Părinții Fondatori au numit protestele ‘petiții pentru repararea nedreptăților’, Martin Luther King Jr. le-a spus ‘nesupunere civilă’, iar protejatul său, congresmanul John Lewis, le-a descris drept ‘o agitație bună’, dar, indiferent de termenii folosiți, istoricii sunt în mare parte de acord: Statele Unite s-au născut din proteste acum 250 de ani și, de atunci încolo, au fost modelate de mișcări sociale zgomotoase, de la abolirea sclaviei până la mișcarea pentru drepturile civile.
‘Protestele au fost esențiale pentru progresul acestei țări’, a spus Gloria Browne-Marshall, autoarea cărții ‘A Protest History of the United States’ (O istorie a protestelor din Statele Unite – n.r.), citată de USA Today.
Nu mai departe de începutul anului 2026, protestatari din întreaga țară au denunțat uciderea a două persoane în timpul unor operațiuni ale Serviciului de Imigrare și Vamă (ICE) în Minneapolis și Portland și operațiunile militare ordonate de președintele Donald Trump în Venezuela, soldate cu capturarea liderului țării, Nicolas Maduro, și a soției sale Cilia Flores.
Reprezentantul republican din Texas, Roger Williams, a susținut că ciocnirile în care a fost implicat ICE sunt o consecință a protestelor. Oamenii, a spus el, ‘trebuie să înceteze să mai demonstreze, să nu mai țipe la forțele de ordine, să nu mai conteste forțele de ordine’.
Sentimente similare au fost exprimate în perioadele de tensiune sporită și demonstrații încă din primele zile ale existenței țării, chiar dacă Constituția protejează dreptul americanilor de a-și exprima nemulțumirile față de guvern.
USA Today prezintă o scurtă istorie a protestelor care au atras atenția națiunii.
1773: The Boston Tea Party și rădăcinile Revoluției Americane
Protestele din cele 13 colonii ale Imperiului britanic din America de Nord au deschis calea către Revoluția Americană de la sfârșitul anilor 1700. În Declarația de Independență, Thomas Jefferson i-a transmis monarhului britanic că locuitorii coloniilor ‘au cerut îndreptarea nedreptăților cu cea mai mare smerenie’.
‘Guvernele sunt instituite de către oameni, derivându-și puterile legitime din consimțământul celor guvernați, astfel că ori de câte ori o formă de guvernare devine distructivă pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o modifice sau să o abolească’, a scris Jefferson acum 250 de ani.
Majoritatea protestelor de atunci erau pașnice, la fel cum sunt și acum, a remarcat Stephen Solomon, autorul cărții ‘Revolutionary Dissent: How the Founding Generation Created the Freedom of Speech’ (Disidența revoluționară: Cum a creat generația Părinților Fondatori libertatea de exprimare – n.r.). Dar, a spus Solomon, așa cum se întâmplă cu majoritatea mișcărilor, a existat un element ‘marginal’ care a dus la violență și fărădelegi.
The Boston Tea Party se numără printre cele mai memorabile proteste care au dus la Războiul de Independență și astăzi este adesea aclamat ca un moment de eroism.
Îmbrăcați în amerindieni, Fiii Libertății s-au îmbarcat pe nave britanice în portul Boston în miez de noapte și au aruncat în apă sute de lăzi cu ceai importat în semn de protest față de o politică fiscală pe care o considerau nedreaptă.
Acțiunile lor nu erau legale conform legislației britanice și nu toți Părinții Fondatori au susținut protestul. Deși George Washington a susținut cauza, el s-a opus distrugerii ceaiului. Într-o scrisoare din 1774, el a scris că acțiunile din Boston ‘vor fi considerate cauza Americii’, dar a menționat că nu ‘aprobă conduita lor în distrugerea ceaiului’.
Un deceniu mai târziu, în timp ce Părinții Fondatori puneau la punct noul guvern al țării, aceștia au consacrat dreptul cetățenilor de a protesta în Primul Amendament al Declarației Drepturilor, oferind oamenilor dreptul de a se întruni ‘pașnic’ și de a ‘solicita Guvernului remedierea nedreptăților’.
