in ,

UE condamnă ultimul atac masiv rusesc asupra Kievului și merge înainte cu procesul de aderare cu Ucraina și R. Moldova

UE condamnă ultimul atac masiv rusesc asupra Kievului și merge înainte cu procesul de aderare cu Ucraina și R. Moldova

Uniunea Europeană a declarat luni că Rusia este interesată doar de război, după atacul masiv combinat din noaptea de duminică spre luni asupra Kievului, în care a fost lovită una dintre cele mai emblematice catedrale ale orașului, în contextul în care se pregătea să deschidă chiar luni primele capitole ale negocierilor pentru ca Ucraina să se alăture blocului comunitar, relatează EFE.

‘Europa vrea pace. Nimeni nu o dorește mai mult ca poporul ucrainean. Rusia, la rândul său, a demonstrat încă o dată că singurul său interes este violența și distrugerea’, a declarat pe rețelele de socializare președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Șefa executivului comunitar a evocat că liderii G7 se reunesc începând de luni la Evian (Franța) și că acolo vor dezbate ‘următorii pași pentru a crește presiunea asupra Rusiei, a-l aduce pe (președintele său, Vladimir) Putin la masa negocierilor și a pune capăt acestui masacru fără sens’.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a afirmat că ultimele bombardamente masive asupra Kievului reprezintă o ‘nouă dovadă că Rusia continuă să escaladeze conflictul’, evidențiind ‘lipsa de voință a Rusiei de a se implica serios în negocieri de pace’.

De la Luxemburg, unde prezidează un Consiliu al miniștrilor de externe din UE, șefa diplomației comunitare, Kaja Kallas, a afirmat că ultimele bombardamente rusești, care au avariat monumente protejate de UNESCO – unul dintre lăcașurile de cult ale celebrului complex ortodox al Lavrei Peșterilor din Kiev – constituie ‘crime de război’ pentru care Moscova va trebui să răspundă.

Kallas a indicat că UE va aproba luni noi sancțiuni împotriva unor persoane și entități ruse și continuă să pregătească noi măsuri restrictive împotriva complexului militaro-industrial al Rusiei și a flotei sale fantomă, care ajută Moscova să eludeze sancțiunile asupra petrolului rusesc.

La rândul său, ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, a condamnat luni ‘cu toată fermitatea acest nou atac asupra unui simbol religios, un simbol creștin care reprezintă credința a milioane de persoane din Ucraina, din lume, de asemenea din Spania’.

‘Bombardarea lăcașurilor de cult constituie o crimă de război și este în totală contradicție cu dreptul internațional umanitar’, a subliniat Albares.

Armata rusă a lansat noaptea trecută peste 60 de rachete și numeroase drone asupra capitalei ucrainene, într-un nou atac masiv asupra Kievului care a lovit Catedrala Adormirii Maicii Domnului, un lăcaș de cult de o importanță capitală atât pentru religia ortodoxă, cât și pentru istoria Ucrainei.

De asemenea, regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) a fost ținta atacului, unde cinci salvatori au fost uciși în timp ce lucrau la o instalație industrială care fusese deja lovită cu câteva minute înainte.

În contrast cu aceste atacuri, Albares a spus că Cele 27 de state membre vor transmite luni un ‘semnal puternic’ odată cu deschiderea în cadrul unor conferințe separate de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a primului grup de capitole care fac parte din negocierile pentru aderarea acestor țări la UE.

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a precizat la sosirea sa la reuniunea miniștrilor că Ucraina și Republica Moldova ‘și-au îndeplinit obligațiile’ și că ‘a sosit cu adevărat momentul’ să se deschidă primele capitole ale negocierilor privind aderarea lor.

‘Dacă ele se conformează și noi ar trebui să ne conformăm’, a subliniat Marta Kos, arătându-se încrezătoare că în iulie vor putea fi deschise cele cinci grupuri de capitole rămase.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA250/ Trump promite muzică frumoasă, survoluri impresionante ale avioanelor de luptă și un miting spectaculos la festivități

SUA250/ Trump promite muzică frumoasă, survoluri impresionante ale avioanelor de luptă și un miting spectaculos la festivități

CNIR semnează cu Itinera Spa (Italia) contractul pentru construirea tronsonului 4 al Autostrăzii A8 Târgu Neamţ (Moţca)-Iaşi-Ungheni. Două contestaţii respinse

CNIR semnează cu Itinera Spa (Italia) contractul pentru construirea tronsonului 4 al Autostrăzii A8 Târgu Neamţ (Moţca)-Iaşi-Ungheni. Două contestaţii respinse