in ,

UNTOLD anunță programul principalilor artiști – Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Swae Lee, Martin Garrix

UNTOLD anunță programul principalilor artiști – Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Swae Lee, Martin Garrix

Organizatorii Festivalului UNTOLD au anunțat, miercuri, programul principalilor artiști care vor urca pe scena festivalului, organizat la Cluj, în perioada 6-9 august.

‘Un nou val de artiști se alătură la Mainstage, Alchemy, Galaxy și DayDreaming printre care: Denzel Curry, GORDO, Shimza, Pendulum și mulți alții completează lineup-ul festivalului. UNTOLD anunță programul pe zile pentru cea de-a unsprezecea ediție, iar headlinerii festivalului vor susține concerte memorabile după cum urmează: joi, 6 august, legendarul STING va urca pe Mainstage alături de The Chainsmokers, James Hype, Maddix și Smiley. Tot joi, la Galaxy, Carl Cox revine la UNTOLD, la Alchemy, fanii se vor întâlni cu Gramatik, Grasu XXL, Marko Glass ft. Bvcovia, iar la Daydreaming, Whomadewho Hybrid DJ Set’, se arată într-un comunicat trimis de organizatori.

Potrivit sursei citate, pe 7 august, superstarul Zara Larsson va aduce cele mai cunoscute hituri care au devenit virale în întreaga lume pe Mainstage, iar Swae Lee, Kygo, Marshmello, Sebastian Ingrosso și Puya vor prezenta show-uri memorabile în cea de-a doua zi a festivalului.

La Galaxy, Gordo și Maceo Plex vin cu seturi speciale, la Alchemy, publicul urban se va întâlni cu Pendulum, Paraziții și Erika Isac, iar la Daydreaming, fanii se vor distra până la răsărit cu Sebastien Leger și Mano Le Tough.

Cea de-a treia zi de UNTOLD va continua cu o premieră în România: concert Lewis Capaldi la Mainstage, alături de Martin Garrix, Lost Frequencies și MESTIZA. Scena Galaxy va include super artiști precum Holy Priest, Mau P și Joseph Capriati.

Denzel Curry vine pentru prima dată la UNTOLD la scena Alchemy, iar show-urile Camo & Krooked, Deliric x Silent Strike x Muse Orchestra, Petre Ștefan și Albert NBN vor completa o seară spectaculoasă de festival.

La Daydreaming, Rampue și Shimza vor încheia cea de-a treia zi de UNTOLD.

Duminică, pe Mainstage vor urca Flo-Rida, Tash Sultana, Steve Aoki, Afrojack b2b R3HAB. La Galaxy, fanii tehno se vor întâlni cu MRAK, Jamie Jones și Sara Landry. La Alchemy, iubitorii de urban se vor bucura de show-urile Andy C, Șatra B.E.N.Z., Noua Unspe, Azteca și Rava, iar la Daydreaming, fanii vor dansa până la închiderea festivalului pe muzica lui Jan Blomqvist și Major League DJZ.

În următoarea perioadă, UNTOLD va anunța și alți artiști la toate aceste scene, dar și pentru scenele Time, Tram, Retro, precum și show-uri surpriză.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un vaccin împotriva malariei care nu necesită refrigerare, dezvoltat de cercetători australieni

Un vaccin împotriva malariei care nu necesită refrigerare, dezvoltat de cercetători australieni

Vâlcea: Planul de afaceri al liceenilor de la Seminarul Teologic, în finala națională a ‘Maratonului pentru Educație Antreprenorială’

Vâlcea: Planul de afaceri al liceenilor de la Seminarul Teologic, în finala națională a ‘Maratonului pentru Educație Antreprenorială’