in

Tulcea: Campionul național al Ucrainei la backyard ultra, la Aegyssus Sport Fest

Tulcea: Campionul național al Ucrainei la backyard ultra, la Aegyssus Sport Fest

Campionul național al Ucrainei la backyard ultra, Ievghen Nestereț, participă, începând de vineri seara, la concursul organizat pe malul lacului Ciuperca din orașul Tulcea, în cadrul Aegyssus Sport Fest, eveniment susținut de Primăria municipiului Tulcea.

În vârstă de 37 de ani, Ievghen Nestereț a început să participe la competițiile de atletism acum zece ani, după ce anterior a făcut ciclism și tenis de masă, și a învins recordul național al Ucrainei într-o competiție desfășurată în luna aprilie, în București, atunci când a alergat 63 de ore.

”Pentru mine, este simplu să alerg la backyard ultra. Atunci când alerg în competiții 10 kilometri, trebuie să fiu rapid. La maratoane, e un ritm prea lent pentru mine. În backyard ultra, trebuie să alerg doar 6,7 kilometri pe oră”, a declarat, pentru AGERPRES, Ievghen Nestereț.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES 


Startul competiției de backyard ultra a presupus inclusiv o festivitate de premiere a celor mai buni baschetbaliști din județ, dar și o campanie de donații în sprijinul pacienților secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU).

”La start, primim pijamale și scutece pentru adulții din secția Cardiologie a SJU. Se pot face și donații în bani pentru achiziția unui nebulizator”, a precizat organizatorul concursului, Sorin Andrici.

În concursul de backyard ultra, un ultramaraton eliminatoriu în care alergătorii trebuie să parcurgă o buclă de 6,706 kilometri în mai puțin de o oră, s-au înscris 65 de persoane din Republica Moldova, România și Ucraina, cu vârste cuprinse între 15 ani și 57 de ani, competiția fiind mai considerată una de rezistență pentru participanți.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES 


În cadrul Aegyssus Sport Fest, vineri dimineața, lacul Ciuperca a găzduit un concurs de kaiac-canoe la care au participat sportivi din patru județe.

Sâmbătă, faleza Ivan Patzaichin va fi pista de alergare pentru participanții la semimaratonul care va fi și prima etapă a circuitului de trail, un eveniment premieră în România, ”Acasă la campionii masters”, evenimentul din Tulcea aducând-o în prim-plan pe Nicoleta Ciortan, care a câștigat titlul de campioană mondială la cros, în anul 2022, Tampere, și titlul de campioană europeană în același an, la Grosseto.

Duminică, Aegyssus Sport Fest se va încheia cu Campionatul național de supersprint, primul concurs de triatlon organizat în România în acest an competițional, la care s-au înscris 170 de persoane cu vârste cuprinse între 6 ani și 71 de ani.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

INSP: A fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în investigație epidemiologică

INSP: A fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în investigație epidemiologică

Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, calificați în semifinale la canoe-2 pe 500 metri la Cupa Mondială de la Brandenburg

Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, calificați în semifinale la canoe-2 pe 500 metri la Cupa Mondială de la Brandenburg