Un TIR şi un autoturism au fost implicate, sâmbătă dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 66, în localitatea Ţânţăreni, judeţul Gorj. Primele informaţii arată că unul dintre şoferi a murit, celălalt fiind grav rănit. Traficul rutier este deviat pe un drum judeţean, anunţă Centrul Infotrafic.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul rutier este restricţionat pe DN 66 Filiaşi-Târgu Jiu, în localitatea Ţânţăreni, judeţul Gorj, după ce a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autotren şi un autoturism.
”În urma coliziunii, şoferul autoturismului a suferit leziuni grave, fiind transportat la spital, în timp ce conducătorul autotrenului este încarcerat, fără semne vitale”, arată sursa citată.
Circulaţia rutieră se desfăşoară deviat, pe DJ 674 Turceni-Ioneşti.



