in ,

Spania a înregistrat cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor (agenție meteo)

Spania a înregistrat cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor (agenție meteo)

Spania a înregistrat cel mai cald septembrie de la începutul măsurătorilor meteorologice în această țară, în 1961, temperaturile excepționale prelungind vara cu încă o lună, a precizat vineri Agenția meteorologică spaniolă AEMET, potrivit AFP.

Temperatura medie înregistrată a fost de 22,5 grade Celsius, cu 3,4 grade Celsius peste media normală a lunii septembrie din perioada de referință 1991-2020 și cu 0,7 grade Celsius mai mult decât cea mai călduroasă lună septembrie de până acum, înregistrată în 1987, potrivit unui comunicat.

”Septembrie 2026 a fost extrem de cald”, se mai spune în comunicatul AEMET, potrivit căreia această depășire de 3,4 grade Celsius este o ”anomalie”.

”Pentru prima dată, o lună septembrie a prezentat o temperatură medie superioară mediei normale de vară (22,1 grade Celsius în perioada 1991-2020)”, a subliniat Agenția.

Schimbările climatice au determinat numeroase incendii pe tot parcursul verii în Spania, iar la începutul lunii octombrie s-au înregistrat ploi torențiale și o furtună cu caracteristici tropicale soldate cu doi morți și un dispărut în Catalonia, în nord-est.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP

Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP

NATO este mult superioară Rusiei din punct de vedere militar, susține comandantul suprem al Alianței

NATO este mult superioară Rusiei din punct de vedere militar, susține comandantul suprem al Alianței