Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP.
Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, în contul Venezuela Custody au intrat peste 12,26 miliarde de dolari proveniți de la entități verificate și aprobate care desfășoară activități autorizate legate de resursele naturale ale Venezuelei, arată raportul.
Contul a fost deschis inițial în Qatar și este gestionat de Trezoreria SUA, care gestionează veniturile Venezuelei din exporturi.
Suma de 12 miliarde de dolari a fost menționată deja într-un raport al firmei de consultanță KPMG, citat în premieră de ziarul New York Times.
Principala sursă de venituri a Venezuelei este petrolul, însă țara sud-americană exportă și aur și alte minerale, precum și îngrășăminte.
Un oficial din cadrul diplomației americane a afirmat sub rezerva anonimatului că Congresul SUA a fost informat despre plăți la începutul lui noiembrie, dar raportul Departamentului de Stat publicat joi este datat 29 octombrie – cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din SUA de la jumătatea mandatului prezidențial.
Maduro și soția sa sunt în prezent închiși la New York, unde vor fi judecați pentru mai multe infracțiuni, inclusiv trafic de droguri. Fosta vicepreședintă Delcy Rodriguez exercită funcția de șef de stat interimar sub presiunea Washingtonului, reamintește AFP. Sub conducerea ei, Venezuela își normalizează treptat relațiile cu mai multe state și organizații internaționale, după ani de izolare.
În august, autoritățile de la Caracas și Washington au anunțat că Statele Unite preiau controlul asupra zăcămintelor de petrol ale Venezuelei, estimate la 65 de miliarde de barili.


