in ,

VIDEO/O comună din estul Belgiei, amenințată cu evacuarea din cauza incendiilor de vegetație

VIDEO/O comună din estul Belgiei, amenințată cu evacuarea din cauza incendiilor de vegetație

Comuna Sourbrodt, situată în estul Belgiei, era sâmbătă amenințată cu evacuarea din cauza riscului reprezentat de fumul dens degajat de la incendiul de vegetație din zonă, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP.

”Există un risc major ca focul să ajungă la locuințe, dar folosim toate mijloacele disponibile pentru a le proteja”, a afirmat un purtător de cuvânt al primăriei Sourbrodt, Nicolas Yernaux.

O tabără de vară pentru copii situată în apropiere a fost deja evacuată, a scris ministrul apărării belgian Theo Francken într-o postare pe X.

Incendiul, cel mai grav înregistrat în Belgia în ultimele trei decenii, a distrus începând de vineri la prânz aproximativ 1.600 de hectare de vegetație în apropierea orașului Baelen, aflat la circa 25 de kilometri de frontiera cu Germania.

Pompierii germani ajută la eforturile de stingere a focului încă de vineri seară, potrivit autorităților locale. Agenția pentru protecție civilă din Belgia a cerut ajutor din partea armatei.

Numeroase țări europene, printre care Belgia, au fost lovite în această săptămână de al cincilea val de căldură din ultimele trei luni.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Primăria Capitalei modernizează rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord; are aproape 100 de ani (GALERIE FOTO)

Primăria Capitalei modernizează rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord; are aproape 100 de ani (GALERIE FOTO)

Giurgiu: Țigări din Bulgaria, vândute la Bâlciul de Sfânta Maria; amendă de 20.000 de lei aplicată de polițiști

Giurgiu: Țigări din Bulgaria, vândute la Bâlciul de Sfânta Maria; amendă de 20.000 de lei aplicată de polițiști