Propunerea privind valoarea de referință în proiectul de Lege a salarizării unitare în sistemul bugetar este de de 4.100 pentru 2027 și se poate ajunge la 4.793 până în 2031, deci avem o creștere pe care o asumăm an de an, a afirmat, luni, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
‘Pentru că am primit întrebări cât va fi valoarea de referință, valoarea de referință ca să ne încadrăm într-o anvelopă de 8 miliarde de lei este 4.100. Valoarea aceasta de referință este un lucru foarte important, este elementul care va asigura predictibilitatea de creșteri salariale în viitor. Această valoare de referință va crește ca urmare a două lucruri care se pot întâmpla. Primul lucru este legat de a crește rapid. Deci, dacă țara crește ca PIB nominal, atunci evident că există spațiu să crești salariile în sectorul public. Atenție, există o condiționare că dacă-ți crește PIB-ul cu să zicem, 6%, trebuie să-ți crească și salariile cu 6%, dar condiționarea este în sens invers. Dacă nu ai o creștere de PIB cu 6%, nu are cum să-ți crească salariul cu mai mult de 6%. Al doilea lucru care este și în același timp reflectă principiul invers: dacă țara merge mai bine, lumea ar trebui să simte în buzunare că merge mai bine, nu doar în sectorul public, cât și in sectorul privat. Cel de-al doilea lucru care mi se pare important este că, având în vedere faptul că plecăm de la un număr de personal de circa 1,2 milioane, o reducere a personalului prin reforma administrativă care să reducă până la urmă costul de personal total îți permite să crești valoarea de referință. Vreau să fim foarte expliciți: există posibilitatea, dacă există o creștere de productivitate, să poți să faci poate mai multe lucruri cu mai puțini oameni și asta înseamnă că trebuie să-i remunerezi mai bine’, a subliniat el.
Șeful de la Muncă a susținut că această lege nu se adresează doar celor 1,2 milioane de angajați în administrația publică, ci îi interesează și pe lucrătorii din sistemul privat.
‘Este o lege care, bineînțeles, interesează pe toată lumea, inclusiv pe cei din sectorul privat, care nu înțeleg de ce, de exemplu, vom avea o creștere în sectorul public și dumnealor până la urmă nu au nicio creștere, pentru că activitatea dumnealor depinde de performanța companiei. V-am spus că am adus elementele acelea de bonificare a performanței și v-am spus și faptul că introducem această legătură cu creșterea economică. Dar este foarte important să înțelegem cum au crescut în timp aceste lucruri în ultimii ani (…) și există sentimentul în sectorul privat că sectorul public câștigă mai mult decât ei. Iată, datele statistice susțin acest lucru și atunci trebuie să fim atenți în această țară să nu creăm o divizare între categorii și să avem o chestiune care este echitabilă pentru toată populația, nu numai în interiorul zonei publice’, a arătat Pîslaru.
În opinia acestuia, vestea bună pentru sectorul bugetar este că acum va exista o predictibilitate cu cât ar putea să crească salariul, în funcție de valoarea de referință.
‘România are această curbă care se bazează pe creșterea economică și vestea pentru toți cei din administrația publică este că în sfârșit ai o predictibilitate. Deci, ai o predictibilitate cu cât anume ar putea să crească valoarea de referință și implicit salariul pe care îl ai. Astăzi suntem cu propunerea pentru 2027 să plecăm de la 4.100. Această valoare ajunge la 4.793 până în 2031 și vedem, avem o creștere pe care o asumăm an de an. Lucrurile acestea se întâmplă pentru că mizăm pe o restartare a creșterii economice și vedem și ca urmare a faptului că ai creștere economică, deci PIB-ul îți crește, se diminuează valoarea pe care tu o ai ca platformă salarială în PIB. Deci, e posibil să reconciliezi atât ideea de creștere a anvelopei salariale, cât și ideea de spațiu fiscal sau procent din PIB. Și asta să știți că este agreat cu Comisia Europeană, este angajamentul pe care România îl are și, de altfel, evident că inclusiv suma de 770 de milioane de euro ca jalon din PNRR, ca reformă critică pe care trebuie să o facem și pe care o evităm ca penalizare sau mai bine zis putem investi această sumă în lucrurile pe care le avem acum în plan rămâne în picioare’, a adăugat ministrul interimar.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a publicat luni în dezbatere publică proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare și calendarul de implementare.
Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ.
Citeşte şi:
* VIDEO Pîslaru: Ideea că simpla deținere a unui doctorat ar trebui să aducă automat un spor salarial nu se justifică
* Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor vor gestiona împreună politica salarială (proiect)
* VIDEO Pîslaru: 8 miliarde de lei e impactul reformei în sistemul salarizării bugetarilor; categoria demnitarilor e sub 500 de milioane de lei
* Ministerul Muncii demarează, marți, consultările privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice
* Bugetarii ale căror salarii scad, după aplicarea noii legi, vor primi o diferență salarială până în 2031 (proiect)
* VIDEO Pîslaru: În momentul de față, în zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri; am eliminat 87 din ele
* Noua lege a salarizării menține sporuri de până la 40% pentru proiectele europene
* Ordonatorii de credite pot acorda premii de performanță într-un buget de maximum 4% din cheltuielile cu salariile de bază (proiect)
* Munca peste programul normal de lucru, compensată cu zile libere, dar în anumite condiții cu un spor din salariul de bază (proiect)
* Raport de 1 la 8 dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază;valoare de referință de 4.100 lei (proiect)
* VIDEO Pîslaru: România are o dificultate majoră, pentru că nu are o evidență cu cât are în plată fiecare funcționar public


