in ,

Stelian Ion: Proiectele de dezoligarhizare a Justiției – discutate în vacanță parlamentară; PSD și AUR nu au dorit dezbatere reală

Stelian Ion: Proiectele de dezoligarhizare a Justiției – discutate în vacanță parlamentară; PSD și AUR nu au dorit dezbatere reală

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat vineri că PSD și AUR au preferat ca proiectele care corectează Legile Justiției să fie discutate în vacanța parlamentară, pentru că nu și-au dorit o dezbatere reală, cu toată atenția îndreptată asupra subiectului.

‘Astăzi am discutat Legile Justiției, 10 proiecte. Din păcate, s-a preferat de către PSD și de către majoritatea formată de PSD cu AUR să discutăm aceste proiecte foarte importante pentru România, pentru că Justiția reprezintă un domeniu extrem de important, în vacanță parlamentară, după sesiunea extraordinară, când toată lumea a plecat. De ce? Pentru că PSD-iștilor nu le convine să discutăm așezat, să avem o dezbatere reală, să fie atenția toată îndreptată asupra acestui subiect. Sunt 10 proiecte pe care le-am depus în martie anul acesta, prin care propunem corectarea Legilor Justiției, pentru că Justiția este capturată, Justiția a fost oligarhizată și proiectele acestea asta propun – dezoligarhizarea sistemului judiciar. Remarc câteva chestiuni. Din păcate, câteva instituții au fost și ele capturate, nu doar Justiția. Consiliul Legislativ, spre exemplu, care este condus de domnul Florin Iordache, dă pe bandă rulantă avize negative proiectelor USR fără absolut niciun argument decât acela de oportunitate și este nelegal să dea astfel de avize pe oportunitate, doar pe chestiunile care țin de reglementare și de regulile privind modul de legiferare pot da asemenea rapoarte’, a explicat Stelian Ion, fost ministru al Justiției, la Palatul Parlamentului.

El a remarcat, de asemenea, că unele proiecte au avut puncte de vedere negative de la Guvern.

‘Totuși remarc un aspect pozitiv. Noi am discutat aceste lucruri din 2017, le-am tot spus, despre felul în care ar trebui aleși membrii CSM, despre felul în care ar trebuie să treacă anchetele de la Secția specială sau de la procurorii anume desemnați pentru anchetare a magistraților la DNA și multe alte asemenea, despre repartizare aleatorie, despre modul cum trebuie aleși și trebuie numiți pe bază de concurs în funcțiile de conducere magistrații, toate aceste chestiuni sunt discutate și răsdiscutate, proiectele și amendamentele noastre sunt de ani de zile. Și aspectul pozitiv este faptul că și colegii din PNL au votat alături de noi și îmi dă o notă de optimism, în ciuda punctului de vedere negativ scris de domnul Predoiu. (…) Pentru a vedea duse la bun sfârșit măcar unele dintre proiecte vrem să convingem mai mulți parlamentari și obiectivul principal în această perioadă care urmează este să convingem și parlamentari de la alte partide să voteze aceste proiecte. Nu sunt proiecte ale USR, nu sunt pentru USR, sunt pentru a elibera Justiția aceasta capturată’, a susținut deputatul USR.

La rândul său, deputatul USR Alexandru Dimitriu a susținut că săptămâna viitoare, în plen, se va da o bătălie între două viziuni care sunt diametral opuse.

‘Vorbim despre o viziune în care statul român trebuie să încurajeze infractorii și să-i scape. Vorbim despre viziunea în care Justiția trebuie să fie în mâna câtorva, care să devină inclusiv factor de decizie politică, pentru că observăm că în asta s-a transformat CSM. De cealaltă parte, vorbim de o viziune în care România este a oamenilor onești, România e a celor care trebuie să fie protejați, cei care muncesc, care își plătesc taxele și impozitele’, a declarat Dimitriu.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins, vineri, 10 proiecte de lege inițiate de USR, care vizează modificarea legislației din domeniul Justiției. Proiectele aveau ca termen pentru adoptarea tacită data de 4 septembrie, iar Camera Deputaților este primul for legislativ sesizat cu aceste proiecte.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Timiș: Redescoperirea patrimoniului regional, alături de Muzeul Presei din Jimbolia

Timiș: Redescoperirea patrimoniului regional, alături de Muzeul Presei din Jimbolia

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilități, acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilități, acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap