Primul muzeu dedicat formaţiei The Beatles din Londra se va deschide în 2027 la adresa 3 Savile Row, clădirea în care „Fab Four” au înregistrat albumul „Let It Be” şi au susţinut ultimul lor concert, a anunţat luni Paul McCartney.
În acest spaţiu împărţit pe şapte niveluri, fanii vor avea acces la arhive inedite, la expoziţii temporare şi la un magazin. Vor putea fi văzute aici şi o reconstituire a studioului din subsol unde grupul a înregistrat “Let It Be”, lansat în 1970, precum şi acoperişul pe care John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr au susţinut ultimul lor concert public, la 30 ianuarie 1969.
Vizitatorii vor putea retrăi concertul, care a devenit recent cunoscut datorită serialului documentar “Get Back” al lui Peter Jackson.
Numărul 3 de pe Savile Row, o stradă din Londra cunoscută pentru atelierele sale de croitorie, a fost sediul Apple Corps, societatea membrilor formaţiei The Beatles care a iniţiat proiectul muzeului.
“Turiştii vin în Anglia şi pot ajunge la Abbey Road, dar nu pot intra înăuntru”, a subliniat McCartney pentru BBC, referindu-se la studiourile devenite celebre în întreaga lume datorită albumului “Abbey Road” din 1969, a cărui fotografie de pe copertă a rămas în istorie.
“Mi s-a părut o idee minunată” să deschidem acest muzeu, a adăugat el.
S-a declarat “nerăbdător” să vadă proiectul finalizat. “A fost o experienţă incredibilă să mă întorc recent pe Savile Row şi să vizitez locul. Aceste ziduri ascund atâtea amintiri preţioase, ca să nu mai vorbim de acoperiş”, a comentat vedeta în vârstă de 83 de ani într-un comunicat al Apple Corps.
“E ca şi cum m-aş întoarce acasă”, a declarat la rândul său Ringo Starr, în vârstă de 85 de ani.
Oraşul natal al trupei, Liverpool, situat în nord-vestul Angliei, găzduieşte deja două muzee dedicate formaţiei The Beatles – Liverpool Beatles Museum şi The Beatles Story -, dar niciunul nu este acreditat oficial de Apple Corps.
“Suntem încântaţi să readucem Apple Corps în leagănul său spiritual”, a declarat directorul general al companiei, Tom Greene, subliniind că “fanii vor putea în sfârşit să exploreze interiorul acestui loc simbolic, inclusiv acoperişul care a rămas intact din 1969”.



