in ,

Ungaria le va oferi în continuare azil bărbaților ucraineni de vârstă militară, contrar deciziei UE

Ungaria le va oferi în continuare azil bărbaților ucraineni de vârstă militară, contrar deciziei UE

Ungaria va continua să le ofere în mod automat azil bărbaților ucraineni de vârstă militară (25-60 de ani), deși țările Uniunii Europene au convenit în iulie ca bărbații ucraineni ce pot fi mobilizați în armată să nu mai poată obține statutul de refugiați în aceste țări, a anunțat joi premierul ungar Peter Magyar, potrivit agenției EFE.

”Guvernul ungar a decis să-și rezerve dreptul de a oferi statutul (de refugiați) bărbaților de vârstă militară care fug din țară”, a spus Peter Magyar în fața presei la Budapesta. El a precizat că a luat această decizie întrucât există etnici maghiari care fug din regiunea ucraineană Transcarpatia către Ungaria.

Invocând ”nevoile de apărare ale Ucrainei” în războiul cu Rusia, țările UE au convenit în iulie să acorde drept de azil bărbaților ucraineni numai dacă aceștia și-au îndeplinit obligațiile militare în țara lor, după ce numeroși bărbați au reușit să părăsească Ucraina în pofida interdicției de plecare din țară impusă în cadrul măsurilor privind mobilizarea obligatorie.

Situația comunității maghiare din Ucraina, care numără aproximativ 100.000 de persoane, majoritatea stabilite în regiunea Transcarpatia, este de mulți ani o sursă de fricțiuni diplomatice între cele două țări vecine, Budapesta acuzând Kievul că nu respectă drepturile minorităților etnice.

În ciuda plecării de la putere a fostului premier ungar Viktor Orban apropiat de Rusia și preluarea conducerii guvernului de către pro-europeanul Peter Magyar, situația minorității maghiare din Ucraina rămâne o temă conflictuală în relațiile dintre Ungaria și Ucraina.

În acest sens, premierul Magyar a mai spus joi că, deși negocierile pentru aderarea Ucrainei la UE au fost deblocate în iunie, Ungaria nu susține deschiderea unor noi capitole de negociere, dată fiind lipsa progreselor în restabilirea drepturilor minorității maghiare din Ucraina.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Italia: Un nou val de căldură va persista cel puțin până pe 9 septembrie

Italia: Un nou val de căldură va persista cel puțin până pe 9 septembrie

Oamenii de știință au observat faza cuantică a gravitației, prevăzută teoretic de Albert Einstein (studiu)

Oamenii de știință au observat faza cuantică a gravitației, prevăzută teoretic de Albert Einstein (studiu)