Sute de prizonieri au preluat duminică controlul asupra unei închisori din Barinas (vestul Venezuelei), denunțând ‘torturi’ și cerând demiterea directorului instituției, au constatat jurnaliști ai AFP.
Problemele din închisorile venezuelene sunt recurente. ONG-urile denunță în mod regulat supraaglomerarea penitenciarelor, precum și încălcărea drepturilor omului. De asemenea, acestea denunță întârzierile de procedură, cu prizonieri încarcerați timp de luni de zile fără a fi judecați sau întârzieri în eliberarea lor.
Deținuții s-au adunat pe acoperișul închisorii și au agățat bannere. Pe unele se putea citi ‘SOS’, ‘Suntem torturați’. ‘Fără tortură, fără tortură’, au scandat deținuții la unison.
Mai mulți aveau fața acoperită. Coloane mari de fum se ridicau de la Penitenciarul din Barinas (Injuba), fieful fostului președinte Hugo Chavez (1999-2013), aflat la aproximativ 500 km de Caracas. Deținuții au incendiat saltele și cearșafuri.

