Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară ‘George Călinescu’ din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a stins din viață la Mănăstirea Văratic, unde în anul 2000 a devenit Maica Benedicta. Înainte să treacă la viața veșnică, aceasta și-a scris testamentul prin care a cerut să fie înmormântată la Mănăstirea Putna.
‘Dorință ultimă. Dacă voi muri la București, vreau să fiu înmormântată la Mănăstirea Cernica. Dacă se va întâmpla însă la Văratic, în casa Înaltului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, unde mi-am petrecut vacanțele de vară timp de peste 30 de ani, să fiu înmormântată la mănăstirea Putna, iar slujba să fie făcută de Înaltul Pimen. Așa să fie și nu altfel. Monahia Benedicta. Miercuri, 3 noiembrie 2004’, a lăsat scris Zoe Dumitrescu-Bușulenga.
Dorința sa a fost îndeplinită și a fost așezată în cimitirul mănăstirii la câțiva pași de mormântul Sfântului Ștefan cel Mare și de bustul lui Mihai Eminescu.
Starețul Melchisedec Velnic afirmă că pentru Mănăstirea Putna este o onorare faptul că aici se află rămășițele pământești ale Maicii Benedicta.
‘Aș vrea mai întâi să amintesc un cuvânt al Maicii Benedicta, pe care l-a spus chiar înainte de a trece la cele veșnice și înainte de a îmbrăca haină monahală. ‘Mi-am dorit și îmi doresc ca sfârșitul meu să mă găsească în haină monahală, așa cum domnițele de altă dată’ – și acum o citez pe ea – ‘atunci când rămâneau singure se dedicau slujirii lui Hristos, aceasta îmi doresc și eu’. Pentru Biserica Ortodoxă și pentru noi, în mod special, pentru Mănăstirea Putna, nu a fost altceva decât un câștig, un mare câștig. Când am fost întrebat de către Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Pimen: ‘Sunteți de acord, Părinte Stareț, ca la Putna să fie îngropată Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Maica Benedicta?’ Eu spun că ‘pentru noi este o onoare ca să avem rămășițele pământești ale Maicii Benedicta’, mai cu seamă că eu o cunoșteam pe Maica Benedicta și lucrarea ei din lume încă din anii de facultate. Deci e un câștig și o bucurie pentru literatură și pentru viața noastră bisericească. Părintele Patriarh Teoctist a numit-o ‘Mironosiță din cadrul intelectualilor’, din rândul intelectualilor români. Și într-adevăr, așa a fost’, a declarat, pentru AGERPRES, starețul Mănăstirii Putna.
Părintele stareț este convins că Maica Benedicta l-a iubit mult pe Dumnezeu și că ‘a gustat frumusețea întâlnirii cu Hristos în rugăciune’.
‘Ea l-a iubit mult pe Domnul Iisus. Mărturisește într-un cuvânt al ei, cuvânt pe care l-a pus și pe un calendar pe care l-a publicat anul acesta, la 20 de ani de la trecerea cele veșnice: ‘Mergând spre facultate, mă rugam. Întorcându-mă de la facultate, mă rugam. Și am văzut că rugăciunea mi-ajută foarte mult’. Și, într-adevăr, cred că a gustat frumusețea întâlnirii cu Hristos în rugăciune. Și intelectualul, să știți dumneavoastră, când este convins de frumusețea rugăciunii și de înălțimea rugăciunii, acela nu se oprește, tot se duce și aș zice că se duce până în Sânul lui Doamne Doamne’, a adăugat starețul de la Putna.
De altfel, Mănăstirea Putna o omagiază pe Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta printr-o expoziție găzduită de Centrul Cultural ‘Mitropolit Iacob Putneanu’. Expoziția cuprinde numeroase obiecte personale care au aparținut academicianului, dar și o serie de manuscrise ale acestuia. De asemenea, au fost expuse mai multe picturi care o înfățișează pe Zoe Dumitrescu-Bușulenga.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, comparatist, s-a născut la 20 august 1920, la București, din părinții Nicolae Dumitrescu și Maria Apostol. A absolvit cursurile liceale la Școala Centrală din București.
