Un bărbat de 37 de ani a fost arestat sub suspiciunea că a provocat unul dintre incendiile de vegetație devastatoare din zona Spokane, în statul Washington din nord-vestul SUA, au anunțat luni autoritățile – relatează dpa.
Biroul Șerifului Comitatului Spokane a precizat că suspectul a fost arestat în legătură cu incendiul Old Trails, cel mai mare dintre cele trei incendii de vegetație din regiune.
Peste 700 de locuințe și alte clădiri au fost distruse, iar peste 65.000 de persoane din zona Spokane au primit ordin să își părăsească locuințele – mai mult de o treime din populația locală. Până în prezent, nu au fost raportate persoane rănite sau decese.
Potrivit comisarului pentru terenuri publice al statului Washington, Dave Upthegrove, 17 incendii majore afectează o suprafață de peste 100.000 de hectare în statul Washington, aflat la granița cu Canada.
‘Aproximativ 5.000 de membri ai serviciilor de urgență luptă cu flăcările’, a declarat Upthegrove.
Gent Welsh, din Garda Națională a statului Washington, a comparat distrugerile provocate de incendii cu cele dintr-o ‘zonă de război’.
Primarul orașului Spokane, Lisa Brown, a descris situația de urgență care amenință orașul drept ‘cel mai grav dezastru natural cu care s-a confruntat regiunea noastră’.


