in ,

Trezoreria SUA respinge avertismentele FMI privind datoria americană şi critică prognozele instituţiei

Trezoreria SUA respinge avertismentele FMI privind datoria americană şi critică prognozele instituţiei

Trezoreria Statelor Unite a respins joi avertismentele Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind creşterea datoriei publice americane, susţinând că instituţia ar trebui să îşi examineze propriile erori de prognoză înainte de a critica politica fiscală a Washingtonului, relatează CNBC.

David Zervos, consilier recent numit al secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, a reacţionat la declaraţiile directoarei generale a FMI, Kristalina Georgieva, care a avertizat miercuri, la reuniunile anuale ale FMI şi Băncii Mondiale de la Bangkok, că o creştere economică puternică nu va fi suficientă pentru reducerea datoriei federale americane la un nivel sustenabil.

Georgieva a cerut măsuri fiscale suplimentare, contrazicând poziţia lui Bessent, potrivit căruia Statele Unite ar putea reduce raportul dintre datorie şi PIB prin accelerarea creşterii economice.

”Când citim analizele FMI, este bine să ne amintim cât de problematice au fost prognozele instituţiei în trecut”, a declarat Zervos pentru CNBC.

Oficialul a invocat estimările FMI dinaintea crizei financiare globale, evaluările privind Asia de Sud-Est înaintea crizei din 1997, precum şi prognozele referitoare la Rusia şi Argentina. El a amintit şi aprecierea iniţială potrivit căreia inflaţia americană ar fi fost tranzitorie, recomandând ca avertismentele instituţiei să fie privite cu prudenţă.

Schimbul de declaraţii intervine într-un moment în care datoria publică a Statelor Unite a depăşit 40.000 de miliarde de dolari, iar randamentele obligaţiunilor americane pe zece ani se menţin peste 5%. Economiştii avertizează că deficitele bugetare ridicate şi creşterea cheltuielilor cu dobânzile amplifică riscul unei dinamici nesustenabile a datoriei, deşi opiniile diferă în privinţa probabilităţii unei crize fiscale propriu-zise.

FMI a adresat avertismente similare şi altor economii majore, inclusiv Franţei, căreia Georgieva i-a cerut recent să îşi consolideze finanţele publice. Îngrijorările privind îndatorarea sunt tot mai accentuate la nivel mondial, după ce datoria globală a depăşit 365.000 de miliarde de dolari în prima jumătate a anului. Institutul pentru Finanţe Internaţionale a avertizat că soluţiile bugetare pe termen scurt, adoptate frecvent sub presiunea ciclurilor electorale, reduc capacitatea guvernelor de a finanţa serviciile publice.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ungaria şi Bulgaria cer UE să nu grăbească următoarea etapă a negocierilor cu Moldova şi Ucraina, în timp ce Croaţia frânează aderarea Muntenegrului – presă

Ungaria şi Bulgaria cer UE să nu grăbească următoarea etapă a negocierilor cu Moldova şi Ucraina, în timp ce Croaţia frânează aderarea Muntenegrului – presă

Program de guvernare/SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027

Program de guvernare/SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027