A urmat studii muzicale la Conservatorul ”Pro-Arte”, precum și studii juridice și filologice la Facultățile de Drept și de Litere (anglo-germanistică, istoria artelor) din București, specializându-se în literatura comparată.
Formată sub influența și în apropierea celor doi mari profesori Tudor Vianu și George Călinescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga datorează primului tendința permanentă de a plasa discuția literară într-o perspectivă filosofică, iar celui de al doilea, plăcerea spectacolului intelectual, o anumită știință a regiei universului livresc, dând strălucire și suprafață celei mai aride discuții, după cum se arată în ‘Dicționarul Scriitorilor Români’ publicat în 1998.
În 1970, Zoe Dumitrescu a susținut teza de doctorat în drept ”Evoluția noțiunii de suveranitate”, precum și teza de doctorat în filologie ”Renașterea – Umanismul – Dialogul artelor”, potrivit dicționarului ”Membrii Academiei Române”.
A fost, pe rând, până în 1982, asistent (1948), lector, conferențiar și profesor (din 1971), iar din 1975 – șef al Catedrei de Literatură Comparată la Universitatea din București, iar concomitent, până în 1957, a fost redactor la Editura pentru Literatură. Cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară ”George Călinescu” din București, a fost și director al acestui institut în perioada 1973-1994.
Reputat eminescolog, autoare a numeroase volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, sinteze, memorialistică, de prefețe ori postfețe la ediții din operele unor mari scriitori români și străini, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a creat o operă vastă.
Dintre lucrările sale: ”Contemporanul și vremea sa” (1959); ”Influențe shakespeariene în trilogia dramatică a lui Delavrancea” (1962); ”Ion Creangă” (1963), ”Eminescu” (1963); ”Renașterea: Umanismul și dialogul artelor” (1971); ”Antologia poeziei românești” (1974); ”Eminescu. Cultură și creație” (1976); ”Itinerarii prin cultură” (1982); ”Eminescu și romantismul german” (1986; 1999); ”Eminescu. Viața, Opera, Cultura” (1989); micromonografia ”Ștefan Luchian” (1993). A mai realizat, singură sau în colaborare, lucrările: ”Muzica și literatura” (I-II, 1986, 1987, 1994), ”Scriitorii români”, ”Eminescu și muzica” (1989). Acestora li se adaugă peste 200 de studii apărute în reviste prestigioase din țară și din străinătate.
A fost director al revistei ”Synthesis” și al ”Revistei de istorie și teorie literară” și a colaborat la revistele ”Secolul 20”, ”România literară”, ”Manuscriptum”.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (și vicepreședinte, din 1970), al Comitetului Național Român de Literatură Comparată (președinte, 1975), al Biroului executiv al International Comparative Literature Association (1973-1979), al Academiei Europene de Științe și Arte din Paris (1990), al Academia Europea din Londra (1993), al Comitetului Executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979). A fost director al ”Accademia di Romania” din Roma, în perioada 1991-1997.
Între numeroasele premii care i-au fost acordate se numără: Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1986, 1989), Premiul Herder (1988), Premiul ”Adelaide Ristori” (1993), Premiul internațional ”Pleiade” pentru colaborarea între popoare (Roma, 1994).
De asemenea, a fost decorată cu ”Ordinul de Merit al Republicii Italiene” în grad de comandor (1978), Ordinul bulgar ”Sf Chiril și Metodiu” (1977); Ordinul național ”Pentru Merit” (2003).
La 1 martie 1974, devine membru corespondent al Academiei Române, apoi, din 22 ianuarie 1990, membru titular, iar în perioada 2 februarie 1990 – 18 februarie 1994 a fost și vicepreședinte al acestui for.
Foto: (c) Cristian Lupașcu / AGERPRES
