in ,

Vaslui: Episcopul Hușilor dorește ca sărbătoarea Muceniței Chiriachi, ocrotitoarea eparhiei, să capete anvergura națională

Vaslui: Episcopul Hușilor dorește ca sărbătoarea Muceniței Chiriachi, ocrotitoarea eparhiei, să capete anvergura națională

Episcopul Hușilor, Ignatie, a declarat, marți, că își dorește ca sărbătoarea Sfintei Mucenițe Chriachi, ocrotitoarea eparhiei, să capete o mai mare amploare, iar credincioși din toate colțurile țării să vină în pelerinaj la Huși.

Ierarhul a amintit că la Huși, în Catedrala Episcopală, se află moaștele Muceniței Chiriachi, precizând că toate bisericile care au moaște ale unor sfinți știu să-și cinstească ocrotitorii.

‘Vreau ca cinstirea Sfintei Mucenițe Chiriachi să fie ca anvergură, ca amploare a trăirii credinței, așa cum este la Iași de zilele Sfintei Cuvioase Parascheva, cum este la Suceava în zilele de prăznuire al Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, cum este la București la prăznuirea Sf. Dimitrie Basarabov, sau cum este la Mănăstirea Nicula în Transilvania de Adormirea Maicii Domnului (…) și am putea continua. Vreau ca și la Vaslui, în județul nostru, credincioșii să o cinstească așa cum se cuvine pe Sfânta mare Muceniță Chiriachi’, a spus episcopul Hușilor, în cuvântul adresat cetățenilor prezenți la slujba din curtea Catedralei Episcopale ‘Sf. Petru și Pavel’.

În zilele de luni și marți, au avut loc slujbe oficiate de înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, printre care Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, Părintele Nectarie și Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Părintele Samuel Bistrițeanul.

De asemenea, a avut loc o procesiune cu moaștele Sfintei Mucenițe Chiriachi pe traseul Catedrala Episcopală – str. Mihail Kogălniceanu – str. 1 Decembrie – str. A.I. Cuza – str. Ștefan cel Mare – Catedrala Episcopală, la care au participat peste 250 de preoți și peste 7.000 de credincioși.

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, pomenită în fiecare an la data de 7 iulie, este, alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitoarea Catedralei Episcopale din Huși.

Moaștele Sfintei Chiriachi (mâna stângă) se află în Catedrala Episcopală din Huși din anul 1787, când au fost aduse aici de către Episcopul Iacov Stamati al Hușilor, de la Muntele Athos.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Maramureș: Biblioteca din Tăuții Măgherăuș, dotată cu echipamente digitale necesare dezvoltării activității

Maramureș: Biblioteca din Tăuții Măgherăuș, dotată cu echipamente digitale necesare dezvoltării activității

Parlamentul European a confirmat modificările normelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian

Parlamentul European a confirmat modificările normelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian