Tenis: Kazaha Elena Rîbakina, învingătoare în turneul de la Stuttgart (WTA)

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, nr. 2 mondial, a câștigat duminică al doilea său turneu al sezonului, învingând-o pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (locul 12 WTA), cu 7-5, 6-1, în finala competiției WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotată cu premii totale de 1.049.083 de euro, la trei luni după victoria sa la Australian Open, informează AFP.

De la titlul câștigat la Melbourne împotriva Arinei Sabalenka, liderul mondial, jucătoarea kazahă (26 ani) nu-și mai adăugase nici un nou trofeu în palmaresul său în cele patru turnee anterioare, eșuând în fața belarusei în finala de la Indian Wells.

Rîbakina, principala favorită, a avut un parcurs relativ ușor într-un turneu în care a scăpat de două mari rivale ale sale, poloneza Iga Swiatek și Coco Gauff.

Rîbakina a câștigat al 13-lea titlu din carieră și al doilea la Stuttgart după cel din 2024, după ce anul trecut nu a participat.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea) 

Artemis 2: Scutul termic al capsulei Orion, considerat de mulți punctul nevralgic al misiunii, s-a comportat excelent

PMB: Trei firme de publicitate au fost de acord să dea jos mesajul anticezariană