Echipa Seminarului Teologic Ortodox ‘Sfântul Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa județeană a competiției de planuri de afaceri ‘Maratonul pentru Educație Antreprenorială’ și va reprezenta județul la faza națională a acestui concurs dedicat descoperirii vocației și dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul liceenilor.
Cea de-a IV-a ediție a acestui program, inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Națională a Antreprenorilor și Banca Națională a României (BNR) ca partener strategic, s-a desfășurat în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea și a reunit 12 echipe de la școli din județ, care și-au prezentat în fața colegilor și a unui juriu format din specialiști, proiectele lor antreprenoriale.
Juriul din care a făcut parte printre alții și vicepreședinta CONAF, Nicoleta Munteanu, a apreciat în mod deosebit proiectul echipei Seminarului Teologic, coordonată de profesoara Mădălina-Arta Ionescu, care propune un concept de business ce transformă consumul într-o experiență activă, prin kituri de cultivare a plantelor comestibile, gândite ca experiențe educative, gastronomice și de wellbeing.
‘În 2026, un număr de 1.000 de liceeni din Vâlcea au parcurs un proces educațional aplicat, construit în jurul întâlnirilor directe cu antreprenori, al exercițiilor de gândire strategică și al validării ideilor în fața realității economice, fiind ghidați de 8 antreprenori voluntari care au înțeles că investiția în educație este, de fapt, cea mai sigură formă de dezvoltare pe termen lung a unei societăți. Etapa județeană Vâlcea a reunit, în fața juriului și a unei săli formate din peste 300 de liceeni, 12 echipe. Prin proiectele prezentate, tinerii au conturat fiecare o viziune diferită asupra viitorului și au demonstrat nu doar creativitate, ci și o înțelegere remarcabilă a mecanismelor economice, a nevoilor concrete ale consumatorilor și a procesului prin care o idee poate evolua într-un model de afacere viabil și sustenabil’, au transmis reprezentanții CONAF, miercuri, printr-un comunicat de presă.
Celelalte două echipe de pe podium sunt de la Liceul ‘Constantin Brâncoveanu’ din Horezu, care propune un concept construit în jurul unei viziuni ambițioase privind producerea de energie electrică și valorificarea unor soluții moderne pentru viitor, și cel de la Colegiul Național ‘Mircea cel Bătrân’, care propune dezvoltarea unor pavaje inteligente capabile să transforme energia mecanică a pașilor și a roților în electricitate.
‘După 22 de semifinale ale Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV, pot spune, fără nicio ezitare, că România nu duce lipsă de copii inteligenți, de idei curajoase sau de visuri mari. România duce lipsă, uneori, de adulți cărora să nu le fie frică de curajul propriilor copii. La Râmnicu Vâlcea, cuvântul cheie a fost asumare. L-am simțit în sala plină, în mâinile elevilor care își strângeau foile înainte să urce pe scenă, în liniștea aceea rară în care nu se mai așteaptă un discurs frumos, ci un adevăr. Iar adevărul este acesta: prea mulți copii sunt opriți de frică. Frica de a greși, frica de a dezamăgi, frica de a fi diferiți, frica de a deveni mai mult decât au fost lăsați să creadă că pot deveni. Prin Maratonul pentru Educație Antreprenorială, noi creăm un spațiu în care tinerii învață că ideile lor merită rostite, că eșecul nu este o rușine, că emoția nu îi face slabi și că viitorul nu se cere cu voce joasă. Dacă acest program reușește ceva cu adevărat valoros, atunci reușește să îi facă pe tineri să îndrăznească din nou, să își asume ideile, vocea, diferențele și propriul drum’, a declarat președinta CONAF, Cristina Chiriac, citată în comunicat.
Cele trei proiecte câștigătoare au fost recompensate și cu premii în bani, iar echipa Seminarului Teologic va reprezenta Vâlcea la etapa națională a ‘Maratonului pentru Educație Antreprenorială’, care se va desfășura pe 26 mai în București.


