România nu are o evidență exhaustivă cu privire la cât are în plată fiecare funcționar public din această țară, iar această situație o vom corecta acum prin legiferare, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă.
Întrebat câți bugetari au în prezent sau vor avea un salariu mai mare decât al președintelui în 2027, Pîslaru a răspuns: ”Nu vă pot da o cifră acum. Ce vă pot spune, însă, că având în vedere că salariul președintelui astăzi este și mai mic, repet, nu-l știu pe dinafară, eu știu că este undeva la 15.000 de lei, ceva de genul ăsta, 16.000 de lei, ideea e că practic, în acest moment, sunt mai mulți angajați care depășesc în plată salariul președintelui”.
”Prin faptul că reașezăm salariile pe grila aceasta, pe sistemul acesta de 1 la 8, măcar președintele are mai puțină lume care să-l depășească. Câți sunt în plată care depășesc, asta este ceva ce nici echipa Băncii Mondiale n-a reușit să calculeze și este unul din lucrurile pe care le vom introduce în lege. România are o dificultate majoră – și o spun cu toată seriozitatea – pentru că nu are o evidență exhaustivă cât are în plată fiecare funcționar public din această țară. Și ceea ce vom încerca să facem, inclusiv prin legiferare acum – și vom avea o modificare în acest sens – este să cerem ca acel formular, cred că îi spune E153, dacă nu mă înșel, care-ți spune cum sunt compuse salariile și care de obicei este anual, o să încercăm să spunem la Ministerul de Finanțe, să-l facem lunar, ca să știm în plată cât are fiecare om care e plătit din funcția publică în România”, a adăugat el.
Șeful de la Muncă a mai spus că salariile în plată în zona magistraților depășesc cu mult salariul președintelui.
”Vă pot spune că, de exemplu, în zona magistraților salariile în plată depășesc, din câte îmi aduc aminte, 30.000 lei. Hai să spunem că au o depășire considerabilă față de salariul președintelui astăzi, urmând ca să caut aceste date, ca să nu creez acum suspiciuni legate de lucrul acesta”, a precizat acesta.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a publicat, luni după-amiaza, în dezbatere publică, proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare și calendarul de implementare.
Autoritățile și instituțiile publice vor avea obligația să publice, la 30 aprilie și 31 octombrie ale fiecărui an, lista funcțiilor, salariilor de bază, sporurilor și a altor drepturi salariale acordate personalului plătit din fonduri publice, potrivit proiectului noii Legi a salarizării.
Conform sursei citate, autoritățile și instituțiile publice vor avea obligația să publice la sediul propriu și pe pagina de internet ”o listă a tuturor funcțiilor” care intră în categoria personalului plătit din fonduri publice.
Nerespectarea obligațiilor privind publicarea și transmiterea datelor ”atrage răspunderea contravențională a conducătorului autorității sau instituției publice în cauză” și se sancționează cu amendă între 20.000 și 30.000 de lei, se precizează în document.
Lista va include ”codul și denumirea funcției”, salariul de bază, solda de funcție, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz.
De asemenea, proiectul prevede publicarea denumirii sporurilor, a bazei de calcul, a cotei procentuale, a valorii brute a sporurilor și majorărilor salariale, precum și a bazei legale pentru acordarea acestora.
Totodată, instituțiile vor trebui să publice ”orice alte drepturi în bani și/sau în natură”, precum și informații privind eventualele limitări ale veniturilor salariale și baza legală aferentă.
Potrivit proiectului, autoritățile și instituțiile publice vor transmite anual Ministerului Muncii, în format electronic, datele privind salariile și funcțiile personalului, precum și alte informații utilizate în calculul și analiza veniturilor salariale.
Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ.
Citeşte şi:
* VIDEO Pîslaru: Ideea că simpla deținere a unui doctorat ar trebui să aducă automat un spor salarial nu se justifică
* Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor vor gestiona împreună politica salarială (proiect)
* VIDEO Pîslaru: 8 miliarde de lei e impactul reformei în sistemul salarizării bugetarilor; categoria demnitarilor e sub 500 de milioane de lei
* Ministerul Muncii demarează, marți, consultările privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice
* Bugetarii ale căror salarii scad, după aplicarea noii legi, vor primi o diferență salarială până în 2031 (proiect)
* VIDEO Pîslaru: În momentul de față, în zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri; am eliminat 87 din ele
* Noua lege a salarizării menține sporuri de până la 40% pentru proiectele europene
* Ordonatorii de credite pot acorda premii de performanță într-un buget de maximum 4% din cheltuielile cu salariile de bază (proiect)
* Munca peste programul normal de lucru, compensată cu zile libere, dar în anumite condiții cu un spor din salariul de bază (proiect)
* Raport de 1 la 8 dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază;valoare de referință de 4.100 lei (proiect)


