.

LABURIŞTII VOR PRIMI PROBABIL O LOVITURĂ DURĂ

Alegerile locale şi regionale de joi se preconizează că vor da o lovitură puternică Partidului Laburist al prim-ministrului Keir Starmer şi vor readuce în discuţie întrebările privind capacitatea sa de a guverna, scrie Reuters.

Alegerile pentru aproape 5.000 de locuri în consiliile locale din Anglia şi în parlamentele din Scoţia şi Ţara Galilor ar putea marca începutul sfârşitului sistemului tradiţional bipartinic britanic, dacă alegătorii vor opta pentru partidele populiste şi naţionaliste în detrimentul Partidului Laburist şi al Partidului Conservator, odinioară dominante.

Sondajele sugerează că partidul populist Reform UK al activistului pro-Brexit Nigel Farage îşi va extinde controlul asupra consiliilor locale din Anglia şi ar putea forma principala forţă de opoziţie în Scoţia şi Ţara Galilor faţă de Partidul Naţional Scoţian şi Plaid Cymru, care susţin independenţa.

Provocând dinspre stânga, Verzii par să ameninţe bastioanele Partidului Laburist din Londra şi din alte centre importante.

Perspectiva pierderii unui număr mare de locuri în consiliile locale din Anglia, sfârşitul dominaţiei sale în adunarea Senedd din Ţara Galilor şi un posibil loc trei în parlamentul Holyrood din Scoţia înseamnă că Starmer ar putea fi pus din nou sub presiune să demisioneze sau cel puţin să stabilească un calendar pentru plecarea sa.

Investitorii au împins costurile de împrumut ale Marii Britanii la un nivel mai ridicat în ultimele săptămâni, parţial din cauza temerilor că acesta ar putea fi înlocuit de un lider mai de stânga, dispus să cheltuiască mai mult.

STARMER PROMITE SĂ LUPTE MAI DEPARTE

Starmer, în vârstă de 63 de ani, ales cu o majoritate zdrobitoare în urmă cu mai puţin de doi ani, a promis să lupte în continuare, angajându-se să abordeze criza costului vieţii din Marea Britanie, alimentată de conflictele din Ucraina şi Iran.

„Putem face faţă acestui moment împreună – devenind o naţiune mai puternică, mai rezilientă şi mai unită, cu oportunităţi pentru toţi, sau putem să ne scufundăm în politica nemulţumirilor şi a diviziunii”, a scris Starmer pe Substack la sfârşitul săptămânii. Răspunsul la acest moment, la lumea cu care ne confruntăm astăzi, nu este un guvern pasiv şi nici populiştii care privesc lumea şi oferă doar răspunsuri uşoare care ne-ar face mai slabi sau ne-ar falimenta. Acesta este un moment pentru patrioţi”, a punctat premierul britanic.

Părând să semnaleze o altă posibilă resetare după alegeri, Starmer a promis un „guvern activ şi intervenţionist”.

Starmer speră că va avea şansa să încerce să-şi relanseze din nou mandatul de prim-ministru, după ce a petrecut săptămâni întregi respingând cererile de demisie din cauza numirii veteranului laburist Peter Mandelson în funcţia de ambasador britanic în Statele Unite. Această numire a degenerat într-o dispută pe scară largă cu privire la cine ce ştia şi când despre legăturile lui Mandelson cu defunctul infractor sexual american condamnat Jeffrey Epstein şi legăturile sale de afaceri cu Rusia şi China.

Starmer l-a demis pe Mandelson în septembrie anul trecut, după ce o serie de e-mailuri au dezvăluit profunzimea legăturilor sale cu Epstein. Poliţia britanică l-a arestat pe Mandelson în februarie sub suspiciunea de abuz în serviciu, dar acesta nu a fost pus sub acuzare. El nu se confruntă cu acuzaţii de abuz sexual.

Parlamentarii şi activiştii laburişti spun că s-au confruntat adesea cu furia alegătorilor în timpul campaniei electorale.

Înfrângerile din alegeri nu vor face decât să adâncească frustrarea faţă de Starmer şi de modul său de a conduce partidul în rândul multora din partidul său, iar unii parlamentario laburişti spun că ar putea exista o mişcare împotriva lui după alegeri, posibil sub forma unei scrisori prin care i se va cere să stabilească un calendar pentru plecarea sa.

Dar drumul spre înlocuirea lui nu este uşor.

Cei doi favoriţi pentru a-i succeda în cazul în care acesta pleacă – primarul din Greater Manchester, Andy Burnham, şi fosta viceprim-ministră Angela Rayner – nu se află încă în poziţia de a-şi lansa candidatura la conducere, iar alţi potenţiali rivali par să nu fie dispuşi să se opună lui, deocamdată.

Fostul vicepreşedinte al Partidului Laburist, Tom Watson, care a semnat în 2006 o scrisoare prin care îi cerea prim-ministrului de atunci, Tony Blair, să stabilească o dată pentru demisia sa, i-a sfătuit pe parlamentari să nu repete aceeaşi greşeală. „Le-aş spune să nu fie la fel de imprudenţi cum am fost noi”, a declarat Watson, acum membru al Camerei Superioare, în propria sa rubrică de pe Substack. „În primul rând, nu va funcţiona”, a spus el. „În al doilea rând, alegătorii vor vedea un partid care vorbeşte singur, în timp ce ţara ţipă la el”, a adăugat laburistul.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ilie Bolojan, după decizia de a nu mai face alianţă cu PSD: PNL şi-a recâştigat cu această decizie ceea ce nicio funcţie şi niciun sondaj nu pot cumpăra: respectul de sine / E prima condiţie să recâştigăm încrederea românilor / PNL a ales drumul bun

Ilie Bolojan, după decizia de a nu mai face alianţă cu PSD: PNL şi-a recâştigat cu această decizie ceea ce nicio funcţie şi niciun sondaj nu pot cumpăra: respectul de sine / E prima condiţie să recâştigăm încrederea românilor / PNL a ales drumul bun

Soluţia Salvamont România dacă pierde în instanţă procesul cu Crucea Roşie privind sigla organizaţiei: Cu un pix sau o cariocă vom contura cu negru crucea roşie din sigla noastră. Ne vom aminti permanent de acea zi neagră

Soluţia Salvamont România dacă pierde în instanţă procesul cu Crucea Roşie privind sigla organizaţiei: Cu un pix sau o cariocă vom contura cu negru crucea roşie din sigla noastră. Ne vom aminti permanent de acea zi neagră