in ,

Spațiile exterioare ale Senatului și sala de plen pot fi vizitate gratuit de sâmbătă până luni

Spațiile exterioare ale Senatului și sala de plen pot fi vizitate gratuit de sâmbătă până luni

Evenimentul ‘Zestrea urbană – Descoperiți zestrea urbană din Grădinile Senatului’ are loc de sâmbătă până luni și le propune vizitatorilor o experiență care combină patrimoniul cultural, tradițiile gastronomice și dialogul social într-un cadru instituțional de prestigiu.

Acțiunea este organizată de Comisia pentru agricultură a Senatului, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia și Senat Junior, care așteaptă publicul între orele 10:00 și 18:00.

Potrivit unui comunicat al Senatului, deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, de Ziua Europei. Proiectul urmărește ‘consolidarea imaginii acestui for legislativ ca o instituție modernă, transparentă și implicată în viața comunității’, iar spațiile exterioare ale Senatului sunt puse la dispoziția publicului ca loc de întâlnire.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor găsi un târg de produse tradiționale, unde aproximativ 40 de expozanți vor prezenta brânzeturi, produse din carne, fructe, legume, patiserie, vinuri și obiecte de artizanat realizate de meșteri populari. Programul include demonstrații gastronomice și spectacole de muzică tradițională.

Publicul va putea vizita și interiorul Senatului, inclusiv Sala de plen, accesul fiind liber.

Zona ‘Senat Junior’ propune ateliere interactive, jocuri și activități recreative, grădinile Senatului fiind transformate într-un spațiu al incluziunii și solidarității. Organizații neguvernamentale vor promova drepturile copilului și evidenția, prin diverse acțiuni, importanța educație.

‘Prin ‘Zestrea urbană’, dorim să punem în valoare nu doar produsele locale și măiestria producătorilor noștri, ci și spațiul instituțional al Senatului, pe care îl redăm cetățenilor sub forma unui hub cultural și educativ’, se arată în comunicatul citat.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Gorj: Accident între un autoturism și un autotren la Țânțăreni; șoferul TIR-ului a murit

Gorj: Accident între un autoturism și un autotren la Țânțăreni; șoferul TIR-ului a murit

Hunedoara: Incendiu la Cabana Gențiana din Retezat; construcția a ars în totalitate

Hunedoara: Incendiu la Cabana Gențiana din Retezat; construcția a ars în totalitate