in

Tenis: Flavio Cobolli l-a eliminat pe Alex De Minaur în optimi la Wimbledon

Tenis: Flavio Cobolli l-a eliminat pe Alex De Minaur în optimi la Wimbledon

Tenismanul italian Flavio Cobolli, numărul 10 mondial și finalist recent la Roland Garros, s-a calificat luni în sferturile de finală de la Wimbledon, învingându-l pe australianul Alex De Minaur, numărul 5 mondial, cu 7-5, 7-6 (7/4), 6-3, după două ore și 34 de minute, transmite AFP.

Într-un prim set disputat, italianul în vârstă de 24 de ani a reușit un break în momentul decisiv, la scorul de 5-5, pentru a-și ușura misiunea și a servi pentru câștigarea setului.

De Minaur, finalist la turneul ATP 250 de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), a condus cu 5-2 în setul al doilea, dar s-a lovit de gestionarea inspirată a meciului și de inteligența tactică a lui Cobolli. Italianul a trimis setul în tie-break, pe care l-a câștigat în manieră categorică.

Deși a reușit două break-uri în setul al treilea, australianul nu a putut să-și păstreze avantajul. Iar când a fost pus sub presiune de Cobolli la scorul de 4-3 pe propriul serviciu, De Minaur a comis două duble greșeli fatale, oferindu-i italianului șansa de a servi pentru câștigarea meciului.

Cobolli, campion la București anul trecut, va juca în sferturi cu bulgarul Grigor Dimitrov, fost număr 3 mondial, astăzi locul 146 ATP, sau cu britanicul Arthur Fery (114 ATP).
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

BNR: Litigiile generate de amenzile privind ROBOR pot depăși valoarea sancțiunilor aplicate băncilor

BNR: Litigiile generate de amenzile privind ROBOR pot depăși valoarea sancțiunilor aplicate băncilor

Radu Miruţă: SAFE a repus în mişcare fabrici pe care guvernele României le-au lăsat în uitare şi le oferă şansa să renască prin retehnologizare / Industria românească de apărare se poate redresa într-un timp relativ scurt