Guvernul argentinian al președintelui Javier Milei a publicat în noaptea de miercuri spre joi un decret, care va trebui supus aprobării parlamentului, interzicând intrarea în țară sau prevăzând expulzarea ‘oricărui străin care ar difuza sau ar incita la mesaje de ură’ față de poporul argentinian sau față de țară, relatează AFP.
Într-un comunicat care însoțește decretul, Javier Milei explică această măsură prin ‘recentele manifestări de ostilitate împotriva Republicii Argentina și a argentinienilor’.
Decretul, care urmează să intre în dezbaterea parlamentului, subliniază că în ‘niciun caz’ nu sunt vizate de noile dispoziții ‘expresiile de dezacord ideologic sau critică politică, academică sau civică, care constituie exercitarea legitimă’ a drepturilor constituționale.
Textul vizează în mod specific ‘străinii care ar fi difuzat mesaje de ură, fie pe cale orală, fie în scris, sau ar fi incitat la violență împotriva poporului argentinian în ansamblu, ori împotriva unui cetățean argentinian pe motivul naționalității acestuia’.
Viitorul decretului, care modifică câteva articole din legea privind imigrația, este incert, notează AFP. Prezentat ca un ‘decret de necesitate și urgență’, textul trebuie mai întâi să fie examinat de o comisie parlamentară, care trebuie să-i evalueze caracterul de urgență. Apoi va fi examinat de cele două camere, Camera Deputaților și Senat. Doar o respingere de către ambele camere îl poate lăsa fără efect.
Javier Milei, în plină tensiune diplomatică între țara sa și Brazilia, a acuzat duminică guvernul brazilian, dar și Mexicul și Partidul Democrat din SUA de a fi finanțat o ‘campanie anti-argentiniană’, într-o referire aparentă la criticile îndreptate împotriva echipei naționale și a suporterilor săi, în contextul Cupei Mondiale de fotbal.
Echipa Argentinei, mai ales după finala pierdută împotriva Spaniei, a fost vizată de un val de critici în presa internațională și pe rețelele sociale. Au fost criticate atât stilul său de joc ‘negativ’, ‘minimalist’ și ‘distructiv’, cât și atitudinea sa ‘cinică’, ‘provocatoare’ și chiar violentă, conform agenției de presă citate.
FIFA a anunțat miercuri deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva Federației Argentiniene de Fotbal (AFA) în legătură cu mai multe controverse apărute în timpul Cupei Mondiale, precum și împotriva a trei jucători, între care Leandro Paredes, pentru incidentele care au izbucnit după finală.


