Uniunea Europeană se așteaptă ca Statele Unite să îți onoreze angajamentele asumate în cadrul acordului comercial cu UE, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce președintele american Donald Trump i-a ordonat secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, să întrerupă toate schimburile comerciale cu Spania, relatează Reuters și AFP.
”Ne așteptăm ca Statele Unite să își respecte angajamentele asumate” în cadrul acordului comercial încheiat cu UE, ”așa cum și noi le-am respectat pe ale noastre”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al executivului european, Olof Gill.
”Comisia se va asigura întotdeauna că interesele Uniunii Europene și ale tuturor statelor membre sunt pe deplin protejate. Vom continua să pledăm pentru relații comerciale transatlantice stabile, previzibile și reciproc avantajoase, în beneficiul tuturor”, a mai spus oficialul european.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, înaintea ultimei zile a summitului NATO de la Ankara, că i-a ordonat secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, să întrerupă toate schimburile comerciale cu Spania, numind Madridul un ”partener teribil” în cadrul alianței.
Trump, care a vorbit avându-l alături pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că nu dorește să aibă nicio relație comercială cu Spania.
Liderul de la Casa Albă și-a exprimat în repetate rânduri frustrarea față de Spania, care nu a fost de acord cu noua țintă de cheltuieli pentru apărare a NATO de 5% din PIB și a cărei conducere socialistă a refuzat să permită SUA să utilizeze spațiul său aerian sau bazele de pe teritoriul său pentru războiul din Iran.
Citeşte şi:
* Guvernul spaniol se declară calm în fața noilor amenințări ale lui Trump la adresa Madridului


