in ,

VIDEO Bolojan: Dacă președintele va considera că alegerile anticipate reprezintă soluția de deblocare, noi nu vom sabota această formulă

VIDEO Bolojan: Dacă președintele va considera că alegerile anticipate reprezintă soluția de deblocare, noi nu vom sabota această formulă

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că PNL nu va sabota formula alegerilor anticipate, în cazul în care se va ajunge la această soluție pentru deblocarea crizei politice pe care o traversează România.

El a răspuns astfel, întrebat pentru ce se pregătește PNL în perioada următoare: pentru guvernare, pentru opoziție sau, eventual, chiar pentru alegeri anticipate.

‘În condițiile în care nu se va ajunge sub nicio formă, ceea ce eu nu-mi doresc, subliniez, pentru că sunt lucruri serioase pentru această țară, să avem un guvern, următoarea formulă prevăzută de Constituție este, la un blocaj care nu se mai termină sau la un guvern care, încă o dată, nu trece, se îndeplinesc condițiile pentru a organiza alegeri anticipate. Dacă aceste condiții se vor îndeplini și președintele României va considera că asta este soluția de deblocare, noi nu vom sabota această formulă. La urma urmei, dacă nu avem înțelepciunea să găsim o formulă ca lucrurile să funcționeze, dacă în continuare, cum să vă spun, partidele nu ies din pozițiile pe care le au… PNL-ul a fost consecvent în toată această perioadă, am explicat care sunt efectele atitudinii iresponsabile a PSD-ului, uitați-vă unde am ajuns, atunci, sigur, anticipatele nu sunt cea mai facilă soluție, dar sunt o realitate prevăzută de Constituție’, a declarat Ilie Bolojan, joi seară, la B1 TV.

Citiţi şi:

*VIDEO Bolojan: Sper că președintele va face o nominalizare de premier cât mai rapid; provizoratul s-a prelungit prea mult

*VIDEO Bolojan: PNL vede fezabilă soluția unui guvern de tranziție care să se bazeze pe tehnocrați

*Bolojan: Nu am fost pus în situația de a circula cu un avion privat; înseamnă niște sume robuste

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Handbal masculin: CS Dinamo București, debut cu înfrângere în noul sezon al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO)

Handbal masculin: CS Dinamo București, debut cu înfrângere în noul sezon al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO)

Bolojan: Nu am fost pus în situația de a circula cu un avion privat; înseamnă niște sume robuste

Bolojan: Nu am fost pus în situația de a circula cu un avion privat; înseamnă niște sume robuste