Gloria Browne-Marshall, care este și profesoară de drept constituțional la Colegiul de Justiție Penală John Jay, este de părere că cele două clauze au fost o modalitate ‘intenționată’ de a se asigura că protestul va continua să fie o forță de schimbare în țară.
‘Este instituit de la bun început, astfel încât oamenii să poată riposta împotriva propriului guvern’, a spus ea.
1794: Rebeliunea Whiskey-ului
La șase ani după ratificarea Constituției SUA, un grup de fermieri și proprietari de distilerii din vestul Pennsylvaniei a organizat un protest împotriva unei taxe pe whisky adoptate de guvernul federal, argumentând că aceasta era nedreaptă față de micii producători.
Mai întâi, i-au acoperit cu smoală și tăvălit prin fulgi pe colectorii de taxe și au refuzat să plătească. Apoi, în iulie 1794, pe măsură ce tensiunile creșteau, fermierii s-au adunat în ceea ce istoricii descriu drept o ‘gloată furioasă’ cu furci și muschete și au pledat pentru rebeliune.
Washington a trimis trupe în Pennsylvania pentru a înăbuși protestul în temeiul Legii Miliției din 1792, care îi permitea președintelui să organizeze miliții de stat în perioade de criză. Legea este considerată predecesoarea Legii Insurecției.
În prezent, răspunsul președintelui Washington la Rebeliunea Whisky-ului este considerat primul test al autorității federale în națiunea aflată pe atunci în plină dezvoltare. De atunci, președinții au invocat Legea Insurecției – care le permite să desfășoare trupe federale pentru a suprima tulburările civile – de 30 de ori, cel mai recent în timpul revoltelor din Los Angeles din 1992.
1913: Parada Națională pentru Sufragiul Femeilor
După decenii de luptă pentru dreptul la vot, mișcarea sufragetelor a condus un marș pe Pennsylvania Avenue din Washington pe 3 martie 1913, cu o zi înainte de prima învestitură prezidențială a lui Woodrow Wilson. A fost primul marș către orașul Washington organizat de un grup care milita pentru drepturile civile.
Cele 5.000 de femei care au participat la marș au venit din toată țara și au purtat costume și bannere elaborate. Ele au organizat 20 de care alegorice, nouă fanfare și patru brigăzi călare printre participanți.
Unele dintre participante au fost atacate violent și insultate de spectatori, iar peste 100 de femei au fost spitalizate din cauza rănilor, potrivit Arhivelor Naționale.
Deși a mai durat șapte ani până când a fost ratificat cel de-al 19-lea amendament la Constituție, prin care femeilor li se acorda drept de vot, istoricii consideră că marșul a dat un impuls mișcării sufragetelor.
1963: Campania din Birmingham și Mișcarea pentru Drepturile Civile
La aproape două secole de la protestele care au aprins scânteia Revoluției Americane și după nenumărate alte mișcări de protest, reverendul Martin Luther King Jr. și zeci de alți activiști au fost arestați și închiși pentru organizarea de proteste împotriva segregării în Birmingham, Alabama.
Aceștia au fost arestați pe 12 aprilie 1963, după ce o ordonanță judecătorească obținută de comisarul de siguranță publică a constatat că Martin Luther King Jr. și aliații săi nu obținuseră autorizația corespunzătoare pentru protest. Aceștia solicitaseră autorizația, dar li s-a refuzat de către oficialii orașului din sudul țării, care considerau planurile lor o amenințare la adresa siguranței publice.
Protestatarii au descris ordonanța drept ‘tiranie pură sub pretextul menținerii legii și ordinii’.
În timp ce era încarcerat, King a scris o scrisoare colegilor clerici care au declarat că îi susțin cauza, dar au numit protestele ‘neînțelepte și premature’.
‘Deplângeți demonstrațiile care au loc în Birmingham. Dar declarația dumneavoastră, îmi pare rău să o spun, nu exprimă o îngrijorare similară pentru condițiile care au provocat demonstrațiile’, a scris King în celebra sa ‘Scrisoare din închisoarea din Birmingham’.
