Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de americanca Iva Jovic, cu 7-6 (7/1), 6-0, luni, în prima rundă a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.
Cristian (28 ani, 37 WTA) s-a înclinat după o oră și jumătate în fața tinerei de 18 ani (16 WTA).
La prima lor confruntare, cele două jucătoare au avut un prim set echilibrat, decis în tiebreak, după care americanca a dominat clar actul secund, adjudecat la zero.
Jovic a fost superioară la winners (19-12) și a făcut mai multe erori neforțate (20-17).
Cristian va primi pentru participare 10 puncte WTA și un cec de 80.000 de lire sterline.
Jaqueline Cristian va juca și la dublu, alături de Irina Begu, urmând să le întâlnească în primul tur pe favoritele numărul patru, Elise Mertens (Belgia)/Shuai Zhang (China).
Pe tabloul feminin de simplu se mai află trei românce: Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 17, va primi replica jucătoarei cehe Sara Bejlek, Adversara Gabrielei Ruse va fi jucătoarea americană Caty McNally, iar Irina Begu o va înfrunta pe Katie Swan (Marea Britanie).


