Echipa FC Argeş a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. A fost ultimul meci pentru Ciprian Deac.
La meciul de retragere al legendei Ciprian Deac, galeria echipei din Gruia a fost cea mai spectaculoasă apariţie de pe stadionul alb-vişiniilor. Cu o coregrafie specială dedicată celui care a evoluat în 508 meciuri pentru club, marcând 90 de goluri şi cucerind 14 trofee, suporterii clujenilor şi-au susţinut în permanenţă echipa.
În schimb, meciul care nu mai avea nicio miză a început cu o ratare a lui Rădescu, şut dezamăgitor, din careu, în minutul 9. Gazdele au răspuns în minutul 28, când Deac a centrat perfect, dar Păun nu a ajuns mingea. Acelaşi Păun a lovit bara, în minutul 42, şi la pauză s-a intrat fără gol marcat. Korenica a trimis peste poartă, în minutul 65, pentru ca în minutul 80 Yanis Pîrvu să deschidă scorul pentru piteşteni, marcând spectaculos. După numai două minute, sărbătoritul Deac a înscris şi el frumos, lobându-l pe Straton, dar jucătorul gazdelor se afla în ofsaid şi golul a fost anulat, iar Deac a ieşit de pe teren în aplauzele spectatorilor. Elevii lui Pancu au egalat în minutul 87, prin Fică, acesta profitând şi de o deviere a unui jucător piteştean, iar CFR Cluj – FC Argeş s-a terminat 1-1.
CFR Cluj termină sezonul pe locul al treilea, cu 43 de puncte şi va merge în Conference League, iar FC Argeş a încheiat pe ultimul loc, al şaselea, cu 32 de puncte.
CFR CLUJ: Gal – V. Kun, M. Ilie, Huja, Aly Abeid – Fică, Perianu (Gligor 81) – Şfaiţ (Biliboc 62), Deac (Cordea 83), Păun (Korenica 62) – Zahovic (Alibek Aliev 62). ANTRENOR: Daniel Pancu
FC ARGEŞ: Straton – Oancea, M. Tudose, Garutti, Sadriu – Rober Sierra, Raţă (I. Moldovan 90+2) – Idowu (Y. Pîrvu 52), Emmers (Seto 63), I. Rădescu (Mario Marin 90+2) – Ricardo Matos (Brobbey Luckassen 63). ANTRENOR: Bogdan Andone
Cartonaşe galbene: Gligor 90 / Rober Sierra 31, Sadriu 68, Brobbey Luckassen 76, Y. Pîrvu 80
Cartonaş roşu: Kevi Brobbey Luckassen (FC Argeş) min. 90+2
Arbitri: Horia Mladinovici – Mihăiţă Necula, Bianca Florea
Arbitri VAR: Claudiu Marcu – Iulian Dima