‘Într-o zi, Sudul va ști că atunci când acești copii dezmoșteniți ai Domnului s-au așezat la tejghele de tip lunch counter, ei, în realitate, apărau ceea ce este mai bun în visul american; aducând națiunea noastră înapoi la acele mari fântâni ale democrației care au fost săpate adânc de părinții fondatori’, a scris King.
În contextul segregării rasiale din America anilor 1960, tejghelele de luat masa (lunch counters – n.r.) se referă la zonele cu tejghea și scaune înalte din interiorul magazinelor universale unde se servea fast food, cafea și gustări. Deși clienții de culoare aveau voie să intre în magazin și să cumpere haine sau unelte, legea le interzicea să se așeze și să mănânce la aceste tejghele, ei putând comanda doar la pachet, din spate.
Un an mai târziu, a fost promulgată Legea Drepturilor Civile din 1964 care interzicea discriminarea pe bază de rasă, culoare, religie, sex sau origine națională. Protestele nonviolente ale lui King au fost considerate esențiale în creșterea presiunii publicelice care a dus la adoptarea legislației.
2017: Mitingul ‘Unite the Right’
Pe 11 august 2017, sute de naționaliști și adepți ai supremației albilor, însoțiți de bărbați înarmați, au mărșăluit prin campusul Universității Virginia din Charlottesville, statul Virginia, pentru a protesta față de îndepărtarea monumentelor confederate.
Participanții la mitingul ‘Unite the Right’ (Uniți dreapta – n.r.) purtau torțe și scandau ‘Nu ne veți înlocui’ și ‘Evreii nu ne vor înlocui’.
O zi mai târziu, protestatarii, între care neonaziști și membri ai Ku Klux Klan, au continuat mitingul în centrul orașului Charlottesville, unde s-au întâlnit cu contramanifestanți, iar în scurt timp au izbucnit revolte. Mai mulți oameni au fost răniți, iar o femeie, Heather Heyer, în vârstă de 32 de ani, a murit după ce a fost lovită de o mașină care a intrat în mulțime.
Mai mulți participanți au fost ulterior urmăriți penal și încarcerați pentru infracțiuni și violențe comise în timpul protestului, între care și bărbatul care a ucis-o pe Heyer.
Președintele Donald Trump a declarat la acea vreme că printre protestatari se numărau ‘oameni foarte răi’, dar că ‘au fost oameni foarte buni, de ambele părți’. Joe Biden, retras pe atunci din politică, a declarat în 2019 că mitingul și răspunsul lui Trump l-au determinat să candideze la președinție.
Mitingul a fost considerat pe scară largă un punct de cotitură care a adus mișcarea naționalistă albă în atenția publică într-un mod în care nu se mai întâmplase de decenii. A fost cea mai mare adunare publică a adepților supremației albe din Statele Unite din ultimele generații, potrivit Ligii Anti-Defăimare.
2020: Protestele de după uciderea lui George Floyd
Uciderea lui George Floyd, un bărbat de culoare neînarmat, de către Derek Chauvin, polițist din Minneapolis, pe 25 mai 2020, a zguduit o națiune deja aflată în criză din cauza pandemiei de COVID-19. Videoclipurile cu Chauvin ținându-și genunchiul apăsat pe gâtul lui Floyd timp de mai mult de nouă minute au fost redate pe ecranele telefoanelor din întreaga țară.
Zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a-și exprima indignarea, ținând pancarte cu ultimele cuvinte ale lui Floyd: ‘Nu pot respira’. Unele dintre demonstrații au degenerat în împușcături, jafuri și acte de vandalism. Zeci de state au chemat Garda Națională pentru a ajuta la gestionarea tulburărilor.
Într-o declarație făcută la acea vreme, Trump a spus că se va asigura că Floyd nu a murit ‘în zadar’, dar a numit unele dintre proteste ‘acte de terorism intern’.
În lunile și anii de după moartea lui Floyd și protestele tumultoase care au urmat, statele au adoptat peste 140 de proiecte de lege privind supervizarea forțelor de ordine pentru a limita utilizarea forței de către poliție și a crește tragerea la răspundere, potrivit Institutului de Justiție Vera.
